Dumnezeul lucrurilor mărunte

Editura Humanitas, colecţia Raftul întâi, 2004

Se ralie din toată inimă părerii generale că o fiică măritată nu are nici o poziţie în casa părinţilor ei. Cât priveşte o fiică divorţată – după Baby Kochamma, n-avea nici o poziţie, nicăieri. În ce priveşte o fiică divorţată dintr-o căsătorie din dragoste, ei bine, cuvintele nu pot descrie indignarea lui Baby Kochamma. Iar în ce priveşte o fiică divorţată dintr-o căsătorie intercomunitară – Baby Kochamma alese, tremurând, să păstreze tăcerea asupra acestui subiect.

La fiecare început de an îmi spun că “anul ăsta o să scriu despre absolut toate cărţile pe care le citesc, chiar dacă numai 2-3 rânduri” şi după primele săptămâni îmi dau seama că nu am chef să scriu despre ele sau că nu ştiu ce să spun. Şi mă enervează că asta se întâmplă mai ales la cărţile care mi-au plăcut. Simt că orice aş spune despre ele nu o să exprime suficient de bine plăcerea cu care am parcurs fiecare pagină.

La fel şi cu Dumnezeul lucrurilor mărunte: stătea în bibliotecă din aprilie 2007, iar acum câteva săptămâni, când voiam să citesc o carte nouă şi care să mă ţină cu sufletul la gură, mi-am adus aminte de ea şi de faptul că toţi cei cu care am vorbit şi care au citit cartea au spus că le-a plăcut mult de tot. Ce ştiam despre ea? Doar ce scria pe coperta a IV-a: că acţiunea se petrece în India şi că personajele au nume amuzante (Chacko, Baby Kochamma etc.).

Cu cât citeam mai mult, cu atât nu voiam să se termine. Eram fascinată de toate acele obiceiuri, cutume din India; de felurile de mâncare de care nu mai auzisem niciodată; de lumea pe care o descopeream. Personajul meu preferat a fost clar Ammu. Citatul de mai sus se referă la ea şi la ce a fost în stare “să facă”: să calce în picioare toate acele obiceiuri şi să se căsătorească cu un om de o altă religie, iar apoi când soţul ei se dovedeşte a fi un alcoolic agresiv, să îşi ia gemenii (pe Estha şi Rahel) şi să se întoarcă în casa părintească. Mie mi s-a părut de admirat faptul că a avut curajul să-şi părăsească bărbatul deşi ştia ce statut au femeile care fac asta. Iar apoi şi mai curajoasă (sau poate doar puţin nebună) mi s-a părut când a ales să treacă râul noapte de noapte ca să se întâlnească cu Velutha, care nu doar că era de altă religie, ci era considerat mai puţin chiar decât un servitor. The things we do for love 🙂

Singura problemă e că după ce am terminat romanul ăsta m-am grăbit să citesc ceva în germană şi acum nu prea merge. Nu poţi să citeşti orice carte după ce ai citit Dumnezeul lucrurilor mărunte.

Harun şi Marea de Poveşti

Editura Polirom, colecţia Proză XXI, 2003

Ieri am avut o zi numai şi numai pentru mine (şi uRMa), aşa că mi-am făcut un ceainc plin cu sencha, mi-am pus nişte prăjiturele pe o farfurie şi am stat în pat şi am citit. M-am simţit exact ca în facultate, când nu aveam chef să merg la cursurile de umplutură şi stăteam în pat cu zilele şi tot ce făceam era să dorm şi să citesc.

Iar acum l-am lăsat pe Harun să mă poarte într-o călătorie minunată. Tatăl său, Raşid, spune cele mai frumoase şi neobişnuite poveşti, iar de fiecare dată când este întrebat de unde provine harul său, acesta răspundea că din Marea de Poveşti. Normal că nimeni nu credea un aşa răspuns.

Doar că niciodată nu poţi să ştii ce urmează să se întâmple, aşa că atunci când Raşid îşi pierde talentul de a spune poveşti, Harun îl surprinde Dakkă, un Duh al Apei, tocmai când acesta încerca să deconecteze Robinetul cu Poveşti al lui Raşid. Şi pentru că Harun este un băieţel curajos, îi cere Duhului să-l ducă în lumea lui, ca să poată vorbi cu autorităţile de acolo şi să le convingă să îi lase tatălui său harul acesta deosebit.

Şi povestea devine din ce în ce mai interesantă şi drăguţă: Harun ajunge în ţara Gupilor, acolo unde se află Marea de Poveşti şi autorităţile care o conduc, doar că rivalii lor, Chupii, începuseră să polueze Marea, o răpiseră pe prinţesa Gupilor, Batcheat, şi le declaraseră război.

Normal că Harun vrea să îi ajute pe Gupi şi normal că în final binele învinge. Citind cărţulia m-am simţit ca un copil care nu se poate despărţi de prietenii pe care tocmai şi i-a făcut şi eram peste poate de încântată de toate personajele acelea ciudate şi fascinată de lumea Gupilor. O să îi duc cartea nepotului meu şi sper să se bucure de ea cel puţin pe jumătate cât m-am bucurat eu.

– Asta s-ar putea să fie adevărat acolo de unde vii tu, îl contrazise Harun. Dar prin părţile astea funcţionează reguli mai stricte.
– Prin părţile astea, nu se lăsă mai prejos Dakkă cel cu barbă-albastră, îmi pierd vremea cu un Hoţ de Deconectoare care nu are încredere în ce nu poate să vadă. Şi cam ce ai văzut tu la viaţa ta, pungaşule? Africa ai văzut-o? Nu? Şi-atunci o fi cu adevărat acolo? Şi submarine? Hî? Şi grindină, mingi de baseball, pagode? Mine de aur? Canguri, Muntele Fujiyama, Polul Nord? Şi trecutul, ce s-a întâmplat cu adevărat? Şi viitorul, va veni? Crede numai ce-ţi arată ochii şi ai toate şansele să dai de bucluc, belele, necaz.