Broke heart blues

He looked maybe 13. Kind of olivish-dark. Not foreign-looking exactly – well, possibly, a little Indian, I mean American Indian […] Anyway this kid’s sort of – strange. Exotic you might say. Did I mention the sideburns? Like Elvis. With realy dark aviator-style sunglasses like an adult man would wear, and a straw hat like a fedora with I think a red band […] and a baggy T-shirt. And a watch on his left wrist, sort of big, pilot-style watch.

Intr-o dupa-amiaza calduroasa de iulie, familia Heart si-a facut aparitia in Willowsville, NY. Baiatul cel mare, John Reddy Heart, avand doar 11 ani, conducea a Day-Glo pinkish-orange Caddie. Pe scaunul din dreapta dormea mama lui, Dahlia Heart, The White Dahlia, iar in spate se afla restul familiei: bunicul excentric – Aaron Leander Heart, fratele mijlociu, un mic geniu – Farley Heart, si sora cea mica, un copil retras si care mereu trecea neobservata – Shirleen Heart.

John Reddy was our first love. You never forget your first love.

M-am indragostit de John Reddy Heart, la fel cum au facut toate fetele din Willowsville. Mi-a placut ca era mult mai matur pentru varsta lui, ca nu era ca toti ceilalti pustani de liceu. Misterul familiei Heart, indiferenta cu care Johnny isi trata colegii, femeile in compania carora era vazut, obiceiurile lui de om mare, toate acestea mi l-au facut al naibii de drag. Am redevenit o fata de 15 ani, indragostita lulea, care ii urmarea fiecare miscare din liceu, care nu rata nici un meci de baschet atunci cand el juca, care ii stia pe dinafara orarul. Evident, nici pe mine nu ma baga in seama; nu cred sa se fi uitat vreodata cu adevarat la mine cand ne intersectam pe holul liceului. Nici eu, nici celelalte fete nu existam pentru el.

Apoi cand a urmat tragedia, cand era un fugar urmarit de politie, am plans pentru el si mi-am dorit sa ajunga in Canada, sa scape. Dar l-au prins, a urmat procesul, iar desi a fost achitat, tot a fost trimis pentru un an intr-o casa de corectie. Parerile erau impartite in legatura cu ceea ce s-a intamplat: unii spuneau ca e vinovat, altii ca incearca sa protejeze un membru al familiei, iar ceilalti spuneau ca l-a omorat pe Melvin Riggs ca sa o scape de Dahlia din mainile lui. Dar noi stiam cu totii ca era nevinovat. Nu se putea sa fie altcumva.

Cat timp a fost inchis, familia Heart a plecat din oras. Nu mai puteau sa raman, cu scandalul care se starnise. Stiau ca nu mai sunt doriti in orasul nostru linistit. Dupa ce Johnny s-a intors in oras, era complet schimbat. Baietii vorbeau despre ce se intampla in casele de corectie. Brrr, saracul John Reddy. S-a mutat intr-o apartament cu doua camere de-asupra unui restaurant chinezesc. A terminat liceul, apoi a disparut. Nu a venit sa-si ia diploma, nu a venit nici la bal. L-am asteptat toata noaptea, am stat mereu cu ochii pe intrarea in sala de bal, dar nu a venit. John Reddy Heart a plecat definitiv din viata noastra, fara macar sa-si ia la revedere. Chiar asa putin am insemnat pentru el?

The way Ketch tells it, it forces you to realize: what if the Hearts hadn’t come to Willowsville at all? What if their car had broken down in Nebraska? Or Colonel what’s-his-name had died before giving Dhalia the house? Our lives would be irrevocably altered, but – what lives would they be?

John Reddy Heart ne-a schimbat vietile. Chiar si dupa 30 de ani de la terminarea liceului ne mai gandim la el. Suntem casatoriti sau divortati, cu copii sau fara, suntem presedinti, staruri de cinema, profesori universitari, medici etc. Suntem oameni in toata firea, dar redevenim adolescenti cu cosuri si aparate dentare, de fiecare data cand ne intalnim si vorbim despre el. Retraim totul, de parca s-ar fi intamplat doar ieri.

John Reddy Heart – we miss you, we’re thinking of you, we want to see you again, we love you.

Advertisements

Bun an 2007 :D

Acum ca e ultima zi din an, simt nevoia sa trag linie si sa adun toate bucuriile literare de anul asta. Din fericire, nu sunt putine 🙂

Carti citite: 125
Cele mai misto carti romanesti:

  • Exuvii – Simona Popescu
  • O limba comuna – Sorin Stoica
  • Raiul gainilor – Dan Lungu
  • Degete mici – Filip Florian
  • Tineretile lui Daniel Abagiu – Cezar Paul-Badescu
  • Cum mi-am petrecut vacanta de vara – T.O.Bobe
  • Cele mai misto carti in engleza:

  • The island – Victoria Hislop
  • High fidelity – Nick Hornby
  • Three men in a boat – J.K. Jerome
  • Harry Potter and the Deathly Hallows – J.K. Rowling
  • Neverwhere – Neil Gaiman
  • Pyramids – Terry Pratchett
  • Cele mai misto carti straine:

  • Lolita – Vladimir Nabokov
  • Spuma zilelor – Boris Vian
  • Scurta istorie a tractoarelor in limba ucraineana – Marina Lwycka
  • Caietele lui don Rigoberto – Mario Vargas Llosa
  • Printul din Central Park – Evan H. Rhodes
  • Inima-i un vanator siguratic – Carson McCullers
  • Carti care nu mi-au placut:

  • Arsuri la stomac – Nora Ephron
  • Fructele pamantului – André Gide
  • The trick is to keep breathing – Janice Galloway
  • Esti un animal, Viskovitz! – Alessandro Boffa
  • Duffy sau praf in ochi – Dan Kavanagh
  • In pielea unui leu – Michael Ondaatje
  • Teoria norilor – Stéphane Audeguy
  • Pe langa multe carti citite, primite, date, imprumutate, anul asta mi s-a implinit visul de a lucra cu carti :D, am ajuns sa fac parte din echipa Bookblog, am fost la multe lansari de carte si la European borderlands, am cunoscut si am stat in povesti cu diversi scriitori [oameni tare misto, credeti-ma pe cuvant! 🙂 ], am ajuns sa-mi iau portia lunara de fericire la Schimb de carti, am descoperit si Noua literatura si am cunoscut multi, multi oameni frumosi, bookaholici ca mine 🙂 Asa ca, 2007 a fost un tare bun, nu pot decat sa-mi doresc alti asemenea ani 😀

    Carti la gramada

    Pentru ca sunt lenesa si nici nu prea am timp, o sa urmez exemplul lui Puck si o sa scriu un post-ghiveci despre cartile pe care le-am citit recent sau pe care le-am citit, mi-au placut, dar nu am apucat sa vorbesc despre ele.

  • Neverwhere – Neil Gaiman: fata de Pulbere de stele e o carte cu un subiect mai “serios”, mult mai bine construita, o poveste fantasy cat se poate de captivanta, cu personaje pe care le indragesti de la inceput. Iar Gaiman in engleza suna cat se poate de bine! Abia astept vacanta sa ma apuc de American Gods.
  • Halterofilul din Vitan – Maria Manolescu: nu mi s-a parut cine stie ce cartea asta, dar cred ca urmatorul roman o sa fie mai bun 🙂 Pana atunci o sa ii citesc, cu aceeasi placere, articolele din Noua literatura. Iar dupa ce am citit interviul cu ea din NL, am spus ca e musai sa vad si Sado-maso blues bar , asa ca sambata am avut program de teatru. Faina piesa, faini actorii 😀
  • When I was 5 I killed myself – Howard Buten: o carte tare frumoasa despre un baietel neinteles. E scrisa din perspectiva lui Burt, care are 8 ani si se afla intr-un centru pentru copii cu probleme [oare pot sa le spun psihologice?] “for what I did to Jessica”. E asa de mic si inocent si nu stie ce se intampla in jurul lui si ce vor oamenii aia de la el si ti-e imposibil sa nu il indragesti si sa vrei sa-l vezi iesit de acolo.
  • Teoria norilor – Stéphane Audeguy: am aflat lucruri interesante despre nori si una-alta din istoria meteorologiei, dar am crezut ca o sa mor cu cartea asta in mana; numai nu se mai termina odata! Nope, nu prea am gustat-o.
  • Iubire etc. – Julian Barnes: Am aflat prea tarziu ca e continuarea de la Trois, iar acum sunt curioasa sa vad exact cum a inceput relatia celor 3. Mi-a placut faptul ca fiecare personaj isi astepta [desi nu intotdeauna] randul ca sa spuna partea lui din poveste, ca se mai certau din cand in cand si ca, in cele din urma, nu stiai cui sa-i dai dreptate 🙂
  • Printul din Central Park – Evan H. Rhodes: a fost una dintre cele mai dragute carti pe care le-am citit recent! [multumesc, Dan! 🙂 ] Central Park, Jay-jay – un baietel curajos si simpatic, un catel care se tine ca o Umbra pe urmele lui, o doamna in varsta care vine in parc in fiecare zi, Elmo – spaima lui Jay-jay – cam astea ar fi personajele importante. Restul il aflati citind cartea 😛
  • Inima-i un vanator singuratic – Carson McCullers: eu am vazut-o ca pe o carte de atmosfera – erau asa multe pasaje pe care mi le aminteam si la 3-4 zile dupa ce le-am citit, descrieri care-mi veneau in minte dintr-o data, personaje pe care mi le-am putut imagina cat se poate de clar. A scris si White Noise despre ea aici
  • Iar acum, aceeasi intrebare: ce sa citesc? Parca as avea chef de un Terry Pratchett, dar ultima data cand am citit m-am oprit undeva la jumatatea cartii Wyrd Sisters si nu stiu daca sa ma apuc iar de ea de la inceput, sa continui de unde am ramas sau sa citesc alta carte. Apoi daca nu e Pratchett, sa citesc din cartile pe care le-am cumparat acum sau din alea de mai demult? Decizii, decizii, decizii… ~X(

    Povesti erotice romanesti


    Editura Trei, 2007

    Astept de prin iunie sa apara cartea asta. O persoana importanta [nu spui cine! :P] mi-a povestit despre proiect, mi-a dat niste nume [am facut ochii maaaaari de bucurie], apoi am asteptat si am tot asteptat sa apara cartea. Am mai intrebat din cand in cand “da’ nu a aparut inca?”, m-am multumit cu “nu” si “habar n-am cand o sa se publice”, si mi-a fost putin ciuda cand am vazut ca Laura a cumparat cartea inaintea mea 😦 Dar mi-am revenit dupa ce m-am vazut sambata la targ cu cartea-n geanta 😀 Cel mai misto a fost cand m-am intalnit cu Matei si cu Cezar si nici unul dintre ei nu stia ca aparuse si ca se gasea deja la targ ;))

    Noah bun… se iau 17 scriitori contemporani, li se da un subiect – erotismul, se aduna povestile si apoi se publica intr-un volum colectiv. Nu are rost sa o lungesc: mi-a placut ideea, mi-au placut povestirile [bine, nu chiar toate :D]. Mi-au ramas inca in minte cele scrise de Marius Chivu – Amfiteatrul la amiaza, Filip Florian – Vrajitorile din insula Sylt, Ioan Grosan – Domnisoara Bovary si Lucian Dan Teodorovici – Despartirea de barza si alte haladuieli erotice prin copilaria proprie. Nu am reusit sa trec de primele 3-4 pagini din Sambata seara a lui Dan Sociu – pentru mine textul respectiv intra la pornografie si nu am rabdare si nervi pentru asa ceva 😐 In rest, celelalte povestiri sunt scuza perfecta pentru a sta in casa la caldura cu o cana de ceai fierbinte in fata ;;)

    Cumparati si cititi 🙂

    Exuvii

    Ioanele din mine s-au recunoscut in simonele din carte. Desi ne despart 22 de ani, am avut impresia ca acolo scrie despre copilaria mea. Nu am mai citit pana acum o carte in care eu sa fiu personajul principal. Cred ca fiecare avem o simona in noi, da, asa trebuie sa fie! Cartea nu e minunata… e, pur si simplu, more than words can say.

    [am mai scris si aici cateva citate]

    I-am spus odata ca ma simt un fel de matrioska, un fel de mama uriasa, o mama-copil, care tine in creierul ei masculin, ca matrioska in burta, o gramada de homunculi, de papusi, de creaturi care nu mai exista, care nu exista inca, din ce in ce mai batrane si intr-un fel din ce in ce mai copilaroase, poate pana la baba marunta, scofalcita care va fi si cea mai neajutorata, mai copil decat toate. Nu cred c-a priceput ceva, pentru ca mi-a spus ingrozit: “Maturizeaza-te! Trebuie sa te maturizezi!” si intelegea prin asta cu totul altceva decat ceilalti si in acelasi timp cu totul altceva decat mine.

    Viata mea de copil: intr-o parte paradisul infernal prin care a haladuit gafaind, chicotind si urland Analfabeta, in cealalta parte jungla, padurea obscura a cartilor prin care rataceam incercand o alta dezmeticire.

    Totul in jurul nostru era pufosenie – norii si pasarile, bondarii si florile; era licar – boabele de roua, licuricii, stelele; era respiratie – respiratia ierbii, a frunzelor, a pamantului adanc. Totul era mireasma, fructele pe care le sarutam inainte sa la mananc sau pe care le mangaiam de obraz sau de buze erau invelite de o aura inmiresmata, praful mirosea a uscat, rufele de pe sarma aveau un iz batranicios, coaja copacilor si lemnul adiau dulceag-sarat, ploaia aducea cu ea prospetime si noi, adunati dupa ploaie, miroseam ca blana uda de caine, zapada avea parfumul ei de apa si pamant, subsolurile, gurile de canal anuntau imparatia mucegaiului, barele de metal pe care faceam echilibristica miroseau a rugina, a vopsea si a inca ceva dulceag. Poate ghips.

    Poate ca toate astea (dar mai ales dusmanul meu personal, fara corp si-atotprezent, Plictiseala) aveau sa ma impinga curand, mai ales cand am simtit ca pierd niste “puteri”, sa ma retrag in compania cartilor fara mari regrete. Unul dintre cuvintele importante ale micului vocabular avea sa-si schimbe sensul. Se impalida cuvantul afara. “Unde te duci?”, erai intrebata. “Afara“, raspundeai si o zbugheai pe usa. Afara era lumea, era viata, era locul tau, era fericirea pe pamant. Nu peste multa vreme te vor bate la cap sa iesi afara, sa iei aer, afara, sa te joci, afara. Nu peste mult timp cuvantul asta nu iti va mai spune nimic.

    M-a jefuit! M-a anulat! Tot ce-am gandit e acolo. Si tot ce am simtit. Si tot ce sunt! Nu sunt decat o fantoma! O las deoparte ingrozita. Si fug de ea. Ma fac c-o uit.
    Te-ntorci precum un criminal la locul faptei. Citesti ca si cum te-ai uita pe gaura cheii, ca si cum ai asculta la usa. Te linistesti. Caci dincolo doar voci straine, iar ritmul – strain de cel al respiratiei tale.

    Cartile cele mai stralucitoare le-am citit inaintea examenelor, tezelor, cand, cu o perversitate bizara, cautam cu totul altceva, amanand sinucigas materiile inutile din care trebuia sa fiu examinata.

    Stricam ierarhii, reciteam, cocotam in varf un nou scriitor, necunoscut, cadeau idoli. O infidelitate suspecta, un caracter urat, vesnic indragostita de cate o carte, de cate un scriitor si vesnic parasind, despartindu-ma, uitand, si-apoi intorcandu-ma umila si plina de remuscari.

    Am 16 ani. Citesc. Imi plac mai mult cartile decat oamenii. Ele – cele adevarate – nu vor sa te convinga de nimic, nu vor sa aiba “dreptate”. Asculti vocile cartilor. Daca nu se potrivesc cu vocea ta interioara, le-nschizi. Si nimeni nu se supara pe tine.

    Mi-era cumplit de frica sa nu imbatranesc, speram ca se va face pentru mine o exceptie de la crunta lege nescrisa, credeam cu toate puterile mele ca lucrurile vor sta altfel cu mine. Ma gandeam ca trebuie sa fac eforturi din vreme ca sa nu ma insface batranetea, desfigurandu-ma. Imi pusesem in cap ca, pana la varsta parintilor mei, sa-mi traiesc viata, complet, sa ajung la capat fortand evolutia si-apoi sa ma evapor, sa termin cu mine. Pana la 40 de ani mi se parea ca am in fata o vesnicie, ca imi ajunge timpul pentru tot ce voi avea de facut, de trait.

    O iubeam cumplit de tare, cu o gelozie feroce, asa cum se mai intampla o singura data in viata, in adolescenta, cand il iubesti pe primul baiat, cand nimic nu e sigur, cand nu suporti ideea ca ar mai putea iubi pe altcineva dupa tine, cand stii bine ca, oricum ar fi sa fie, nu o sa ramaneti impreuna. O iubeam pentru ca avea pielea alba cu puf auriu pe ceafa si obrajii rotunzi si apucaturi de pisica, pentru ca-mi placea cum se smiorcaie, cum da apa la soareci, si pentru ca ma-nsotea ca o umbra stralucitoare. […] La 14 ani, la 15, la 16 (si poate totdeauna), viata de unul singur e ceva greu de suportat. Chiar daca ai amici, nevoia de unul singur, ca tine, “prietenul cel mai bun”, e viscerala.

    Ma inclin in fata Simonei Popescu ^:)^

    The bell jar

    Look what can happen in this country, they’d say. A girl lives in some out-of-the-way town for nineteen years, so poor she can’t afford a magazine, and then she gets a scholarship to college and wins a prize here and a prize there and ends up steering New York like her own private car. Only I wasn’t steering anything, not even myself. I just bumped from my hotel to work and to parties and from parties to my hotel and back to work like a numb trolleybus. I guess I should have been excited the way most of the other girls were, but I couldn’t get myself to react. I felt very still and very empty, the way the eye of a tornado must feel, moving dully along in the middle of the surrounding hullabaloo.

    Pentru mine asta a fost o carte de atmosfera. Dupa cateva pagini citite, ma gandeam la Breakfast at Tiffany’s si The Great Gatsby: restaurante, petreceri, haine scumpe. Iar apoi, dupa ce am trecut de jumatatea cartii, atmosfera a inceput sa semene cu cea din The virgin suicides: viata in suburbie, vecini curiosi, aceleasi prejudecati si aceleasi zile monotone de vara.

    Nu e de mirare ca Esther a cazut intr-o depresie. Dupa ce se intoarce de la New York si primeste vestea ca nu a fost acceptat la o scoala de creatie pe timpul verii, pur si simplu nu stie ce sa faca in timpul pe care-l are la dispozitie. Isi propune sa-si asculte mama si sa invete sa stenografieze, se gandeste sa scrie un roman, dar in cel din urma ajunge sa nu mai poata dormi nopti in sir, sa nu mai poata citi nimic, sa nu se mai spele, sa nu mai aiba grija de ea: “I was still wearing Betsy’s white blouse and dirndl skirt. They drooped a bit now, as I hadn’t washed them in my three weeks at home. The sweaty cotton gave off a sour but friendly smell. I hadn’t washed my hair for three weeks, either. I hadn’t slept for seven nights.[…] The reason I hadn’t washed my clothes or my hair was because it seemed so silly. […] It seemed so silly to wash one day when I would only have to wash again the next. It made me tired just to think of it. I wanted to do everything once and for all and be through with it.” Nu e prea placut sa stai intr-un oras de provincie/suburbie o vara intreaga, asta pot si eu sa confirm. Zilele sunt ingrozitor de lungi si ai vrea cu disperare sa faci ceva sa scapi de rutina. Si atunci dormi mai mult, sau incerci sa citesti carte dupa carte, nu refuzi nici o invitatie la suc/bere, orice sa faci ceva cu timpul ala scarbos de mult pe care-l ai la dispozitie. “Wherever I sat—on the deck of a ship or at a street café in Paris or Bangkok—I would be sitting under the same glass bell jar, stewing in my own sour air. […] To the person in the bell jar, blank and stopped as a dead baby, the world itself is the bad dream.”

    In cele din urma, mama ei o duce la un psiholog, care o supune unor electrosocuri. Experienta o traumatizeaza si incearca de cateva ori sa se sinucida. Apoi e internata intr-un sanatoriu unde sta 6 luni.

    Mi-a placut Esther pentru ca parea atat de umana, nu un personaj fabricat, care vorbeste ca la carte si care gaseste solutii la toate problemele. Ea isi doreste sa ajunga sa traiasca din scris poezii si cam stramba din nas cand se gandeste ca lumea se asteapta de la ea sa fie o housewife: sa stea acasa, sa gateasca, sa spele, sa aiba grija de copii si sa se asigure ca sotului nu-i lipseste nimic. Bleah! Si mare are inca o problema existentiala: nu intelege de ce barbatilor li se permite sa aiba sex inainte de casatorie, dar fetele trebuie sa se pastreze pana dupa. Cata ipocrizie!

    In schimb am fost surprinsa sa aflu ca Sylvia Plath a avut si ea o perioada de depresie prin ’53 si ca a simtit pe pielea ei electrosocurile, ca in carte se regasesc foarte multe amanunte autobiografice. Ar fi trebuit sa asculte piesa Ninei Simone – Ain’t got no, poate ar fi zambit si s-ar fi simtit mai bine 🙂

    Lastarul meu de portocal


    Humanitas, Raftul intai, 2004

    Ca tot a venit sezonul in care imi miros mainile, gentile, cartile si camera a portocale, ce alta carte cu un titlu mai bun puteam sa aleg? Nu am citit prezentarea de pe ultima coperta, dar mi-am imaginat ca o sa dau peste o carte in care vara nu se mai termina niciodata, cu portocale pe care le culegi direct de pe crengile copacului, apoi te asezi in iarba, le mirosi, decojesti si musti cu pofta, cu copii care zambesc si care se joaca sotron in fata ta, cu iubiri adolescentine si naive, cu miros de portocale la fiecare pagina.

    Uhm, a fost o carte atat de trista si am plans mult in timp ce o citeam!!! :(( Iar ca de fiecare data cand dau peste astfel de carti imi promit ca o sa ma detasez de ceea ce citesc, ca nu sa-mi pese de ce patesc personajele, ca nu o sa mai plang etc. Inca sunt in faza in care-mi promit 😀

    Imi era asa mila de micutul Zezé. Era doar un copilas de 5 ani, ce-i drept, destul de neastamparat, dar de ce ii spuneau oamenii mari si uraciosi ca il are pe Diavol in el? E normal ca la varsta lui sa faca pozne, dar pana la a gandi despre el ca “nu-s bun de nimic. Sunt foarte rau. De asta se naste diavolul pentru mine in zi de Craciun si nu primesc nici un cadou. Sunt o napasta. O mica napasta. Un caine. Un ticalos ordinar. Una din surorile mele a zis ca ceva atat de rau ca mine nici nu trebuia sa se fi nascut…”. Saracul Zezé… saracul copilas. Era un copil precoce, care ii uimea pe cei din jur cu istetimea lui. Dar asta nu-i impiedica sa-l bata de fiecare data cand facea cate-o rautate. Inteleg ca nici familiei lui nu-i era chiar usor – tatal somer, multi copii de intretinut, dar de ce isi revarsau toata furia pe bietul copil?

    – Repeta cantecul.
    – E un tango la moda. Imi doresc o femeie goala…
    O palma m-a plesnit peste obraz.
    – Mai canta o data.
    Imi doresc o femeie goala…
    Alta palma, alta si inca una. Lacrimile imi tasneau din ochi fara sa vreau.
    – Haide, mai canta.
    Imi doresc o femeie goala…

    Fata aproape ca-mi amortise, era strivita. Ochii mi se deschideau si inchideau imediat la loc sub impactul palmelor. Nu stiam daca trebuie sa ma opresc sau sa-i dau ascultare… Dar in durerea mea am hotarat ceva. Va fi ultima bataie pe care am s-o incasez, va fi ultima chiar de-ar fi sa mor pentru asta.

    Cand s-a oprit un pic si mi-a poruncit iar sa cant, n-am mai cantat. L-am privit pe tata cu un imens dispret si i-am spus:
    – Asasinule!… Omoara-ma o data. Ocna o sa fie razbunarea mea.

    Cuprins de furie, abia atunci s-a ridicat din balansoar. Si-a descheiat cureaua. Cureaua aceea care avea doua inele de metal, si a inceput sa ma insulte apoplectic. M-a facut caine, porc, ticalos vagabond, daca asa vorbesti cu tatal tau.

    Cureaua zbarnaia cu o forta a naibii pe corpul meu. Parca ar fi avut o mie de degete care ma nimereau pretutindeni. Am cazut jos ghemuindu-ma in coltul peretelui. Eram convins ca o sa ma omoare.

    Cum sa nu plang si sa nu-mi vina sa-l iau pe micul Zezé in brate, sa fug cu el departe si sa-i spun ca nu mai trebuie sa-si faca probleme, ca nu o sa-l mai bata nimeni niciodata si ca in fiecare zi de Craciun va avea un cadou doar pentru el? Iar cand, intr-un final, isi gaseste si el un prieten, cineva care-l apreciaza si il iubeste si care are grija de el… :(( nici nu vreau sa-mi aduc aminte cum se termina cartea.

    Nu stiu daca sa duc sau nu cartea la Schimb de carti. Nu as vrea sa fac pe nimeni sa planga, dar mi-ar placea ca Zezé sa aiba si alti prieteni, cat mai multi daca se poate. Hmmm… ma mai gandesc ce fac cu ea.