Cercul nebunilor

Editura Humanitas, colecția Raftul Denisei, 2009, traducere de Antoaneta Ralian

Doamne, cum m-am mai lăsat păcălită de textul de pe coperta a IV-a, zici că a fost prima dată când eram pusă față în față cu un astfel de text. Bine, și faima traducătoarei (dacă tot e să citesc ceva tradus din engleză, atunci măcar să știu că e tradus bine) a jucat un rol important în această alegere proastă pe care am făcut-o. Cert este că am citit 421 de pagini din care mi-au plăcut vreo 10.

De ce? Pentru că restul erau plictisitoare!!! Nu se întâmplă mare lucru în carte, iar când se întâmplă, trebuie să te lupți cu zeci și zeci de paragrafe cu descrieri (autorul nu cred că a lăsat vreun fir de iarbă nedescris), încât îți piere tot cheful. Recunosc, din ultimele 80 de pagini am citit strict dialogul, pur și simplu nu am mai rezistat.

Mă lăudam zilele trecute că am învățat să spun nu cărților care nu-mi plac. Dacă încep să citesc o carte și după 50-60 de pagini văd că nu merge, o pun înapoi în bibliotecă și iau alta – no hard feelings. O, dar parșivitatea acestei cărți a întrecut orice măsură! La început îți prezintă o situație cu potențial – Rook Ashover, moștenitorul moșiei Ashover, este împărțit între trei femei: Netta, tipa pe care a cules-o dintr-un bar și a adus-o la moșie, dar cu care nu are de gând să se însoare; Nell, soția pastorului; și Lady Ann, verișoara lui. Lui, ca bărbat, situația îi convine – chiar dacă are mustrări de conștiință, asta nu-l împiedica să treacă de la una la alta. În schimb, mai grav e când își bagă femeile coada și maică-sa și Lady Ann se hotărăsc să-l aducă pe „drumul cel bun” – ceasul ticăie, iar dacă Rook nu face repede un copil, nu o să fie cine să ducă mai departe numele de Ashover și vai, ce tragedie ar fi!

Așa că am citit sperând ca acțiunea să ducă undeva, să găsesc ceva interesant în carte. Totul parcă se întâmpla cu încetinitorul, scenele care ar fi trebuit să fie captivante mă lăsau rece, pur și simplu nu ne-am înțeles (eu și povestea). Dar cum era prea târziu ca să dau înapoi, am citit-o până la capăt. Nu, nici finalul nu mi-a plăcut.

Pe coperta IV scrie că romanul „se înscrie […] în linia marilor romane La răscruce de vânturi și Amantul doamnei Chatterley”. E drept că nu am citit a doua carte, dar pe La răscruce de vânturi am dat-o gata dintr-o suflare și chiar și acum, la vreo 5 ani după ce am citit-o, îmi aduc aminte de Heathcliff și de răzbunarea sa. Uite un personaj pe care nu o să-l uit curând. În schimb deja mi se șterg din minte întâmplările din cartea asta.

Au fost totuși și lucruri bune: coperta și traducerea. Atât.

5 thoughts on “Cercul nebunilor

  1. Si eu citesc acum cartea si tot astept sa se intample ceva sa ma prinda…dar nu prea :( Mai am un pic si o termin dar nu ma astept sa fie prea stralucit finalul. Revin cu sentinta :)

  2. Ca ‘toate se intimpla cu incetinitorul’ si ca ‘nu se intimpla mare lucru in carte’ realmente NU sunt niste argumente valide pentru un cititor fervent de beletristica (cum stiu ca esti tu)! Nu obosesc sa tot raspund, celor (tot mai multi!) care aduc aceste ‘argumente’ zglobii pentru a justifica respingerea unei opere, ca nici in cuprinsul Cautarii timpului pierdut de Proust ‘nu se petrece mare lucru’, si acolo mai mult se descrie si se vorbeste decit se ‘actioneaza’. Si? Am terminat cu Proust din doua vorbe? Nu stiu de ce nu ma indoiesc ca-l gasesti pe celebrul si inclasabilul Filip Florian mult mai profund si, fireste, mai lizibil decit pe sarmanul autor britanic…

    A, apropo de autor, puteai alatura la lista cu ‘minusuri’ ale cartii si numele imposibil al scriitorului. Fa un bine cititorilor si tine-i departe de o asemenea oroare, monument de plictis.

    Inca ceva ai uitat: are multe pagini!

  3. @cristian: Nu toți ne îmbrăcăm la fel, nu tuturor ne place același fel de mâncare, nu tuturor trebuie să ne placă aceleași cărți. Poate nu ai observat, dar citesc un anumit tip de cărți – mi se pare firesc să nu rezonez la toate cărțile astea mai clasice. În plus, după cum ziceam în post, am citit cărți de genul ăsta care mi-au plăcut, tocmai pentru că se întâmpla ceva. Nu sunt mare amatoare de descrieri și nu văd de ce asta ar fi un lucru rău.

    În plus, cartea nu mi-a spus nimic: am citit-o și nu am rămas cu nimic, poate doar cu un sentiment de frustrare că putea să citesc altceva în schimb. Nu citesc pentru că sunt plătită, nu scriu ca lumea să se calce în picioare ca să cumpere anumite cărți, sau dimpotrivă. Citesc din plăcere, citesc pentru că îmi place, iar ce scriu aici sunt însemnări pur subiective.

    Ps. De asta nu vreau să mă apuc încă de Proust – cred că o să mă plictisească. Așa că mai bine mai aștept 😛

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s