În iad toate becurile sunt arse

Editura Polirom, colecția Fiction ltd., 2011

Nici nu mai știu câte cărți scrise de Dan Lungu am citit – cred că totuși patru, dintre care una mi-a plăcut la nebunie (Raiul găinilor), iar celelalte au fost OK. În schimb, din romanul ăsta mi-au plăcut capitolele impare și atât.

Cartea e împărțită în două: în capitolele impare ni se prezintă viața lui Victor, pierde-vară și bețiv (dar simpatic), iar în capitolele pare Victor își aduce aminte de cea mai faină perioadă a vieții sale, adică de anii de liceu. Toate bune și frumoase, doar că limbajul pe care Victor îl folosește mi s-a părut îngrozitor! Înțeleg că elevii de liceu sunt mai teribiliști și băieții pot fi slobozi de gură, dar nu cred că vorbesc MEREU doar cu cuvinte din argou și că folosesc cele mai spurcate înjurături. La un moment dat îmi era rușine de cei care citeau peste umărul meu în metrou. Nu sunt vreo pudibondă, scap destule „futu-i”, dar mi s-a părut că Dan Lungu a exagerat cu argoul.

Noi, bulangiii, stăteam și duhăneam, iar ochii ni se întindeau ca la melc după gagicile frumoase până la Dumnezeu și trei palme mai sus sau după cele măcar futabile. Și acum parcă văd cum, dincolo de câteva nasoale cu draci, defilau hoituri super-mișto, să faci infarct la prima vedere, bunăciuni de stau spermatozoizii în coadă.

Și mi-e foarte ciudă că din cauza limbajului nu am putut să mă bucur cum trebuie de carte. Povestea lui Victor m-a prins de la început, de când stătea el în crâșmă și bea de unul singur. Tipul e un ratat amuzant și inofensiv. Nimic nu i-a mai plăcut după ce a terminat liceul. Atunci fusese perioada lui de glorie, când bea cu prietenii și făcea mișto de tipe urâte. Acum, la treizeci și ceva de ani, căsătorit și fără vreun serviciu stabil, viața nu i se mai pare atât de roz. În plus, singurul mod în care se poate trezi din beție e cu un pahar de vin sau cu o bere.

De când gașca de liceu se spărsese, toate mergeau de-a-ndoaselea. Nu-i plăcea serviciul, murise de câteva ori, Veronica era o străină, viața avea gust de căcat. Iar acum trebuia să bea de unul singur. Îi spusese pisicii să bea cu el, însă ea nu-i răspunse.

Dar partea de-a dreptul înduioșătoare mi s-a părut cea în care acceptă să facă pe ghidul, în ajunul Crăciunului, pentru un străin care voia neapărat să ajungă cu sacul plin de cadouri la un centru pentru copii cu dizabilități dintr-un sat. Iar Victor comandă câteva sticle de vin pentru drum și devine ajutorul Moșului.