Care-i faza cu cititul?

Editura Arthur (Art), colecția Cărțile mele, 2010

Păi, faza-i următoarea: cărțile sunt pentru oricine. Există atâtea feluri de cărți, încât e imposibil să nu găsești măcar câteva care să-ți placă. Iar dacă la timpul potrivit dai peste asemenea cărți, ai acces la o lume minunată, cu personaje care mai de care mai interesante, ciudate, curajoase, minunate. Ajungi să îți faci prieteni în lumea cărților, iar împreună cutreierați Pământul în lung și-n lat și aveți parte de aventuri nemaiauzite. Și, mai mult ca sigur, vei rămâne un cititor împătimit și peste mulți ani.

Eu am citit cartea stând în pat și mâncând ciocolată și mi-am adus și eu aminte de cum am învățat să citesc, de tot ce a însemnat magia primelor cărți. Daaar nu toate textele mi s-au părut că ar putea convinge un copil să pună mâna pe o carte. În primul rând, cei care au scris aceste texte sunt oameni de litere, scriitori. Dacă pe ăștia mici nu-i interesează cărțile, de ce ar vrea să citească texte scrise de scriitori despre cât de minunate sunt cărțile? Evident că un scriitor o să spună că e bine să citești. Doar e scriitor! De exemplu, nepotul meu e înnebunit după Mythbusters. El vrea să se facă om de știință când o să fie mare (acum are nouă ani). Ca să-l fac să citească îi dau cărți care cred că i-ar plăcea: enciclopedii, cărți despre invenții, despre cum să supraviețuiești în orice condiții, cărți de aventură. Dacă i-aș da o asemenea carte, sigur ar rămâne necitită. Ar considera-o „plictisitoare”. Dar dacă printre autori s-ar fi numărat un profesor de fizică, un astronom, pfff, nu știu, cineva care are o meserie „interesantă”, sigur ar fi citit-o cap-coadă.

Unele texte au fost, într-adevăr, foarte drăguțe și, cred eu, ar fi convins orice puști să pună mâna pe o carte. Dar recomand totuși cartea copiiilor puțin mai mari, care știu cine sunt autorii acelor texte și care o să se bucure amintindu-și de prima lor carte citită 🙂

8 thoughts on “Care-i faza cu cititul?

  1. Ai recomanda cartea asta unei fetite de 10-11 ani careia ii place sa citeasca cat de cat, dar parca mai mult ii plac animatele? Ma gandesc s-o fac cadou, dar as vrea sa fie cu folos.

  2. Doamna ne-a dat de citit aceasta carte pentru vacanta dar nu doresc sa o cumpar si nici nu o gasesc pe vreun site.Daca ma puteti ajuta va rog sa-mi raspundeti.

  3. @Andreea: îmi pare rău, dar nu pot să împrumut cărți persoanelor pe care nu le cunosc. Dacă nu vrei să cumperi carte, încearcă la biblioteca din orașul tău, poate o au acolo. Dacă nu, vorbește cu o colegă care o are și poate ți-o împrumută să o xeroxezi 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s