Home

Virago Press Ltd, 2009

La master am avut o profă minunată. Cursul ei se numea „atelier de traduceri” și chiar asta făceam: traduceam câte 4-5 pagini de texte din diverse romane și la curs citeam ce am tradus, discutam de ce nu sună bine, veneam cu propuneri, iar la final ieșea o traducere super (așa e când colaborează mai multe minți luminate :)) ). Am tradus dintr-o grămadă de autori contemporani, majoritatea femei, și nu țin minte să fi fost vreun fragment care să nu-mi fi plăcut.

Am cumpărat Home la recomandarea ei, dar și pentru că luase Orange Prize în 2009, iar ăla e un premiu în care am încredere. Dar nu știu ce n-a mers de data asta, că oricât m-am chinuit să-mi placă romanul și chiar dacă am lăsat o săptămână să treacă până să scriu despre el, crezând că dacă mă gândesc retrospectiv o să iasă mai mult în evidență părțile lui bune, pe mine m-a lăsat pur și simplu rece.

Acțiunea se petrece în Gilead, un orășel de provincie din America anilor ’60, unde toată lumea cunoaște pe toată lume și unde nimeni nu uită și nu iartă prostiile pe care le-ai făcut în adolescență. Reverendul Boughton are opt copii, dintre care Jack e singurul care-i dă de furcă. Este cel mai retras, cel care se furișează noaptea din casă și fură mărunțișuri de la vecini, cel care în facultate lasă o minoră însărcinată, după care rupe legăturile cu familia și dispare pentru 20 de ani.

Povestea mi se pare că, până la un punct, se mulează perfect pe pilda fiului risipitor, doar că Jack nu se cumințește nici după ce se întoarce spășit acasă. 20 de ani înseamnă mult, chiar foarte mult, iar când Jack ajunge înapoi în Gilead nu știe cum să se poarte cu tatăl și cu sora lui mai mică, Glory, care și ea își părăsise viața de dinainte, după ce așa-zisul logodnic o părăsise pe ea, iar acum stă în casa părintească și are grijă de tatăl lor, care e bătrân și bolnav. Le este greu să lase garda jos și să se apropie unul de altul – dar oare mai e posibilă o apropiere după atât timp? -, nu știu ce să își spună ca să nu pară că răscolesc trecutul. Din cauza asta atmosfera e sufocantă, am urât toate acele lucruri nespuse, dar care pluteau în aer, mănușile pe care le purtau când interacționau…

‘Yes’, her father said, ‘whenever I thought of him, he was always alone, the way he used to be, and I would wonder what kind of life he could have, with no one even to care how he was, what he needed. I realized that was the one thing I thought I knew, that he would be alone.’ He laughed. ‘Yes, that cost me a lot of grief, and I never thought to question it. I prayed about that more than any one thing, I believe.’

Iar apoi mai e problema religiei. Pe bătrân îl doare că Jack a renunțat la biserică, la religie, că a dispărut, și nu îi este greu să își imagineze că nu a dus o viață tocmai fără de păcat. Ar vrea ca fiul lui să se pocăiască, să revină pe calea cea bună, ca să poată muri împăcat că sufletul lui Jack va fi salvat. Dar evident că acesta nu poate și nici nu vrea să-l mintă, așa că atunci când Jack pleacă din nou, tatăl lui este tare amărât. Mă gândesc că e destul de frustrant pentru un reverend să aibă un fiu așa de „păcătos” și să nu poată să-l aducă pe drumul cel bun. De fapt, toți au ceva de regretat, toți sunt măcinați de frustrări, dar, în același timp, nu pot să se schimbe. Și cred că asta m-a deranjat foarte tare: că personajele nu se schimbă, că au același comportament de la început până la sfârșit. Eu cred că oamenii se schimbă, fie în rău, fie în bine, dar se schimbă.

Îmi pare rău, Marilynne Robinson, dar nu o să mă mai întorc niciodată în Gilead.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s