Le vreau!

Nici nu vreau să mă gândesc câți bani aș economisi lună de lună dacă nu mi-aș mai lua cărți. Dar cum m-am obișnuit deja cu gândul că asta e o boală de care nu te vindeci, în loc să mă plâng, mai bine transcriu niște titluri care mi-au atras atenție în Dilemateca de luna asta:

  • Monica Săvulescu Voudouri – Fetele Nikas în lumina zilei, mare și albă
  • Alberto Manguel – Istoria lecturii
  • Venedikt Erofeev – Moscova-Petușki
  • Ioan Es. Pop – Unelte de dormit
  • Sorin Gherguț – Uverturi & Reziduuri
Nu știu când o să le cumpăr, nu știu când o să le citesc, dar știu că le vreau!


Advertisements

Azi-noapte

Azi-noapte nu aveam somn. M-am pus pe la 9 în pat şi am citit din Preludes and Nocturnes, apoi a venit el acasă, am mâncat şi în timp ce el lucra, am terminat cartea. Nu ştiu cât era, poate vreo 12 jumate, când ne-am hotărât să ne uităm la Seinfeld, dar nu am apucat să vedem nici măcar un episod că i-a sunat telefonul şi a trebuit să lucreze din nou. Am luat Decât o revistă de lângă pat şi am citit toate articolele care rămăseseră necitite, inclusiv interviul cu Filip Florian.

Şi în timp ce mă gândeam că 25 de lei e mult prea mult pentru o revistă care are 4-5 articole care mi-au plăcut, mi-am dat seama că de mult nu am mai citit cu atâta drag. Era 1 jumate noaptea, nu aveam somn şi tot ce voiam era să încep o nouă carte. Normal, şi faptul că sunt în sesiune şi că ar trebui să scriu proiectele pe care trebuie să le predau a contribuit la nesaţul meu livresc. De când mă ştiu citesc cel mai cu spor şi cu mai mare drag atunci când am teze, lucrări, examene, alte chestii mult mai importante de făcut.

Revenind la interviul cu Filip, mi-am dat seama că mi-e incredibil de dor să recitesc cărţile fraţilor Florian! Nu ştiu, zău, dacă sunt alţi scriitori români care să-mi placă mai mult ca ei. Aşa că am luat de pe raft Degete mici şi o să o recitesc zilele astea.  De-abia aştept! 🙂

.

Domnule Matei Martin, aveţi îngrozitor de multe greşeli în articolul “Faţă în faţă cu cititorii” din Dilemateca nr. 43: autorilot, magig, porughez, ancoratre, Ana Maria si ingerii, Bucuresti, inşelaţi, referndu-se, îngozit de idea…

Păi se poate? 😦

Dileme

Am trecut ieri pe la Carturesti si mi-am luat ultimul numar din Dilemateca (nr. 32) si o carte – stii, Jen, am asteptat ca sa pleci, iar apoi m-am repezit la rafturile cu carti 😀 Cartea in cauza e Bozo si cu mine de Carsten Wunn. Spre deosebire de altii, eu nu m-am saturat de carti cu/despre pisici 😀

In Dilemateca, la sectiunea Fragmente, am gasit cateva poezii ale regizorului Tim Burton – ma rog, nu sunt cu filmele, nu stiam ca e regizor, dar am citit pe margine – din cartea Melancolia si moartea Baiatului-stridie, care va aparea la Humanitas, in traducerea lui Marius Chivu. In primul rand, pare o carte cat se poate de nebuna, cu personaje ciudatele si cu niste ilustratii tare misto. Iar traducerea lui Marius Chivu mi se pare cat se poate de buna, ba chiar foarte buna. Acum am o singura dilema, din pacate una foarte lumeasca: pretul? Cat e pretul?!

Ce de-a doua surpriza a fost cand am deschis cartea cu Bozo – care face parte din colectia Cartea de pe noptiera – si, in loc sa vad ca pana acum pe pagina patru, in stanga, sus – “Colectie ingrijita de Ioana Parvulescu“, am vazut “Colectie initiata de Ioana Parvulescu”. Asta inseamna ca doamna Parvulescu a plecat de la Humanitas? 😦 Dar de ceeee? Si daca a plecat, e pentru ca sa lucreze la o noua carte?Hmmm…

Dileme, dileme, dileme…

Scump, dom’le!

The New York Times Book Review in romana [merci, Vic, de informatie 😀 ]

Toate bune si frumoase, entuziasm cat incape, pana cand dau cu ochii de asta:

„The New York Times Book Review“ in limba romana, publicat intr-un tiraj initial de 40.000 de exemplare, se va vinde la chioscurile de presa, impreuna cu ENCICLOPEDICA, la un pret special de 11,9 lei.

Come on, nu dau asa multi bani, mai ales ca e si in romana! De 40ron/luna imi iau o carte buna, nu 4 suplimente literare pe care abia daca o sa am timp sa le rasfoiesc [nici pana acum nu am reusit sa citesc ultimul nr din Dilemateca si Noua litetarura din scoarta-n scoarta :(( ]

Ce sa zic, initiativa e de apreciat, dar e scump, dom’le!