Don Camillo

Editura Vellant, 2008

Ce m-a mai amuzat cartea asta! Era exact ce aveam nevoie: o lectura usoara, funny, care sa ma destinda. In plus, sunt povestiri, asa ca nu am avut probleme de genul “hmmm, da’ nu mai tin minte ce s-a intamplat pana acum, iar trebuie sa recitesc ultima pagina!”, lucru de care mi-e rusine si care ma enerveaza la culme, dar asta e, se intampla.

Intr-un sat din Italia, preotul si primarul comunist sunt la cutite. Si cum sa nu fie, cand sunt amandoi niste namile, unul mai incapatant ca celalalt, si carora le place sa se calce reciproc pe coada. O fi don Camillo preot, dar accepta toate provocarile lui Peppone, primarul. Nu exista lucru care sa se intample in sat si sa nu fie cunoscut de amandoi, iar fiecare sa aiba un alt mod de abordare a problemelor. Eh, se mai si ajuta, dar doar cand nu au de ales si dupa ce si-au masurat pentru a mia oara puterile.

Peppone ca Peppone, e un comunist convins si mecanic de meserie. Nu e foarte destept de felul lui, e asa, un om simplu, dar e puternic ca un taur si nu poate sa-l inghita pe cleric, desi il admira pentru siretenia si puterea de care da dovada. Don Camillo, in schimb, e un personaj minunat. Si e un preot taaare atipic. Cel mai mult m-au amuzat conversatiile pe care le avea cu Hristos in biserica si cum trebuia El sa il potoleasca si sa-l opreasca pe Don Camillo din a face traznaile care-i treceau prin minte, mai ales ca preotul are face mai degraba dreptate cu pumnii decat cu vorba buna.

– Atentie, Isus, i-a raspuns don Camillo. Candva cineva chiar v-a sarutat pe obraz si apoi, pentru treizeci de arginti, v-a vandut. Cel ce v-a sarutat este acelasi tip care, mai inainte cu trei minute, imi spusese ca in ziua revolutiei nu va prididi sa gaseasca o arma de 75 ca sa traga asupra casei Domnului!
– Si tu ce i-ai raspuns?
– Ca si eu voi gasi musai un mortier de 81, ca sa-i raspund tragand in Casa Poporului.
– Inteleg, don Camillo: necazul e ca tu mortierul de 81 chiar il ai.

Acum mai trebuie sa fac rost de film, vreau sa-l vad pe don Camillo in carne si oase 😀