FILB 4.3

Nu-mi vine să cred că deja a trecut festivalul! Parcă mai ieri aflam primele știri despre ediția de anul ăsta și număram câte zile mai sunt până la prima seară…

Deși sunt o simplă participantă (sper ca la anu’ să pot să-i ajut cumva), mă simt acolo ca acasă. Dacă ajung mai repede mai schimb două-trei vorbe cu organizatorii, ocup cea mai bună masă, beau un vin fiert, mai fac cunoștință cu cineva simpatic și tot așa. Îmi place că cei care vin la festival nu vin din obligație sau pentru că nu au ce face acasă, ci vin să-i audă pe invitați citind și discutând despre toate, de la proză scurtă la revoluții în toalete. Și oriunde te uiți în sală vezi doar zâmbete, ceea ce e mare lucru.

Mi se pare minunat că există FILB. Că o dată pe an ajung sigur la lecturile unor scriitori străini. Că ajung să descopăr autori noi, europeni, nu din textele de coperta a IV-a sau din prezentările făcute de edituri, ci văzându-i și auzindu-i. Unii-mi plac mai mult, alții mai puțin, dar până acum nu am fost dezamăgită de vreo carte scrisă de autorii prezenți la FILB.

Normal, ar putea să se fumeze mai puțin, să fie mai multe scaune (parcă și la ediția asta stăteau câțiva în picioare), să primim iar covrigi la finalul fiecărei seri :P, dar astea sunt lucruri cât se poate de mărunte, de-a dreptul neînsemnate. Eu mă bucur că există un festival de genul ăsta la noi și că are loc în București.

În seara asta m-am întrebat ce au în comun Jean Mattern, Adina Rosetti, Mihail Vakulovski și Georgi Gospodinov. Am aflat că „revoluția” este ceea ce-i leagă, pe lângă dragostea pentru literatură. Și mi-a mai rămas în minte ce a spus Mattern, din punctul de vedere al editorului, nu al cititorului: noi suntem piața. Dar nu pot să nu mă gândesc că noi, cei care reprezentăm piața românească, nu știm să cerem ce vrem: coperte mai frumoase, ediții paperback, nu doar hardcover (din nou, nu pot să nu laud Poliromul pentru colecția Top 10+), mai multe întâlniri (măcar) cu autorii români, tricouri sau genți cu coperte de carte 😛 etc.

Mi se pare enorm de mult până la anul, dar o să încer să rezist, mai ales că am auzit că ediția viitoare o să fie și mai și 🙂 Indiferent cum va fi, eu o să merg cu sfințenie în fiecare seară, o să mă bucur ca de fiecare dată de invitați, de lecturi și de discuții. Nu știu cum am trăit până acum fără FILB!

 

 

 

FILB 4.2

Tot pe scurt:

  • wow, ce seară animată a fost! Parcă mereu la FILB o seară e amuzantă, una – animată, iar alta – serioasă, astfel că festivalul are de toate pentru toți
  • am fost cât se poate de plăcut surprinsă să mi se aducă aminte că am lucrat timp de o lună cu Lavinia Braniște 🙂 Nu am recunoscut-o imediat, dar știam clar că o știu de undeva. În timp ce luam autograf mi-a spus ea de unde ne cunoaște. Oricum, mi-a plăcut mult povestirea pe care a citit-o și deși încerc să nu mă mai entuziasmez înainte să citesc o carte, sunt convinsă că Cinci minute pe zi o să-mi placă, și nu pentru că e scrisă de o fostă colegă 😛
  • că tot veni vorba de cartea asta, e prima pe care o cumpăr de la Casa de pariuri literare și sunt impresionată de cât de bine arată, de ce copertă drăguță are, de ce font mișto au folosit, de tot. un cristian și Victor chiar fac treabă bună!
  • ah, iar la fiecare ediție din FILB trebuie să fie un scriitor care arată bine și e cât se poate de charismatic (chiar dacă un pic prea sociabil pentru mine), iar acesta a fost Roman Simić 😀
  • irlandezul Declan Meade a fost, evident, mai rezervat
  • discuțiile au fost foarte interesante. S-a vorbit despre proza scurtă, dacă se mai citește, de ce nu se vinde, cum se promovează, de ce ar trebui promovată etc. Mi-a plăcut foarte mult ideea unei reviste trimestriale de proză scurtă și poezie, cum e The Stinging Fly. Eu sigur aș cumpăra așa ceva, dar nu știu dacă la noi ar avea viață lungă un asemenea proiect…
  • tot în seara asta am aflat că cineva, nu dau nume, are un băiețel absolut adorabil! M-am bucurat mult pentru el 🙂
  • multe aplauze, multe momente drăguțe, multe zâmbete

[cei de la MȚR ar trebui să planifice mai bine evenimentele: nu poți să organizezi în aceeași după-masă un eveniment care se termină la 18, iar altul care începe la 18, chiar nu se face așa ceva…]

FILB 4.1

Pe scurt:

  • nu-mi vine să cred că a început FILB!!!!!
  • la 17:40 aproape că nu mai erau mese libere
  • mâncarea de la MȚR e la fel de bună, iar vinul fiert e dulce, cum îmi place mie
  • Paul Bailey m-a impresionat cu câte lucruri știe despre România și despre literatura română; tot el avea niște șoșete în dungi, colorate, foarte mișto 😀
  • ce dor îmi era să aud engleza vorbită de un nativ!
  • Mircea Cărtărescu a făcut multe fete să chicotească
  • discuțiile din seara asta au fost light, amuzante, mi-a plăcut că s-au spus multe andectode cu scriitori celebri
  • am avut mereu impresia că sunt la o șuetă; doar anul trecut, în seara cu Varujan Vosganian și Cristian Teodorescu m-am mai simțit atât de relaxată și doar atunci am mai avut sentimentul că sunt între prieteni și cei de pe scenă nu mă intimidau
  • deși unii (nu spui cine :P) ziceau că e prea mult spus „festival” și că ar trebui să se numească mai degrabă „întâlniri”, mie mi-e drag FILB-ul de numa’ și mi-am dat seama că sunt foarte egoistă și nu nu vreau să-l împart cu nimeni: să rămână la MȚR, să vină aceeași oameni ca acum 2-3 ani și să fie aceeași atmosferă boemă!
  • am cunoscut, revăzut, salutat, povestit pe fugă cu muuuulți oameni faini și dragi mie; nu cred că există un alt eveniment, nici măcar vreun târg de carte, care să strângă atâția oameni frumoși în același loc
  • mai vreau, mai vreau, mai vreau!

Frații Florian

Habar n-aveam de filmărilea astea, până când nu mi-a spus Iulia într-un comentariu. Având în vedere că pentru mine toamna e singurul anotimp în care le-aș putea citi cărțile și că tare mi-e dor de Zilele regelui, o să mă mulțumesc deocamdată cu aceste două filmări.

Cea cu Filip o găsiți aici, iar cea cu Matei aici.

FILB 3.3

Ultima seară de FILB a fost și cea mai faină. Nu-i de mirare că toți organizatorii îmi spuneau, atunci când le ziceam că mi-a plăcut cum a vorbit scriitorul x sau y, că „stai să o auzi pe Dubravka Ugrešić”. Iar sâmbătă, timp de o oră jumate am fost numai ochi și urechi la scenă. Vorbea Dubravka Ugrešić.

Într-un fel mi s-a părut a fi continuarea discuției cu Herta Müller, de la Ateneu. Temele erau aceleași: expatrierea, scrisul ca mod de a înțelege trecutul și de a trece mai departe etc. Doamna Dubravka Ugrešić mi s-a părut minunată: lipsită de încrâncenare, povestea cu naturalețe de ce înseamnă patrie, de ce a însemnat viața în fosta Iugoslavie, despre Goli otok, insula-închisoare, unde erau trimiși deținuții politici, despre câte și mai câte. Nu știu altora cum li s-a părut, dar pentru mine a fost una dintre cele mai interesante discuții la care am participat. De-abia aștept să termin Possession ca să citesc Ministerul durerii! Iar traducătoarea Octavia Nedelcu a făcut o muncă de interpretare de nota 10! Și am motive să cred că și traducerea sună tot la fel de bine.

Dacă trag linie și adun, FILB-ul de anul ăsta a fost cât se poate de reușit. Dar, dacă aș fi în locul organizatorilor, nu mi-aș mai bate capul să fac o a patra ediție. Pentru cine? Pentru mâna aia de oameni care a fost în toate cele trei serile? Cititorul român vrea să se calce în picioare pe la târguri, vrea să i se facă poze care să apară pe toate blogurile și, dacă se poate, să vină scriitorii la el acasă. Dacă nu, nu-i trebuie lui seri de literatură, lecturi publice și altele. Da, sunt cât se poate de dezamăgită de lipsa asta de interes pentru un așa eveniment. Ne plângem că nimeni nu organizează nimic, apoi când se întâmplă ceva bun ne e prea lene ca să mergem până acolo. Cititorii din București nu merită un asemenea festival.

FILB 3.2

Fac o pauză de la aranjat cărțile înapoi pe rafturi, ca să scriu câteva rânduri despre a doua seară de FILB.

O spun pe șleau, discuțiile și atmosfera de ieri nici nu se pot compara cu cele din prima seară. O fi și din cauza invitaților – Zaza Burchuladze a avut un accident de mașină și nu a putut să ajungă, Dan Sociu a spus două anecdote și cam atât, iar O. Nimigean a vorbit cât se poate de încâlcit și, uneori, de neînțeles. Singurul pe care chiar mi-a făcut plăcere să-l ascult a fost Ognjen Spahić, a cărui carte am cumpărat-o după discuții. Da, am și autograf 😀

Vreau să citesc Rădăcina de bucsau a lui Nimigean, iar proza lui Sociu sună mai bine decât mă așteptam, dar scriitori din prima seară au ridicat prea mult ștacheta și am crezut că o să am din nou parte de aceleași povești minunate și discuții aprinse. Oricum, confesiunea lui Ognjen Spahić cum că în afară de prima propoziție din carte, cea referitoare la ultima leprozerie din Europa, care se află în România, restul e ficțiune, mi-a plăcut la nebunie. Nu s-a documentat, nu a vizitat nimic, ci pur și simplu și-a folosit imaginația. Fain, fain, dintr-odată cartea mi se părea și mai interesantă.

În rest, ne-am amuzat copios după discuții. Poate că ne-a ajutat și vinul, nu zic nu, dar măcar am mers acasă binedispuși, hotărâți să ocupăm aceeași masă și în ultima seară a festivalului. Ne vedem diseară tot acolo 🙂

FILB 3.1

Lucrurile s-au mișcat mai încet anul ăsta: comunicatul de presă a venit destul de târziu, nu am văzut nici un afiș pe nicăieri, invitații erau parcă mai puțini ca anul trecut… Nu că nu mă așteptam să iasă bine, dar nu mă așteptam ca ediția de anul ăsta să-mi placă mai mult. Știu că e abia prima seară, știu că ar trebui să las să treacă măcar o noapte până să încep cu laudele, dar adevărul e că mi-a plăcut la nebunie!

Nici nu știu despre ce să vorbesc prima dată. Poate ar trebui să încep cu Varujan Vosganian, care m-a fermecat. Nu, nu i-am citit cartea (dar i-am făcut-o cadou lui L., căreia i-a plăcut mult de tot) și nici nu l-am mai auzit până acum vorbind (eh, dacă nu am televizor), așa că întâlnirea cu el a fost cu atât mai plăcută. M-a cucerit talentul lui de povestitor: mă trezeam zâmbind de câte ori povestea despre copilăria lui, despre bunicii lui și aș fi putut să-l ascult ore întregi. Mie-mi plac poveștile, iar el pare un povestitor pe cinste! Regret că atunci când s-a terminat toată treaba nu am sărit mai repede de pe scaun ca să apuc să cumpăr cartea și să-i cer un autograf. Știu că pot să împrumut oricând cartea de la L., dar voiam volumul meu, cu o dedicație doar pentru mine 😦 Asta e, poate-l prind pe la Gaudeamus…

De Cristian Teodorescu nu mi-a plăcut deloc. Așa, nu e genul meu de om. Prea părea că le știe pe toate. Dar fragmentul din Medgidia, orașul de apoi a fost pe gustul meu și e o carte pe care vreau neapărat să o cumpăr și să o citesc.

După ce am urât aproape fiecare pagină din Christina Domestica și Vânătorii de suflete (cartea mi s-a părut a fi un ghiveci de teme, fără cap și fără coadă, cu câteva pasaje foarte faine, dar pe care mai bine nu o citeam; și acum mă zbârlesc toată când aud de ea), mi-am dat seama că uneori nu e bine să judeci autorul după cărțile pe care le scrie. Răspunsurile lui Petru Cimpoeșu mi s-au părut cele mai pertinente din toată seara și mi-au plăcut cel mai mult. Nu mi l-aș fi imaginat niciodată ca un om atât de plăcut și mă bucur că m-a convins să mai dau o șansă cărților lui, așa că am trecut și Simion liftnicul pe listă.

Ádám Bodor a fost cel mai retras invitat și îmi pare rău că nu a vorbit mai mult. Dar, pe de altă parte, pare genul care spune ce crede prin intermediul cărților. Noah, ce să fac, va trebui să citesc și o carte de-a lui, deși nu aș ști pe care să o aleg.

Despre ce s-a vorbit de fapt în seara asta? Despre multe: tiraje, premiul Nobel, familii, amintiri, traduceri. Lucruri serioase 🙂 La un moment dat, Varujan Vosganian a făcut un calcul despre cât valorează piața editorială din România și despre cât au investit românii în cărți anul trecut. Ei bine, nu mi se pare corect ca suma respectivă să fie împărțită la numărul de locuitori. De ce să mă simt prost că, după calculele dumnealui, ar reveni cam 0.10 cenți/cap de locuitor dați pe literatură română, când știu clar că în fiecare an cumpăr astfel de cărți de sute de lei? Asta e, nu toți cumpără cărți, nu toți cumpără literatură română, dar eu nu vreau să împart contribuția mea, oricât de modestă ar fi ea, cu cei care nu cumpără. Nici măcar statistic.

În rest, am crezut că o să fiu mai supărată dacă nu o să se umple clubul și dacă nu o să stăm claie peste grămadă, dar în cele din urmă îmi convine așa: mai mult spațiu, mai mult aer. Să meargă să se calce în picioare ca să citească în metrou și prin parcuri (acum să nu credeți că am ceva cu proiectul respectiv, dar mă distrează cum toți se dau mari cititori, dar unul nu a fost la festivalul de literatură), rămânem noi, ceilalți, să îi ascultăm și să îi vedem pe scriitori.

Până acum, am mai citit despre festival la Costi. De-abia aștept ziua de mâine! 🙂