.

Până în iunie, când apare următoarea carte a lui Neil Gaiman, nu îmi mai cumpăr nici o carte, nici un ebook, nimic.

Să înceapă numărătoarea inversă!

Advertisements

Premiul literar „Augustin Frățilă”

Nu organizez concursuri pe blog, nu promovez nici un eveniment dacă nu mă interesează și, în general, nu-mi place să mă implic în campaniile de marketing ale editurilor. Dar de data asta chiar am vrut să fac parte din proiectul Asociației Casei de Cultură.

Pe scurt, Premiul literar „Augustin Frățilă” oferă 10000 de euro (da, da, zece mii de euro!) pentru cel mai bun roman publicat în 2011. Trei critici literari – Alex Ștefănescu, Daniel Cristea-Enache și Dan C. Mihăilescu – aleg 5 cărți dintre cele înscrise în concurs, urmând apoi ca 20 de bloggeri (printre care și eu) să dea un punctaj fiecărei cărți. Autorul romanului cu cele mai multe puncte câștigă banii respectivi.

Aveți aici mai multe informații.

Știu că multora nu le place ideea ca un asemenea premiu consistent să fie acordat de niște bloggeri. Avem destule premii date de critici literari și de specialiști (în plus, selecția adevărată este făcută și aici tot de niște oameni competenți, până la urmă ei duc tot greul), de ce nu am avea unul în care cititorul de rând să aleagă și el?

Mi-a plăcut la nebunie ideea de a face ceva concret pentru un roman, pentru un autor. Contribuția mea o să fie minimă, dar tot înseamnă ceva. Am cumpărat și am recomandat cărți, dar acum e vorba de 10000 de euro! Cu banii ăștia un scriitor poate să facă așa de multe lucruri! Și dacă asta o să-l ajute să scrie o nouă carte, cu atât mai bine! Eu zic să lăsăm aerele și snobismul deoparte și să ne bucurăm că avem în sfârșit un premiul puțin mai consistent decât o diplomă și o strângere de mână.

.

M-am întors. N-am citit în vacanța asta enormă. Am ales să petrec cât mai mult timp cu prietenele mele, să ne plimbăm, să povestim, să uităm să mergem la culcare. E prima dată în viața mea de cititoare când trece mai mult de o zi fără să pun mâna pe o carte. Am mai citit în tren și nopțile în Berlin, dar nu-mi pare rău: am timp să recuperez în București tot ce n-am citit în Germania 🙂

Trei cărți și o inițiativă lăudabilă

Într-o lume ideală aș avea destul timp ca să citesc o carte la două-trei zile și să scriu despre ea. În lumea în care trăiesc, mă trezesc la 7, merg la serviciu până la 17, iar luni, miercuri și vineri mai petrec două ore (fără a mai contabiliza și drumul) cățărându-mă pe pereți – la propriu. Sunt foarte încântată de această nouă pasiune și mă bucur că măcar acum, în ceasul al treișpelea, m-am apucat de un sport. În schimb, citesc mai puțin, mai dezorganizat, mai pe fugă. Poate o să găsesc la un moment dat echilibrul între serviciu – cățărat – citit – timp pentru mine, dar până atunci o să o țin dintr-un heirupism într-altul.

Lăsând văitatul la o parte, în ultima lună am citit trei cărticele pe care vreau să le consemnez pe blog. Să încep deci cu începutul.

Penguin, 2002

Aventurile lui Adrian continuă. Dacă la 13 3/4 ani viața i se părea grea, problemele lui erau cele mai importante și grave, la 15 ani totul e și mai complicat, mai ales când află că mama lui e însărcinată, iar fosta amantă a tatălui său tocmai a născut. În plus, Pandora, iubita lui, nu prea știe ce vrea – ba se despart, ba se împacă. Un lucru e cert însă: nu vrea să pună capăt suferințelor lui Adrian și să facă sex :))

Adrian e la fel de adorabil ca înainte. Îmi place tare mult de puștiul ăsta cu crize existențiale și cu suflet mare. Nu pot să nu râd de aerele lui de intelectual, dar și de naivitatea lui. De-abia aștept să mai crească un pic nepotul meu și să-i fac cunoștință cu Adrian. Sunt convinsă că o să se înțeleagă de minunte, mai ales că D. vrea să devină om de știință 😀

It’s all a big waste of time, though, because intellectuals like me don’t need qualifications to get jobs or worldly success: it just comes automatically to us. It is because of our rarity value. The only problem is getting influential people to recognize that you are an intellectual. So far nobody has recognized it in me, yet I have been using long words like ‘multi-structured’ in my daily intercourse for ages.

Art, colecția Prima dată, 2011

Asta e prima mea carte din colecția Prima dată 😀 Sincer, mă așteptam la o antologie mai drăguță, mai practică (să stau cu creionul și cu caietul în mână și să notez titluri pe care le-am ratat și pe care mi-ar plăcea să le citesc chiar și acum), dar mulți dintre autorii textelor mi-au dat impresia că nu au luat în serios tema propusă. Pot să număr pe degetele de la o mână textele care mi-au plăcut, care mi s-au părut că au ce căuta aici. Sau poate că nu sunt eu așa de hip și open-minded ca să accept că într-o antologie despre „prima mea carte” poți să bați câmpii cât vrei și să atingi subiectul doar tangențial.

Din punctul ăsta de vedere, vă recomand mai degrabă Care-i faza cu cititul?, o carte frumoasă, frumoasă, cu texte drăguțe și cu multe recomandări bune.

 

Back Bay Books, 2011

Nici cartea asta nu m-a încântat. Sunt povestiri de câteva pagini, sau oare să le zic fabule?, în care toate animalele o sfârșesc rău. David Sedaris este necruțător cu personajele sale. Știu că fabulele au scopul de a îndrepta un anumit comportament, o anumită pornire, dar eu cred că lui Sedaris nu-i place natura umană. Da, există lăudăroși, egocentrici, aiuriți, fraieri, răutăcioși, jigodii, dar vorba aia, să arunce el primul piatră dacă e fără de păcat… Nu mi-au plăcut niciodată cei care arată cu degetul și se cred mai buni decât ceilalți – mi se pare o atitudine de rahat. Și tocmai asta mi se pare că face Sedaris în povestirile lui: îi judecă pe ceilalți, îi taxează, îi face de râs, iar apoi îi pedepsește. Bleah!

 

Trecând la ultimul punct de pe lista de azi, dacă nu ați aflat deja, cei de la Editura All au o campanie foarte faină: vALLuntar. Pe scurt: voi citiți cărțile lor, le recenzați, iar cei de la editură le transformă în ore de voluntariat. Fain, nu? Puteți să citiți mai multe la ei pe blog. Eu zic să vă înscrieți și să le dați cât mai mult de muncă!

 

FILB 4.3

Nu-mi vine să cred că deja a trecut festivalul! Parcă mai ieri aflam primele știri despre ediția de anul ăsta și număram câte zile mai sunt până la prima seară…

Deși sunt o simplă participantă (sper ca la anu’ să pot să-i ajut cumva), mă simt acolo ca acasă. Dacă ajung mai repede mai schimb două-trei vorbe cu organizatorii, ocup cea mai bună masă, beau un vin fiert, mai fac cunoștință cu cineva simpatic și tot așa. Îmi place că cei care vin la festival nu vin din obligație sau pentru că nu au ce face acasă, ci vin să-i audă pe invitați citind și discutând despre toate, de la proză scurtă la revoluții în toalete. Și oriunde te uiți în sală vezi doar zâmbete, ceea ce e mare lucru.

Mi se pare minunat că există FILB. Că o dată pe an ajung sigur la lecturile unor scriitori străini. Că ajung să descopăr autori noi, europeni, nu din textele de coperta a IV-a sau din prezentările făcute de edituri, ci văzându-i și auzindu-i. Unii-mi plac mai mult, alții mai puțin, dar până acum nu am fost dezamăgită de vreo carte scrisă de autorii prezenți la FILB.

Normal, ar putea să se fumeze mai puțin, să fie mai multe scaune (parcă și la ediția asta stăteau câțiva în picioare), să primim iar covrigi la finalul fiecărei seri :P, dar astea sunt lucruri cât se poate de mărunte, de-a dreptul neînsemnate. Eu mă bucur că există un festival de genul ăsta la noi și că are loc în București.

În seara asta m-am întrebat ce au în comun Jean Mattern, Adina Rosetti, Mihail Vakulovski și Georgi Gospodinov. Am aflat că „revoluția” este ceea ce-i leagă, pe lângă dragostea pentru literatură. Și mi-a mai rămas în minte ce a spus Mattern, din punctul de vedere al editorului, nu al cititorului: noi suntem piața. Dar nu pot să nu mă gândesc că noi, cei care reprezentăm piața românească, nu știm să cerem ce vrem: coperte mai frumoase, ediții paperback, nu doar hardcover (din nou, nu pot să nu laud Poliromul pentru colecția Top 10+), mai multe întâlniri (măcar) cu autorii români, tricouri sau genți cu coperte de carte 😛 etc.

Mi se pare enorm de mult până la anul, dar o să încer să rezist, mai ales că am auzit că ediția viitoare o să fie și mai și 🙂 Indiferent cum va fi, eu o să merg cu sfințenie în fiecare seară, o să mă bucur ca de fiecare dată de invitați, de lecturi și de discuții. Nu știu cum am trăit până acum fără FILB!

 

 

 

Gaudeamus – miah!

M-am blazat sau ce naiba, dar nu mă mai bucur de târgurile de carte.

În primul rând, nu mai merg de plăcere. Acum trebuie să stau x ore la stand și să încerc să mă dau din calea tuturor, pentru că mai mult încurc decât ajut.

În al doilea rând, nu mă mai atrag reducerile, cărțile la 5 lei, la 10 lei, la -30%.

În al treilea rând, nu mă mai atrag cărțile de la târg: sunt aceleași pe care le găsesc și în librării.

În al patrulea rând, nu mă mai atrag cărțile: am o grămadă de cărți necitite pe care nici nu-mi mai vine să le citesc. M-am reprofilat oarecum pe cărți în engleză și recuperez toți anii în care nu știam de Bookdepository. Cumpăr prea puține cărți românești, iar majoritatea sunt scrise de români. Iar de când Polirom a lansat e-bookurile la un super preț, nu mai îmi vine să dau banii pe cărți „pe copac mort”, vorba lui Jen.

Prin urmare, am cumpărat 3 cărți de la târg (eu, care în alți ani cumpăram de la 10 în sus și-mi dădeam toți banii pe așa ceva…):

  • Stigmata: pentru că îmi plac romanele grafice, iar pe ăsta nu l-aș fi citit în original
  • Prima mea carte: pentru că e vorba de… prima carte 🙂
  • Primul meu porno: pentru că volumul e coordonat de Marius Chivu și am încredere în gusturile/recomandările lui
Trebuie să mai citesc din ce cărți am, să apară altele pe care să vreau să le am cu orice preț, iar apoi poate că o să-mi revină entuziasmul și de cumpărat, și de mers la târguri de carte…