Dimineață pierdută

Editura Polirom, colecția fiction Ltd, ediția a IV-a, 2003

Nu știam ce mă așteaptă când am început să citesc Dimineață pierdută, dar auzisem așa multe lucruri de bine despre roman încât știam sigur că nu urma să-mi pierd timpul cu el.

Așa că dis-de-dimineață am pornit la drum cu Vica, m-am urcat cu greu în tramvai, la clasa a II-a, am ajuns în Berceni unde locuiesc noră-sa și nepotul, dar cum l-am găsit doar pe el acasă ne-am strâns țoașca și, bombănind, sau mai degrabă înjurând, am plecat spre Ivona, că oricum era aproape luna și trebuia să ne dea banii pe care ni i-a promis lună de lună când a murit maică-sa, madam Ioaniu. Ce să-i faci, e greu, 600 de lei, două persoane, chirie, lemne, mâncare. Ivona era acasă, dar nu a vrut să deschidă din prima și nici nu a fost prea încântată să ne vadă, dar până la urmă n-a avut ce face, ne-a poftit în casă, ne-a servit cu cafea și am stat cu ea așteptând să apară pramatia de bărbatu-său, care precis era pe la vreo matracucă, după cum avea obiceiul. Și uită-te la Ivona cum stă și-l așteaptă și crede tot ce-i spune el. Așa ne-am petrecut dimineața.

Vocile din carte se îmbină minunat: Vica bombăne tot timpul și știe mult mai multe decât lasă să se vadă. A dus-o binișor înainte de venirea comuniștilor – deschisese un magazin (sau un bar? Nu mai știu exact, au trecut câteva zile bune de când am citit cartea) în cartier și toată lumea cumpăra de la ea, o știa și o respecta. Ivona face parte din vechea aristocrație, cea pe care comuniștii au urât-o atâta. Familia ei a avut noroc să nu fie dată afară din casă, dar au fost nevoiți să se refugieze la mansardă și să aibă ani de-a rândul chiriași. Și uite așa, mai cu înjurături (Vica), mai cu expresii în franceză pe care m-am chinuit să le înțeleg 🙂 (Ivona) am redescoperit o lume de demult, dinainte de ’45, când doamnele aveau ore de vizită, ceaiul se servea la ora 5 fix, se mergea în vilegiatură, politica era un subiect la ordinea zilei și nimeni nu bănuia ce se va întâmpla cu țara după venirea rușilor.

– Pentru că la noi, dragii mei, oamenii arată dintru început obosiți, dintru început resemnați, de parcă au mai trăit încă atâtea alte vieți grele și dezamăgitoare, așa că au renunțat de mult să se mai împotrivească răului atotputernic. Iar dezordinea, provizoratul, primitivismul se înmulțesc spontan… Ca microbii în praf… Există parcă în aer un ferment al dezordinii…
– O enzimă, râde musafirul.
– O enzimă, dacă vrei, concede Profesorul. Un microb atotputernic al corupției, al haosului, al lucrului făcut de mântuială. Relele de care se plângea și tatăl meu și de care nici noi nu încetăm a ne plânge…

A fost o carte frumos de deprimantă: am asistat din nou, pentru a nu știu câta oară, la moartea unei generații, a unei lumi, și instaurarea unui regim de-a dreptul imbecil. M-am bucurat de fiecare personaj, iar asta mi-a mai temperat dezgustul pentru acel regim. Nu, nu cred că avem destule povești/cărți despre comunism. Cel puțin eu nu simt că mi-a ajuns.

 

4 thoughts on “Dimineață pierdută

  1. Păi ai citit una dintre cele mai bune cărţi scrise înainte de 1989! Vica Delcă este poate cel mai viu şi mai autentic personaj feminin din literatura română postbelică (mă rog, asta este părerea mea). Încearcă şi Drumul egal al fiecărei zile, Întâlnirea şi Provizorat. Gabriela Adameşteanu este o scriitoare fenomenală.

  2. @capricornk13: am cumpărat de la târg Drumul și Provizoratul și de-abia aștept să le citesc!

    @dragoș: merci mult 🙂 O să-l citesc zilele astea, după ce pleacă Martha.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s