Bunicuța pierdută

Editura Curtea Veche, colecția Inedit, 2011, traducere de Marius Tabacu

În Baia Mare sunt destui maghiari încât să aibă liceul lor și barul lor. Și în acel (fost) bar, B’rux pe numele lui, am ajuns să mă împrietenesc cu o gașcă de maghiari. Am fost la petreceri împreună, am stat în povești, am mâncat înghețată din aia bună, cu alte cuvinte, am fost prieteni. Și așa am reușit să nu mă cramponez de faptul că unii sunt români, iar alții maghiari (urăsc cuvântul „ungur”).

Și dacă știam versiunea „noastră” – „ioi, ungurii sunt așa și pe dincolo, naționaliști, nu vorbesc românește, ioi, vor Ardealu’ pentru ei, ioi!” -, era timpul să aflu și versiunea „lor”. Iar Bunicuța dispărută tocmai asta a făcut – mi-a prezentat viața de zi cu zi din perspectiva unei fetițe maghiare, care locuiește în România anilor ’70-’80.

Nu știu de unde să încep cu laudele pentru carte: traducerea mi s-a părut atât de bună, încât de multe ori uitam că originalul e în maghiară. Stilul cărții e jucăuș, melancolic, direct și mi-a plăcut la nebunie. Normal, a fost puțin ciudat să citesc cum copiilor maghiari li se spunea să nu se joace cu cei români, cum fetița nu a știut românește când a fost mică, cum mereu-mereu se făcea deosebirea între „ei” și „noi”. Dar lăsând la o parte chestiile care ar putea să ducă la dispute naționaliste și deloc binevenite, cartea mi s-a părut minunat de sinceră.

Sunt câteva scene care o să îmi rămână întipărite în minte mult timp : cum s-a pierdut fetița la mare și a ajuns pe plaja pentru nudiști și nu înțelegea ce-i spuneau bărbații ăia goi; cum maghiarii serbau Anul Nou la 1 noaptea ora României pentru că atunci era ora 12 în Ungaria; cum aveau o scrumieră cu capul lui Petőfi Sándor și erau foarte mândri de ea, dar nu trebuia să se afle că dețin un astfel de instrument subversiv etc.

Starea în care venea tata acasă se vedea de departe, măsuram din obișnuință din ochi unghiul de înclinare sau amplitudinea sau ce avea el și, din numărul de căzături de la crâșma de pe strada Pata până pe strada Albini 41, puteam deduce și cât de tare pute. De duhoarea lui depindeau multe, dacă puțea prea tare, atunci, în principiu, puteam să o implorăm pe bunica să nu ne lase să dormim în aceeași cameră cu el, cel mai rău era atunci când era doar potrivit de puturos, adică puțea suportabil, adică puțea insuportabil de tare, dar nu atât cât să o înduplece pe bunica.

Nu știu cum e să nu vorbești aceeași limbă cu cei din jurul tău, nu știu cum e să te simți străin (la propriu) în orașul în care ai crescut și nu știu cum e să faci parte dintr-o minoritate. Am citit, mi-a plăcut, zic eu că am mai învățat ceva din cartea asta: uneori chiar dacă tu crezi că ești la fel ca ceilalți, ei tot diferit o să te privească.

 

4 thoughts on “Bunicuța pierdută

  1. Pingback: Carti pe bloguri « Bookaholic

  2. Și eu am trecut-o pe listă :) (bănuiesc că acțiunea se petrece în Cluj după numele de străzi…)
    Și eu m-am înțeles bine cu maghiarii și mi-am dat seama povestind cu ei că într-adevăr se simt străini în locul în care s-au născut. Ceea ce nu e ușor…

  3. @Yuki: o să îți placă, sunt convinsă.

    @Anca: da, scuze, am uitat să precizez că acțiunea se petrece în CJ 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s