Joi vorbim despre Thursday Next

Am așteptat ani buni până să se traducă și la noi cartea asta, așa că acum parcă tot nu-mi vine să cred că pot să îi forțez pe toți cei dragi mie să o citescă! 🙂 M-am îndrăgostit de Thursday Next în liceu, iar ultima carte din serie am citit-o prin anul II de facultate. Inventivitatea autorului, situațiile incredibile prin care trec personajele, faptul că pot să intre în cărți etc. m-au impresionat la nebunie. A fost una dintre seriile mele preferate, la care m-aș întoarce oricând.

De-abia aștept să merg mâine la seara de la lectură de la Cărturești MȚR, unde se va discuta despre carte. Sunt convinsă că nu o să fiu singurul fan de acolo, dar o să fiu cel mai cel, pentru că o să port tricoul cu coperta ediției originale 😀

Ne vedem mâine!

Ps. Aici găsiți linkuri către toate post-urile pe care le-am scris despre cărțile cu Thursday.

Advertisements

Every Man Dies Alone

Melville House Publishing, 2010

Am citit întâmplător un articol din The New York Time Book Review despre un anume Hans Fallada, care a scris, printre altele, o carte despre una dintre mișcările de rezistență din Germania nazistă. Mai mult, cartea de 500 și ceva de pagini a fost scrisă în 24 de zile, se baza pe un caz real, autorul a murit cu câteva luni înainte să fie publicată (1947), iar cartea a ajuns să fie descoperită și tradusă în engleză abia în 2009! Iar când am citit că acțiunea se petrece în Berlin, am știu că e musai să o citesc.

Îmi place mai mult titlul în germană: Jeder stirbt für sich allein. Mi se pare că acel für sich, care nu apare în traducerea americană (ca să nu mai spun că în UK a apărut cu titlul foarte neinspirat de Alone in Berlin) e cât se poate de important pentru mesajul cărții. Mi-aș fi dorit să pot să o citesc în germană, chiar voiam să o cumpăr când am văzut-o acum două săptămâni într-o librărie din Wuppertal, dar știu că mai mult m-aș fi chinuit. Voiam să înțeleg fiecare cuvânt din carte, voiam să o citesc pe nerăsuflate, știam că așa trebuie citită o astfel de carte.

Ziceam că Fallada s-a inspirat dintr-o întâmplare reală. Timp de doi ani de zile, Otto și Elise Hampel au scris mesaje  antinaziste pe spatele unor vederi, pe care le lăsau în locuri cât mai aglomerate, sperând că vederile vor circula din mână în mână, că lumea își va da seama că Hitler e un monstru, că războiul e nedrept și nu merită susținut și că, încetul cu încetul, toți vor sabota regimul. În schimb, din cele peste 200 de astfel de vederi pe care le-au lăsat prin Berlin, doar câteva nu au fost predate Gestapoului, iar acelea mai mult ca sigur că au fost distruse.

Every Man Dies Alone e prima carte pe care o citesc despre Germania nazistă și în care accentul nu cade asupra evreilor și a Holocaustului, ci asupra germanilor simpli. Sunt o mulțime de personaje memorabile în carte, de la bețivul Enno Kluge, până la fostul judecător care se află mereu la locul potrivit, la momentul potrivit. Dar cuplul Otto – Anna Quangel este cel la care încă mă gândesc, pe care încă îl visez. Cine ar fi crezut că doi oameni simpli pot îndrăzni să se ridice împotriva Führerului? Și chiar dacă la început Otto a fost dezamăgit când a aflat că mesajele nu au fost transmise mai departe, ajunge să își dea seama că, de fapt, a făcut asta pentru el, pentru ei, că nu putea să nu scrie acele vederi, că pentru ei a fost singurul mod în care puteau să înfrunte regimul. A făcut-o für sich.

Mereu o să mă impresioneze curajul acesta nebunesc, tocmai pentru că eu nu cred că aș fi în stare de așa ceva. Mi s-a făcut pielea de găină în timp ce citeam despre cum erau interogați cei doi, efectiv îmi era frică. Și, din nou, ei au fost cei care i-au înfruntat pe polițiști, iar eu eram cea care plângea ca proasta pentru ei și ar fi spus orice numai să fie lăsați în pace.

Vreau să se traducă și la noi cartea, ca să îi oblig pe toți prietenii să o citească. O așa carte trebuie să intre pe listele cu „X cărți de citit înainte să mori”. Da, chiar așa de mult m-a impresionat.

În iad toate becurile sunt arse

Editura Polirom, colecția Fiction ltd., 2011

Nici nu mai știu câte cărți scrise de Dan Lungu am citit – cred că totuși patru, dintre care una mi-a plăcut la nebunie (Raiul găinilor), iar celelalte au fost OK. În schimb, din romanul ăsta mi-au plăcut capitolele impare și atât.

Cartea e împărțită în două: în capitolele impare ni se prezintă viața lui Victor, pierde-vară și bețiv (dar simpatic), iar în capitolele pare Victor își aduce aminte de cea mai faină perioadă a vieții sale, adică de anii de liceu. Toate bune și frumoase, doar că limbajul pe care Victor îl folosește mi s-a părut îngrozitor! Înțeleg că elevii de liceu sunt mai teribiliști și băieții pot fi slobozi de gură, dar nu cred că vorbesc MEREU doar cu cuvinte din argou și că folosesc cele mai spurcate înjurături. La un moment dat îmi era rușine de cei care citeau peste umărul meu în metrou. Nu sunt vreo pudibondă, scap destule „futu-i”, dar mi s-a părut că Dan Lungu a exagerat cu argoul.

Noi, bulangiii, stăteam și duhăneam, iar ochii ni se întindeau ca la melc după gagicile frumoase până la Dumnezeu și trei palme mai sus sau după cele măcar futabile. Și acum parcă văd cum, dincolo de câteva nasoale cu draci, defilau hoituri super-mișto, să faci infarct la prima vedere, bunăciuni de stau spermatozoizii în coadă.

Și mi-e foarte ciudă că din cauza limbajului nu am putut să mă bucur cum trebuie de carte. Povestea lui Victor m-a prins de la început, de când stătea el în crâșmă și bea de unul singur. Tipul e un ratat amuzant și inofensiv. Nimic nu i-a mai plăcut după ce a terminat liceul. Atunci fusese perioada lui de glorie, când bea cu prietenii și făcea mișto de tipe urâte. Acum, la treizeci și ceva de ani, căsătorit și fără vreun serviciu stabil, viața nu i se mai pare atât de roz. În plus, singurul mod în care se poate trezi din beție e cu un pahar de vin sau cu o bere.

De când gașca de liceu se spărsese, toate mergeau de-a-ndoaselea. Nu-i plăcea serviciul, murise de câteva ori, Veronica era o străină, viața avea gust de căcat. Iar acum trebuia să bea de unul singur. Îi spusese pisicii să bea cu el, însă ea nu-i răspunse.

Dar partea de-a dreptul înduioșătoare mi s-a părut cea în care acceptă să facă pe ghidul, în ajunul Crăciunului, pentru un străin care voia neapărat să ajungă cu sacul plin de cadouri la un centru pentru copii cu dizabilități dintr-un sat. Iar Victor comandă câteva sticle de vin pentru drum și devine ajutorul Moșului.

A Concise Chinese-English Dictionary for Lovers

Vintage, 2008

Cred că e cea mai tristă și deprimantă carte pe care am citit-o în ultimii ani. În celelalte romane mai murea un personaj de care apucasem să mă atașez, se mai despărțea un cuplu etc. Nu am citit doar povești care se termină bine pentru toată lumea, dar nimic nu mi s-a părut mai dezolant decât povestea lui Z.

Pe Z. o trimit părinții în Anglia ca să învețe engleza și să poată să-i ajute când se întoarce în China. Iar Z. își notează în fiecare zi ce face, ce simte, în engleza pe care o știe deja. Ai impresia că citești jurnalul unui începător, totul este atât de autentic! Evident, nu îi este deloc ușor să fie singură într-o țară străină, cu o cultură diferită de-a ei.

‘Where would you like to sit?’, ‘What can I get you?’, ‘A table for one?’, ‘Are you alone?’. Smiling waiter ask so many questions. He making me feel bit lonely. In China I not have loneliness concept. Always we with family or crowd. But England, always alone, and even waiter always remind you you are alone…

Dar partea despre cum se adaptează Z. la viața din Anglia nu e atât de rea, ba e chiar amuzantă pe alocuri. Ce m-a impresionat și m-a deprimat până la lacrimi a fost relația dintre ea și El (nu-mi amintesc cum îl cheamă). El e cu 20 de ani mai în vârstă ca ea, bisexual, un tip destul de retras, care tânjește după liniștea unei case departe de Londra. Iar ea e vorbăreață, avidă să învețe cât mai multe cuvinte noi, să îl iubească, să aibă o familie cu el.

And you are really bachelor. Your bed is single bed. Made by several piece of big wood, with wooden boxes underneath. Old bedding sheets cover it. Must be very hard for sleep, like Chinese pesants kang bed. In kitchen, teacups everywhere. Every cup different with other, big or small, half new or broken… So everything single, no company, no partner, no pair.

Chiar am crezut că o să reușească să-l îmblânzească. Îmi doream cu disperare să reușească și totul să se termine cu bine. Dar sunt prea diferiți: culturi diferite, moduri diferite de a vedea lumea, de a iubi, de a se gândi la viitor. Totul e diferit la ei. Și e cu atât mai trist. Iar modul în care ea notează toate lucrurile astea în jurnal m-a lăsat fără cuvinte. Nu mi s-a părut deloc dulceag sau exagerat, ba dimpotrivă. Chiar credeam prostește că dragostea ei pentru el îl poate schimba, îl poate modela astfel încât să facă abstracție de toate acele diferențe și să fie al ei, pentru totdeauna.

You tell me my love to you is like a possession. But how could I possess you when your world is so big? Maybe it not about possession, it more about me trying to fit into your life. I am living in your life. I am living inside of your body, trying to understand every single movement from your command. Every night I inhale and outhale your breath. The smells from your hair and your skin cover my hair and my skin. I know nobody in my life as close as you.

I just hope night carry on like this, go on for ever. Hope our bodies can be always close like this, and our souls always can be side by side. I don’t want the sun comes, the day comes. I know the light of day takes you away from me. Then you live in your own world, the world that has gap between us.

Nu știu de ce relațiile astea sunt așa de complicate, de ce iubirea nu e de-ajuns, de ce oamenii nu se schimbă și de ce despărțirile sunt atât de triste. Mi-ar fi plăcut ca măcar Z. să nu afle asta pe propria ei piele, să nu afle ce înseamnă să suferi din dragoste și să te desparți de o persoană pe care încă o iubești. Chiar nu știu ce poți să înveți dintr-o astfel de situație. Poate doar cum să te ferești să te îndrăgostești a doua oară.

And here it comes to the fate. I met you; a man was born in the year of Rat. A rat never has a stable home, like me, born in the year of the goat. Two unstable animals, two homeless things. It won’t work. It’s our destiny.

In China we say: ‘There are many dreams in a long night.’ It has been a long night, but I don’t know if I want to continue the dreams. It feels like I am walking on a little path, both sides are dark mountains and valleys. I am walking towards a little light in the distance. Walking, and walking, I am seeing that light diminishing. I am seeing myself walk towards the end of the love. sad end.

I love you more than I loved you before. I love you more than I should love you. But I must leave. I am losing myself. It is painful that I can’t see myself. It is time for me to say those words, those words you kept telling me recently. ‘Yes, I agree with you. We can’t be together.’

Dacă nu vi se pare destul de deprimant, ascultați asta în timp ce citiți cartea.


Votca-Cola

Editura Curtea Veche, colecția Byblos, 2007, traducere de Denisa Fejes

Nu știu cine sau ce m-a convins să cumpăr cartea asta, dar sigur nu a fost descrierea „un Trainspotting à la russe”. Nu mi-a plăcut deloc, deloc filmul respectiv și nu mă dau în vânt după povești cu drogați & sex.

Săptămâna trecută, după aproape patru ani de când am cumpărat cartea, am luat-o dintre celelalte zeci de cărți necitite și am început să o răsfoiesc cu scepticism. Apoi, când mi-am dat seama că nu o să fie așa de hard pe cât mă așteptam, am citit-o.

Nu mi-a venit să cred ce mult m-am regăsit în cartea asta, în personajele ei. Parcă eram din nou în liceu și eram îndrăgostită de tipul ăla din a X-a A (eu eram a VIII-a) și mergeam aproape în fiecare pauză să vorbesc cu colegele lui, sperând că o să mă observe. Evident, m-a ignorat complet. Apoi mi-am adus aminte de vacanțele de vară când mergeam seară de seară la aceeași terasă, beam bere ieftină și eram ultimii care plecau de acolo.

Povestirile din Votca-Cola sunt pline de adolescenți, iubiri, dezamăgiri și mult alcool. O singură povestire nu am fost în stare să termin pentru că mi s-a părut prea scârboasă. Era despre niște oameni verzi care arătau îngrozitor și care omorau alți oameni – brrrr. Pe celelalte le-am citit cu sufletul la gură să văd dacă Mașka o să îl impresioneze pe Sablin, dacă Valerocika o să găsească un mod de a se răzbuna pe puștii care l-au bătut crunt de două ori, dacă… Ah, ce dor mi-e de vremurile în care aveam și eu probleme 🙂

– Uite, și acest Song for Lovers. Probabil așa li se întâmplă întotdeauna amanților. Vine, nu vine, pune muzică, nu pune. La MTV l-au tradus Cântec pentru îndrăgostiți. Dar cântecul este despre amanți. N-au tradus bine.
– Și care-i diferența?
– Îndrăgostiți înseamnă soț și soție. Asta așa, vulgar exprimat. Pe când amanții se află într-o situație ilegală…
– Nu sunt cu nimic datori unul altuia?
– Da, răspunse Oleg zâmbind și-și aprinse o țigară. În general, oamenii nu sunt datori cu nimic unul altuia.