Trei cărți și o inițiativă lăudabilă

Într-o lume ideală aș avea destul timp ca să citesc o carte la două-trei zile și să scriu despre ea. În lumea în care trăiesc, mă trezesc la 7, merg la serviciu până la 17, iar luni, miercuri și vineri mai petrec două ore (fără a mai contabiliza și drumul) cățărându-mă pe pereți – la propriu. Sunt foarte încântată de această nouă pasiune și mă bucur că măcar acum, în ceasul al treișpelea, m-am apucat de un sport. În schimb, citesc mai puțin, mai dezorganizat, mai pe fugă. Poate o să găsesc la un moment dat echilibrul între serviciu – cățărat – citit – timp pentru mine, dar până atunci o să o țin dintr-un heirupism într-altul.

Lăsând văitatul la o parte, în ultima lună am citit trei cărticele pe care vreau să le consemnez pe blog. Să încep deci cu începutul.

Penguin, 2002

Aventurile lui Adrian continuă. Dacă la 13 3/4 ani viața i se părea grea, problemele lui erau cele mai importante și grave, la 15 ani totul e și mai complicat, mai ales când află că mama lui e însărcinată, iar fosta amantă a tatălui său tocmai a născut. În plus, Pandora, iubita lui, nu prea știe ce vrea – ba se despart, ba se împacă. Un lucru e cert însă: nu vrea să pună capăt suferințelor lui Adrian și să facă sex :))

Adrian e la fel de adorabil ca înainte. Îmi place tare mult de puștiul ăsta cu crize existențiale și cu suflet mare. Nu pot să nu râd de aerele lui de intelectual, dar și de naivitatea lui. De-abia aștept să mai crească un pic nepotul meu și să-i fac cunoștință cu Adrian. Sunt convinsă că o să se înțeleagă de minunte, mai ales că D. vrea să devină om de știință 😀

It’s all a big waste of time, though, because intellectuals like me don’t need qualifications to get jobs or worldly success: it just comes automatically to us. It is because of our rarity value. The only problem is getting influential people to recognize that you are an intellectual. So far nobody has recognized it in me, yet I have been using long words like ‘multi-structured’ in my daily intercourse for ages.

Art, colecția Prima dată, 2011

Asta e prima mea carte din colecția Prima dată 😀 Sincer, mă așteptam la o antologie mai drăguță, mai practică (să stau cu creionul și cu caietul în mână și să notez titluri pe care le-am ratat și pe care mi-ar plăcea să le citesc chiar și acum), dar mulți dintre autorii textelor mi-au dat impresia că nu au luat în serios tema propusă. Pot să număr pe degetele de la o mână textele care mi-au plăcut, care mi s-au părut că au ce căuta aici. Sau poate că nu sunt eu așa de hip și open-minded ca să accept că într-o antologie despre „prima mea carte” poți să bați câmpii cât vrei și să atingi subiectul doar tangențial.

Din punctul ăsta de vedere, vă recomand mai degrabă Care-i faza cu cititul?, o carte frumoasă, frumoasă, cu texte drăguțe și cu multe recomandări bune.

 

Back Bay Books, 2011

Nici cartea asta nu m-a încântat. Sunt povestiri de câteva pagini, sau oare să le zic fabule?, în care toate animalele o sfârșesc rău. David Sedaris este necruțător cu personajele sale. Știu că fabulele au scopul de a îndrepta un anumit comportament, o anumită pornire, dar eu cred că lui Sedaris nu-i place natura umană. Da, există lăudăroși, egocentrici, aiuriți, fraieri, răutăcioși, jigodii, dar vorba aia, să arunce el primul piatră dacă e fără de păcat… Nu mi-au plăcut niciodată cei care arată cu degetul și se cred mai buni decât ceilalți – mi se pare o atitudine de rahat. Și tocmai asta mi se pare că face Sedaris în povestirile lui: îi judecă pe ceilalți, îi taxează, îi face de râs, iar apoi îi pedepsește. Bleah!

 

Trecând la ultimul punct de pe lista de azi, dacă nu ați aflat deja, cei de la Editura All au o campanie foarte faină: vALLuntar. Pe scurt: voi citiți cărțile lor, le recenzați, iar cei de la editură le transformă în ore de voluntariat. Fain, nu? Puteți să citiți mai multe la ei pe blog. Eu zic să vă înscrieți și să le dați cât mai mult de muncă!

 

Care-i faza cu cititul?

Editura Arthur (Art), colecția Cărțile mele, 2010

Păi, faza-i următoarea: cărțile sunt pentru oricine. Există atâtea feluri de cărți, încât e imposibil să nu găsești măcar câteva care să-ți placă. Iar dacă la timpul potrivit dai peste asemenea cărți, ai acces la o lume minunată, cu personaje care mai de care mai interesante, ciudate, curajoase, minunate. Ajungi să îți faci prieteni în lumea cărților, iar împreună cutreierați Pământul în lung și-n lat și aveți parte de aventuri nemaiauzite. Și, mai mult ca sigur, vei rămâne un cititor împătimit și peste mulți ani.

Eu am citit cartea stând în pat și mâncând ciocolată și mi-am adus și eu aminte de cum am învățat să citesc, de tot ce a însemnat magia primelor cărți. Daaar nu toate textele mi s-au părut că ar putea convinge un copil să pună mâna pe o carte. În primul rând, cei care au scris aceste texte sunt oameni de litere, scriitori. Dacă pe ăștia mici nu-i interesează cărțile, de ce ar vrea să citească texte scrise de scriitori despre cât de minunate sunt cărțile? Evident că un scriitor o să spună că e bine să citești. Doar e scriitor! De exemplu, nepotul meu e înnebunit după Mythbusters. El vrea să se facă om de știință când o să fie mare (acum are nouă ani). Ca să-l fac să citească îi dau cărți care cred că i-ar plăcea: enciclopedii, cărți despre invenții, despre cum să supraviețuiești în orice condiții, cărți de aventură. Dacă i-aș da o asemenea carte, sigur ar rămâne necitită. Ar considera-o „plictisitoare”. Dar dacă printre autori s-ar fi numărat un profesor de fizică, un astronom, pfff, nu știu, cineva care are o meserie „interesantă”, sigur ar fi citit-o cap-coadă.

Unele texte au fost, într-adevăr, foarte drăguțe și, cred eu, ar fi convins orice puști să pună mâna pe o carte. Dar recomand totuși cartea copiiilor puțin mai mari, care știu cine sunt autorii acelor texte și care o să se bucure amintindu-și de prima lor carte citită 🙂

Intamplari in irealitatea imediata

Editura Art, colectia Mari scriitori romani, 2009

In acelasi fel in care fotografia care ma reprezenta umbla din loc in loc contempland prin geamul murdar si prafuit perspective mereu noi, eu insumi dincoace de sticla, imi plimbam mereu personagiul meu asemanator in alte locuri, vesnic pivind lucruri noi si vesnic neintelegand nimic din ele. Faptul ca ma miscam, ca eram viu, nu putea fi decat o simpla intamplare, o intamplare care n-avea niciun sens, pentru ca, asa cum existam in asta parte a vitrinei, puteam exista si dincolo de ea, cu acelasi obraz palid, cu aceiasi ochi, cu acelasi par spalacit care ma aduna in oglindp intr-o figura rapida si bizara, greu de inteles.

Ma asteptam ca o carte cu un asemenea titlu minunat sa fie si ea minunata. Ma asteptam ca mult laudatul Max Blecher sa ma dea pe spate. Eh, cum am spus-o de atatea ori inainte, o sa incerc sa nu ma mai astept la prea multe. Dar nici asa rea nu a fost. Mi-au placut cateva intamplari din irealitatea imediata, dar nu m-am impacat bine per total cu cartea. Iar acum sunt din nou intr-o dilema: sa mai citesc Blecher sau nu? Si daca ma hotarasc ca da, ce anume?