Vărul Alexandru și alte povești adevărate

Editura Humanitas, colecția Memorii/Jurnale, ediția a II-a, 2008

Sunt genul de persoană care trăiește prea mult în trecut. Încerc să scap de obiceiul ăsta prost, dar nu prea-mi iese 🙂 Oricum, cred că sunt lucruri care nu trebuie uitate și, dacă aș putea, aș citi toate cărțile de memorii, toate jurnalele relevante din perioada comunistă.

Două lucruri mi-au atras atenția când am început cartea: faptul că Adrian Oprescu a scris-o la peste 70 de ani și că limbajul e unul simplu, lipsit de patetism, înverșunare, ură. Autorul spune că l-a ales tocmai pentru că e „cel mai ușor de înțeles pentru toată lumea”.

Mereu sunt șocată de lumea de dinainte și de după. E incredibil cum au putut comuniștii să radă elita, să distrugă valorile, să demoleze minunății de clădiri și să întoarcă totul cu susul în jos. A. Oprescu ajunge la Canal după ce, la 20 de ani, îi este înscenat un proces politic și este declarat dușman al patriei. Avea „origini nesănătoase”, probabil își declarase nemulțumirea față de ce se întâmpla în țară și gata, a devenit dușmanul numărul unu… Evident, moșii care au nostalgia acelor vremuri nu au trecut prin așa ceva, ci au preferat să tacă, să rabde de frig în blocurile nou construite și să rabde de foame, că oricum totul era raționalizat și nu prea aveau ce să cumpere cu banii de salariu, da’ măcar aveau „servici”. Normal că le e dor de vremurile alea!

Am aflat/învățat anumite chestii din carte, chiar dacă pe unele aș fi preferat să nu le știu:

  • o gamelă găurită poate fi reparată îndesându-se bucăți de cârpă în găurile respective, „sigilându-se” apoi la exterior cu săpun.
  • aceeași gamelă servea și la luatul mesei, și la spălatul hainelor.
  • „ghețăria” era o încăpere mică și fără geamuri, neîncălzită și unde deținuții erau duși desculți, ca să alerge mai cu spor când se turna o găleată cu apă rece pe podea.
  • în închisoare se mânca orice, inclusiv buruienile culese din curte, asta dacă aveai noroc să le iei fără să te vadă vreun gardian.
  • deținuții care lucrau la Canal erau (foarte, foarte prost) plătiți pentru munca lor – cât de ironic!!!

Nu am râs când autorul povestea vreo întâmplare amuzantă de la Canal. Cum să râd citind o asemenea carte? Îl admir pe Adrian Oprescu pentru că a avut puterea să își păstreze integritatea și că a ieșit de acolo tot om și nu neom.

În paralel cu Canalul, îmi săpasem micul meu canal. Prin el, străbătând infernul, pătrundeam „pe scurtătură” către o înțelegere a lucrurilor pe care pesemne că n-aș fi dobândit-o niciodată dacă aș fi rămas pe magistrala destinată majorității oamenilor din prima și până în ultima clipă a vieții lor. Astăzi, când, în preajma căminului, privind dansul flăcărilor și ascultând trosnetul poticnit al câte unui lemn, se întâmplă să-mi cântăresc viața, îmi spun că, fără experiența asta trăită când abia ieșisem din adolescență, aș fi îngroșat rândurile imbecililor pe care, de-a lungul timpului, i-am întâlnit în țară și pe alte meleaguri. Canalul m-a învățat să mestec singur tot ce am trăit mai departe și m-a scutit astfel de rușinea de a înțelege lumea nu numai gata mestecată, ci și gata digerată de mințile altora.

Mulțumesc, L., pentru un cadou minunat!

9 thoughts on “Vărul Alexandru și alte povești adevărate

  1. În al patrulea din dreapta sunt câteva cărți de la Polirom și apoi sunt cărți din Raftul Denisei și Cartea de pe noptieră 🙂

  2. Iar în cel de-al patrulea maldăr din stânga se recunosc bine cele din EgoProză precum şi alte Poliroame româneşti :)

  3. Sună foarte interesant, o trec pe lista “de citit” :)
    Să trăieşti în trecut nu este chiar un obicei prost, ajută foarte multe pentru autocunoaştere şi pentru a înţelege mai bine încotro :) Spune o altă vinovată de a trăi în trecut :)) deşi, mai nou, am ajuns la concluzia că nu trăiesc nici în trecut, nici în viitor, nici constant în prezent, ci într-un timp paralel :))

  4. E in raft, aşteapta cuminte dar nu mai are mult de aşteptat :D . Chiar directorul Humanitas o recomanda la emisiunea Garantat 100%. Să ne cunoaştem trecutul, zicea. Ţi-as putea recomanda o altă carte in acelaşi registru – Mamă, te rog sa nu plîngi de Constantin Popovici.

  5. A citit o prietena cartea si mi-a zis ca e foarte buna, ma gandeam sa o incerc. Dupa ce am citit si parerea ta cred ca ma duc sa o cumpar :)

  6. @L: da, deși mereu e ciudat să spun că „mi-au plăcut” astfel de cărți 🙂

    @rontziki: oh, deci ești într-o altă lume :)) Să-mi spui dacă să mă orientez și eu spre așa ceva.

    @uruma: am auzit de cartea lui Constantin Popovici și o trec pe listă. Oricâte astfel de memorii aș citi, tot simt că nu am citit destule.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s