Ultimele cărți citite

Încă nu am terminat cu meșterii, dar s-au mai liniștit puțin apele, așa că am timp să scriu pe scurt despre ultimele trei cărți pe care le-am citit. The Plato Papers ar merita un post separat, dar asta e…

HarperCollins, 2009

Am cumpărat cartea din Dublin neputând rezista titlului. Oricum, se știe că am o slăbiciune pentru cărțile cu pisici. Din păcate, asta nu va intra la preferatele mele. E o carte scrisă de Fluffy & Bonkers pentru suratele lor, pisicile de apartament. Se vrea a fi un ghid despre cum să trăiești regește în captivitate și se vrea a fi amuzant, dar abia dacă am zâmbit de două ori. În plus, uRMa mea se pare că e o pisică atipică pentru că nu i se potriveau majoritatea „activităților” recomandate în carte. Bine, nu ratează nici o ocazie să intre în vreo cutie și să foșnească toate plasele de plastic din casă, dar în rest are alte pasiuni. Singurele chestii cu adevărat interesante au fost the facts about cats. În concluzie, ar fi fost mai înțelept din partea mea să fi cumpărat altă carte.

Editura Art, colecția Roman grafic, 2010, traducere de Anamaria Pravicencu

Sunt foarte încântată că Editura Art are o colecție de romane grafice. Deși le-am descoperit recent, îmi plac la nebunie și mi-aș cumpăra o mulțime de romane grafice, dacă mi-aș permite 🙂

Evident că Broderii nu e Persepolis, dar e ușor de recunoscut că a fost scrisă și desenată de aceeași autoare. Pe scurt, în Broderii se întâlnesc reprezentantele sexului feminin din Persepolis și fac ce știu ele mai bine să facă, adică să bârfească. Beau ceai făcut în samovar și își povestesc viețile amoroase sau devin indiscrete și povestesc prin ce au trecut altele, deși juraseră că nu o vor face. E foarte amuzantă și drăguță cartea, numai bună pentru o zi de duminică.

Vintage, 2000

Cartea face parte din seria celor pe care trebuie să le citesc pentru masterat. Deși la început mi s-a părut mai ciudată, din momentul în care mi-am dat seama ce se întâmplă, mi-a fost greu să mă desprind de ea.

E anul 3.700 d.H., iar oratorul Plato le povestește londonezilor despre trecut și despre strămoșii lor. Doar că este destul de greu să vorbești despre ceva ce s-a întâmplat cu 1.500-2.000 de ani în urmă, când informațiile pe care le deții nu sunt complete. Astfel, ajunge să vorbească despre comediantul Sigmund Freud și cartea lui Jokes and their Relation to the Unconscious; îl prezintă pe Charles Dickens ca pe autorul a The Origin of Species, iar din datele pe care le are reiese că E.A. Poe a fost un… poet, care a descris America și pe americani.

We have acquired some information about the actors and comedians of past ages, but our knowledge has been greatly increased by the chance survival of a comic handbook entitled Jokes and their Relation to the Unconscious. The meaning of ‘unconscious’ is by no means clear, but it may be related to the idea of drunkenness, which even in our own time is the object of laughter. The joke book itself is the work of a clown or buffoon who was billed as Sigmund Freud – no doubt pronounced ‘Fraud’ to add piquancy to his stage character. In this volume he has compiled examples of what he calls ‘significant nonsense’, with comic routines concerning people who forget names or misread words, who use the wrong set of keys or knock over pots of black dye. Clearly Freud himself was an incomparable gamester, and it is easy to imagine him reciting these absurd misadventures with a serious face.

Delicioasă interpretare, nu-i așa? 🙂

Până la urmă ajungi să te gândești că poate și noi procedăm așa. Poate că istoria pe care noi o luăm drept bună și după care ne ghidăm nu e altceva decât un lung șir de interpretări, una mai greșită decât cealaltă. Cred că tocmai de asta mi-a plăcut mereu istoria: seamănă foarte bine cu o poveste 🙂




Advertisements

Alle meine Katzen

Ullstein Taschenbuch, 2006

Au trecut câteva zile bune de când am terminat de citit cartea și de fiecare dată când o văd nu pot să nu zâmbesc. A fost… perfectă. Și nu spun asta doar pentru că apar pisici în ea 😀

De fapt, pisicile sunt doar un pretext ca Olga Kaminer să își povestească viața. Da, fiecare capitol poartă numele unei pisici din perioada pe care Olga o descrie, dar ele sunt doar niște personaje secundare. Atunci ce-i așa fain la cartea asta? Totul, de la felul haios în care e scrisă (limbajul este unul colocvial, deci nu am stat toată ziua cu dicționarul în brațe, ceea ce înseamnă că am putut să mă bucur de fiecare pagină fără prea multe întreruperi), la întâmplările neobișnuite prin care ea sau prietenii ei au trecut și, evident, pisicile, fiecare cu apucăturile și obiceiurile ei.

Olga Kaminer a fost mereu înconjurată de pisici, chiar dacă nu toate erau ale ei. Pe unele a fost nevoită să le lase în grija unor prieteni pentru o anumită perioadă de timp și nu le-a mai recuperat niciodată. Cu altele au ajuns să crească propriii ei copii. O mare parte din carte se axează pe viața ei de studentă în Leningrad și, recunosc, încep să cred că rușii (și pisicile lor) sunt niște țicniți. De exemplu, jocul preferat al unui motan era să se arunce de la etaj, dacă se poate direct în capul trecătorilor. Alt motan era vorbăreț, adică nu tăcea nici 10 minute, mereu ”miau-miau-miau”. Pe lângă un amic cartofor care ajunge să candideze pentru postul de primar al orașului, Olga a avut un prieten care nu se înțelegea deloc cu pisica ei. Relația dintre ei era atât de proastă, încă tipul a ajuns să închidă pisica în frigider pentru vreo 3 ore!!!

Für Alex war Patrizias anarchisches Verhalten eine Herausforderung. Er machte es sich zur Hausaufgabe, die Katze erziehen. Einmal sperrte er sie in der Toilette ein. Sie rächte sich dafür, indem sie sechs Rollen Toilettenpapier zerfetzte. Auch Patrizia versuchte, Alex zu erziehen. Sie fand seine Fotoutensilien – Fotopapier nebst Chemikalien – und vernichtete sie. Alex sperrte sie auf dem Balkon ein. Patrizia pinkelte in seine Schuhe. Alex schmiss ihre Fischkonserven weg, Patrizia kalute ihm seine Bulette direkt von Teller. Der Krieg zwischen Mensch und Tier daurte an.

Ăsta da război conjugal! :))

Cu ocazia asta am mai descoperit încă o editură pe care nu o știam și care pare să aibă multe cărți drăguțe. Eh, data viitoare când merg la vio în vizită, o să mă întorc cu mai mult de două cărți.

Dewey

Editura Hodder, 2009

Nu spun nu cărţilor cu pisici. Nu pot. Aşa că atunci i-am mărturisit unei prietene care-mi povestea despre Dewey că nu ştiu despre cine vorbeşte, mi-a spus că trebuie să citesc cartea şi că mi-o împrumută. Zis şi făcut.

Ce e aşa special la un motan care locuieşte într-o bibliotecă? Totul şi nimic. Dewey a fost abandonat cineva, într-o noapte friguroasă de iarnă, într-o căsuţă de returnare a cărţilor. Personalul bibliotecii din Spencer, Iowa, l-a găsit dimineaţă şi l-a adoptat pe loc. Iar oraşul l-a adoptat şi el, încetul cu încetul. Pot să-mi imaginez ce plăcut trebuie să fie să mergi la bibliotecă şi în timp ce te plimbi printre rafturi un motan să ţi se încolăcească printre picioare, iar în timp ce răsfoieşti liniştit ziarul, acelaşi motan să-ţi sară în poală şi înceapă să toarcă. Cred că aş merge în fiecare zi într-un astfel de loc!

Nu orice pisică ar face asta. Dar se pare că Dewey era cât se poate de pisicos: păstra distanţa faţă de cei care voiau să fie lăsaţi în pace şi cerşea mângâieri de la vizitatorii care abia aşteptau să-l vadă. Se descurca bine şi cu copiii – puteau să-l tragă de urechi, să-l poarte în braţe prin toată biblioteca şi să-l mângâie apăsat – Dewey nu a zgâriat, muşcat, scuipat pe nimeni. Nu e de mirare că a ajuns faimos!

Însă nu prea mi-a plăcut partea cu “vaaaai, câte a făcut Dewey pentru noi, pentru comunitate!” Da, le-a făcut publicitate – se pare că toată America (şi nu numai) ştia de motan – dar dacă e să fim realişti, în afară de câteva zâmbete şi câteva minute de relaxare pe care ţi le oferea când se lăsa mângâiat, nu prea văd ce putea face. Dar nu are rost să fiu rea şi cârcotaşă, mi-a plăcut ce am citit, chiar dacă am ridicat din când în când dintr-o sprânceană.

Cartea este pentru iubitorii de pisici, asta e clar. O carte drăguţă, pufoasă, pisicoasă, pe care o citeşti cu zâmbetul pe buze în timp ce-ţi mângâi propria pisică. Ba parcă ajungi să o apreciezi chiar mai mult ca până atunci 🙂

Alte cărţi faine despre/cu pisici:

On cats

Editura Harper, 2008

Cartea am cumparat-o in noiembrie anul trecut, din Barcelona. Eram in FNAC si ma uitam la cartile in engleza. Erau multe si frumoase si as fi vrut sa le cumpar pe toate (hehe), dar trebuia sa aleg doar una. Prima data m-am uitat neincrezatoare la On cats. Vorba Teroristei (btw, mi-e tare dor de tine!): inca o carte despre pisici? Bine, problema nu era cu “inca o carte despre…”, ci “oare asta o sa fie diferita?” Pana la urma am cumparat-o, cu tot cu micul defect de pe supracoperta – nu, nu aveau alta sa mi-o schimbe, era ultima; nu, nu primeam nici o reducere pentru respectivul defect. Bine, bine, am luat asa cum eram, gandindu-ma ca tot n-am citit nimic de Lessing si ca ar trebui, iar in cele din urma, cat de proasta poate sa fie o carte despre pisici?

Spre deosebire de The unadulterated cat a lui Pratchett si despre peripetiile Henriettei, care atunci cand le-am citit aveam impresia ca vorbesc despre pisici din desene animate sau din povesti – pisici care fac numai nazdravanii, care scapa cu bine din orice situatie etc – ei bine, cartea asta m-a lasat masca inca de la primele pagini. Nu era nimic infrumusetat, nu am dat peste pisici jucause si care aveau o viata cat se poate de en rose, ci am descoperit pisici adevarate, in carne si oase, care aveau dureri cand nasteau, care isi omorau din pui cand aveau prea multi, care fusesera abandonate de stapani si acum ajunsesera street cats, ce mai, am intrat in adevarata lume pisiceasca.

M-a uimit cat de bine poate sa inteleaga Doris Lessing pisicile. Nici eu nu le consider “doar niste animale”, uRMa mi se pare de foarte multe ori ca un copil rasfatat, are unele gesturi cat se poate de umane, dar niciodata nu am privit-o din aceeasi perspectiva ca Lessing. E atenta la toate miscarile pisicilor, stie ce vrea “sa spuna” o pisica atunci cand miauna intr-un anume fel, stie sa interpreteze orice miscare din coada, orice gest, orice mustacire a lor.

One day, hearing a howl from him I had never heard before, I looked out and he was balancing on his three legs, and he was lifting his head to howl. This was not one of his histrionic efforts, but from the heart, a cry of anguish, and when he had dispersed the tension, the pain, the bewilderment, the disgrace of his absent leg, he lay down for a while, but then got himself up and cried. It made my blood run cold, made me frantic with frustration, because he was living through a nightmare and he could not understand it and I could not explain it to him.

Sunt multe pagini triste in carte pentru ca, din pacate, nici vietile pisicilor nu sunt numai lapte si miere, dupa cum spuneam. Mi-a placut foarte, foarte mult cum e scrisa. Nu pot decat sa-mi imaginez cum sunt celelalte carti, daca una despre pisici i-a iesit asa de bine. Abia astept sa-mi cumpar alta carte de ea, tot in engleza 😀

Mic tratat de pisicologie


Editura Humanitas, 2008

Prima data mi-am luat si Viata si opiniile filozofice ale unei pisici, de la Art, desi era subtirica rau si scumpa pe masura. Deh, o carte fancy pentru iubitorii de pisici. Nu zic ca imi pare rau ca am cumparat-o, dar mi s-a parut ca s-a terminat prea repede 🙂

Asa ca atunci cand am vazut la luciat ce carte urmeaza sa apara la Humanitas, am si trecut-o in fruntea listei de TBB. Trebuia sa o am, doar era inca o carte-jucarie despre pisici 😀

Bun titlu are cartea, desi nu pot sa spun acelasi lucru si despre coperta. Noah, acum nu pot sa mint si sa spun ca mi-au placut chiar toate textele/poeziile din carte, dar per total, e un must have, daca nu, macar un must read, evident, de catre cat lovers. Textele sunt diferite, fiecare vorbind despre alt comportament pisicos. Asa ca am dat peste pisici lenese, pisici jucause, despre pisici care mediteaza la numele lor propriu, despre concertele date de pisici noaptea, pe strada si cate si mai cate.

Ca mandra intretinatoare de pisica, mi-am regasit Bestia in textele pe care le-am citit. Am exclamat de destule ori “ha, si a mea e exact la fel!”, pacat ca in afara de faptul ca a dormit intr-o zi pe carte, nu a avut si alte curiozitati in legatura cu ea.

O antologie mai pisicoasa ca asta, mai rar 😀

Cand esti pisica nu esti vaca
nu mi te uiti lung dupa tren
pascand pascute cu antren
ci mustacind iti spui ce daca
(cand esti pisica esti pisica)
Cand esti pisica nu esti caine
nu-i iesi stapanului in prag
aproapele nu-ti e prea drag
chit ca-ti mai da laptic cu paine
(cand esti pisica nu esti caine)
Iarna sub plapuma dormi daca
ti-e frig iar primavara sui
pe stresini pasarile sui
si cutre sa le faci sa taca
Esti cea care o iei de una
singura – unde ti-e totuna
(cand esti pisica esti pisica)

Jacques Roubaud – Poema pisicoidala

Ps. Alte citate pisicesti gasiti si la postul despre The unadulterated cat a lui Terry Pratchett.

The unadulterated cat

Cum sa iti cunosti pisica. Luati de cititi:

Real cats are not simply self-possessed. Nor are they simply neurotic. They are both, at the same time, just like real people.
Real cats do eat quielic. And giblets. And butter. And anything else left on the table, if they think they can get away with it.

We had vegan friends who handled the cat food tin in the same way that people at Sellafield handle something that’s started to tick. in the end, they worked out a vegetarian diet with the occasional treat of fish. Their cat was a young Siamese. it thrived on the stuff. Of course it did. It used to go out and hang around the organic goat shed, and ate more rats and mice than its owners had hot dinners, which wasn’t hard. But it was very understanding about it, and never let them know. We occasionally saw it trotting over the garden with something fluffy in its mouth, and it used to give us looks of conspiratorial embarrassment, like a pint.

You take the pill in one hand and the cat in the other…
Er…
You take the pill in one hand and in the other you take a large kitchen towel with one angry cat head poking out of the end. With your third hand you prise open the tiny jaws, insert the pill, clamp the jaws shut and, with your fourth hand tickle the throat until a small gulping noise indicates that pill has gone down.
You wish.
It hasn’t gone down. Because it’s just gone sideways. Real cats have a secret pouch in their cheeks for this sort of thing. A Real cat can take a pill, eat a meal, and then spit out the slightly damp pill with a noise which, if this was a comic strip, would probably be represented as ptooie.

Cats have always had the same well-meaning but shaky grasp of hygiene as humans, viz, if you’ve covered it over, it isn’t there. The important thing is not actually to have achieved Hygiene, but to have been seen to have made ,the effort – as in, for example, trying to claw the lino into the dirt box.
What’s so hygienic about having a wash in your own spit?

Real cats are survivalists. They’ve got it down to a fine art. What other animal gets fed, not because it’s useful, or guards the house, or sings, but because when it does get fed it looks pleased? And purrs. The purr is very important. it’s the purr that does it every time.

*Cine m-a vazut ieri in metrou razand fara sa ma pot opri, precis a crezut ca sunt nebuna. De fapt, era doar din cauza lui Terry Pratchett care, intre noi fie vorba, e un geniu, iar cartea asta e cea mai misto pe care am citit-o pana acum :D*