The Help

Berkley Publishing Group, 2011

Jackson, Mississippi, 1962. Skeeter are 23 de ani și tocmai a terminat facultatea. Se întoarce acasă până își va găsi o slujbă. Visează să devină ziaristă sau scriitoare sau ambele. Are părul creț și neîmblânzit, e mult mai înaltă decât majoritatea prietenelor ei, iar mama ei ar da orice să o vadă măritată.

Orice familie respectabilă din Jackson are o menajeră de culoare, care spală, calcă, gătește, are grijă de copii etc. O femeie bună la toate. O femeie care nu are voie să stea cu angajații la aceeași masă, să folosească aceleași tacâmuri, să folosească aceeași toaletă și câte și mai câte. O femeie pe care o plătesc prost, pe care o tratează de sus, de parcă ea nu ar avea sentimente, care trebuie să răspundă mereu cu „yes, ma’am” sau „no, ma’am” și care ar trebui să se considere norocoasă că are unde să lucreze. O femeie pe care o consideră murdară, despre care cred că e purtătoare de boli nemaiauzite, o femeie pe care, în majoritatea cazurilor, o tolerează. Dar care „face parte din familie”.

Două dintre aceste menajere sunt Aibileen și Minnie. Prima este tăcută și serioasă. Se înțelege foarte bine cu copiii și se pricepe să le ridice moralul și să-i încurajeze atunci când mamele lor albe nu-i bagă în seamă sau îi ceartă din te miri ce. Minnie e o bucătăreasă desăvârșită, e fâșneață și cu gura mare – nu se poate abține să nu comenteze înapoi, să nu fie „obraznică”.

Pentru Skeeter nu e deloc ușor să stea acasă cu ai ei, să vadă prăpastia care există între prietenele ei și menajerele lor. Așa că se hotărăște să facă ceva: vrea să intervieveze menajerele și să scrie o carte cu mărturiile lor – ce înseamnă să fii afro-american și să lucrezi pentru familii de albi, cum sunt tratate, care este cel mai frumos lucru pe care un alb l-a făcut pentru ele, dar și cea mai urâtă situație prin care au trecut etc. Evident, nimeni nu vrea să o ajute la început. E mult prea riscant să vorbești cu un alb în afara serviciului, darămite să te plângi de cum ești tratat! Chiar dacă pe față nimeni nu era rasist, existau niște legi nescrise foarte clare, care prevedeau până la cele mai mici detalii cum se desfășurau relațiile dintre albi și afro-americani. Nimeni nu vorbea despre ele, nimeni nu le punea la îndoială, însă puteai să o sfârșești foarte rău dacă le încălcai.

Am citit câteva recenzii la carte și la film și am fost contrariată să aflu că unii au luat cartea drept un roman rasist, de parcă dacă s-au întâmplat așa multe lucruri rele în acea perioadă, sigur nu s-a întâmplat nici unul bun. De parcă o relație mai apropiată dintre o albă și o negresă nu ar fi fost posibilă. De parcă autoarea a spus că a scris un studiu sociologic, nu un roman. E drept că nu prezintă atrocitățile comise de KKK, nu descrie scene violente în care afro-americani să fie schingiuiți de către albi. Dar tocmai în asta constă ideea cărții: să prezinte mizeriile mici, de zi cu zi, pe care multe servitoare erau nevoite să le suporte. Umilințele la care sunt supuse din cauza acelor legi imbecile. Albii se ascund în spatele paravanului separate but equal, de unde totul e roz și bine. Chiar nu-și dădeau seama cât de bătuți în cap erau! Adică, n-aveau nici o problemă ca o negresă să le crească copiii, să îi atingă, să le dea să mănânce, să fie ca o mamă pentru ei, dar Doamne ferește să intre cu ei pe aceeași ușă la cinematograf, să stea pe aceleași scaune în autobuz, să fie tratați de aceiași doctori și alte asemenea imbecilități segregaționiste.

Chiar dacă pe alocuri am zâmbit sau am râs, per total mi s-a părut o carte destul de serioasă, de gravă. Problema segregării e privită dintr-o altă perspectivă, aceea a lucrurilor mărunte, de zi cu zi. Și chiar dacă la final rămâi cumva nedumerit și vrei să știi ce să întâmplă mai departe, dacă menajerele o să pățească ceva pentru cutezanța lor sau dacă reușesc cât de cât să îmbunătățească relația angajat – menajeră, îți este cât se poate de clar că discriminarea rasială a fost (și sunt sigură că încă este) o chestie aberantă, inumană.

Dacă vă pasionează subiectul (relațiile complicate dintre albi și afro-americani), musai să citiți și Fried Green Tomatoes at the Whistle Stop Cafe – o carte absolut minunată, la care încă mă gândesc cu mult drag.

12 thoughts on “The Help

  1. Nu am citit cartea, o sa o caut si eu in perioada urmatoare. Am vazut in schimb filmul, care merge pe aceleasi linii generale despre care ai scris si tu. Sunt curios cum ti se pare filmul (daca l-ai vazut sau daca il vei vedea in viitorul apropiat) in comparatie cu cartea…

  2. Am văzut filmul chiar aseară, intrigată fiind de criticile negative pe care le-am citit despre scenariu în principal.

    Normal că nu mă așteptam să văd o reproducere fidelă a cărții, dar sunt câteva scene care diferă substanțial față de carte.

    De exemplu, Aibileen nu o confruntă în final pe Hilly (partea când o apucă de mână și îi spune că „you are a godless woman”) – nu și-ar permite niciodată să facă așa ceva. Ea doar îi spune că dacă ajunge la închisoare va avea timp să arate lumii cine e Hilly cu adevărat.

    Sau scena în care Hilly merge la Skeeter acasă ca să îi spună mamei acesteia despre carte (pe care mama lui Skeeter nu o citise!). Iar mama lui Skeeter pur și simplu îi trântește în față lucrurile acelea despre cât de rău arată Hilly și cum un soț nu vrea să-și vadă nevasta în asemenea hal și iese din cameră. Nu o alungă, iar după nu are acea discuție lacrimogenă cu Skeeter.

    Filmul mi s-a părut mult mai superficial, mai cosmetizat, mai… îndulcit.

  3. Excelent! Mă bucur că și pe tine te-a frapat lipsa totală de logică a rasiștilor ălora: „Adică, n-aveau nici o problemă ca o negresă să le crească copiii, să îi atingă, să le dea să mănânce, să fie ca o mamă pentru ei, dar Doamne ferește să intre cu ei pe aceeași ușă la cinematograf, să stea pe aceleași scaune în autobuz, să fie tratați de aceiași doctori și alte asemenea imbecilități segregaționiste.”

  4. Romanul e rasist prin excelenta, pentru ca lupta reala de emancipare a femeilor de culoare pe care acestea au purtat-o singure pe umeri este prezentata ca proiectul unei tinere able dragute si marinimoase. O carte scrisa de albi despre negri, pentru ca albii sa se simta mai bine in pielea lor. O carte de care nu era catusi de putin nevoie.

  5. Meropi,

    First of all, fiction is fiction. „The Help” is not a memoir, nor a history textbook. Și nu cred că își imaginează cineva că această carte — sau acest film — li-ar fi propus să subestimeze curajul individual al unei Rosa Parks, de pildă.

    OTOH, fără a fi un memoir — deci cartea de mărturii despre care se face vorbire cel mai probabil n-a existat —, „The Help” descrie atmosfera orășelului Jackson așa cum a trăit-o autoarea, Kathryn Stocket, care s-a născut în 1969 acolo. Ea era fetița căreia servitoarea de culoare Demetrie (real name) îi spunea „You are beautiful. You are smart. You are important.” după divorțul părinților ei. Atmosfera din carte e aidoma celor din copilăria autoarei — ceea ce arată că, de fapt, situația DIN AMERICA REALĂ era mai proastă, dacă după 1969 negrii erau încă priviți în Sud more or less tot ca înainte de 1964! Civil Rights my ass.

    Mie cartea mi se pare importantă dintr-un motiv foarte simplu. Fără a eclipsa lupta individuală sau colectivă a unor „nigărși” curajoși, cred că povestea vrea să arate două lucruri:

    Unu, că și dacă vreun alb izolat ar fi vrut să-i ajute pe negri, intenția ar fi fost foarte greu de concretizat din cauza circumspecției acestora (nu pot ști dacă încercări de acest gen, de pildă din partea unor ziariști, au existat, și în acest caz, dacă au fost abandonate din cauza acestui gen de dificultăți).

    Doi, că revoltătoarea teamă a negrilor de a răspunde unei mâini întinse care vrea să-i ajute este în realitate justificată de înjosirile zilnice la care aceștia erau supuși, fie ele și mărunte (nu execuții comise de KKK, ci rasismul și segregarea cotidiene).

    Mi se pare așadar că „The Help”, cu toate naivitățile dulcege și simplificatoare de care e plin, contribuie la conturarea atmosferei unei epoci.

    Firește, voi saluta orice scenariu infinit mai realist, care să prezinte într-o lumină mult mai realistă, mai puternică, segregarea persoanelor de culoare în autobuze, în toaletele publice, în spitale, în magazine, baruri și cofetării, ș.a.m.d.

    Dacă ție și se pare că „The Help” încearcă să susțină teza potrivit căreia Civil Rights se datorează unei tinere albe din Jackson, Mississippi, atunci te rog să-mi spui și mie de unde ai procurat iarba pe care o fumezi. Nu de alta, dar e cam greu de încălecat așa un țânțar.

  6. @Meropi: am citit aceleași „acuzați” în câteva articole din presa străină. E ușor să judeci o carte (și să fii influențat de părerea altora) când n-ai citit-o.

  7. Am inceput-o si am abandonat-o tocmai pentru ca promoveaza o atitudine care ma irita moral. I’m really not ok cu trivializarea asta feel-good a unor probleme pe care din pozitia noastra privilegiata nu le-am putea asimila nici intelege pe deplin. Iar daca dorim se le intelegem, nu asta e calea, nu e cazul sa vorbim noi in numele celor oprimati. Si sunt satula pana peste cap de complexul de white man’s burden si de cum ne visam noi mantuitorii tuturor popoarelor.
    Romanul asta pentru mine nu prezinta decat o lipsa crasa de constientizare a ceea ce a insemnat rasismul instutionalizat (care, apropos, nu e a thing of the past asa cum atatia sunt gata sa-si inchipuie). N-am zis ca The Help scoate la inaintare teza cu Civil Rights care s-ar datora unei tinere albe, dar scoate la inaintare teza ca o tanara alba si-a gasit chemarea si vocea prin the Civil RIghts movement. O miscare esentiala discursului clasei orpimate este folosita ca ego-booster pentru clasa privilegiata. I’ll never endorse that, sorry, pentru ca nu e prima oara, e plin pamantul de naratiuni din astea. De-asta consider ca nu era nevoie de inca un text care se foloseste de aceleasi clisee daunatoare (Nice White Lady, Magic Negro – http://en.wikipedia.org/wiki/Magical_Negro). Indiferent cat de bune ar fi intentiile afisate direct, it still fails because it’s wrong at the very core.
    Btw, recomand de citit eseul asta foarte bun http://femmenoire.tumblr.com/post/8907759267/sniffing-dirty-laundry-a-true-story-from-the-helps

  8. @meropi: scuze, îmi retrag primul comentariu. M-am tot gândit la ce ai scris și am ajuns la concluzia că simțul meu moral nu e la fel de „fin” ca al tău, din moment ce nu am sesizat nimic în neregulă cu cartea asta.

    Am citit însă scurtul articol de pe Wiki și înțeleg ce vrei să zici. Dar cartea „ei” este de fapt „a lor”. Din ce-mi amintesc, nu au ajutat-o pe Skeeter pentru că era o albă minunată, ci pentru că erau sătule de cum se purtau albii cu ele.

    Nu e normal ce s-a întâmplat atunci, discriminarea care încă există (și nu doar legată de afro-americani) e un subiect delicat și dureros, dar au existat albi care au vrut să nu mai existe asemenea diferențe, care au participat la marșuri etc. Până la urmă au existat judecători albi care au aprobat legi antidiscriminare.

    “Mind you, that same bosom would’ve been attached to other body parts that made up a Negra woman who was cleaning Grandmommy’s house; wiping her invalid father’s shitty ass; and even cooking and serving Grandmommy her food. A Negra woman who had fed, burped, bathed, changed, and comforted Grandmommy’s babies. Yet and still, the…absolutely… worst… place for your quarter to have been was in some Negra woman’s bosom.” – Stockett transmite exact același mesaj în The Help: angajatorii albi (majoritatea) erau niște ipocriți: atâta timp cât menajera își făcea treaba, mânca din farfuria ei, folosea toaleta ei era OK, dar Doamne ferește să se atingă de ceva al albilor!

    Pe de altă parte, repet ce zicea și Béranger, e o carte de ficțiune. Mi se pare normal ca atâta timp cât nu scrii un studiu de antropologie, sociologie, psihologie etc să poți să-ți imaginezi orice și să te poți pune în pielea oricui. Trivializând subiectul, e ca și cum mi-ai spune că e imoral să scriu o carte despre cum e să fii menajeră doar pentru că nu sunt și pentru că tanti M. vine o dată pe lună și face curat în apartament.

  9. eu inca n-am citit cartea, doar am vazut filmul. are parti absurde imo discriminarea era la ordinea zilei, faza cu toaletele si cu tortul facut de negresa dementiala. oricum, inclin sa cred ca cartea bate filmul:d

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s