Possession

Vintage, 1991

Când toată lumea cumpăra la FILB cărțile autorilor prezenți, eu înghițeam în sec și mă gândeam la cărămida pe care o căram după mine de câteva zile și care făcea parte din bibliografia obligatorie, deci era musai să o citesc.

Vă spun drept, dacă era să văd cartea asta într-o librărie, nu m-aș fi atins de ea din două, trei motive: 1. are o copertă muuult prea dulceagă pentru mine; 2. are 511 pagini, scrise cu litere mici și înghesuite și uneori cu litere minuscule de-a dreptul; 3. descrierea mă lasă complet rece: ‘It is the tale of a pair of young scholars investigating the lives of two Victorian poets.’ Singurul plus al cărții ar fi fost că a câștigat Booker Prize în 1990.

Dar cum face parte din bibliografia obligatorie, am spus să o fac și pe asta.

Oh, n-aveți idee ce seri minunate am petrecut cu cartea asta! Nu m-aș fi gândit niciodată că un roman despre poeți victorieni poate să mă țină cu sufletul la gură și să mă facă să mă duc la culcare mai mult forțată decât de bunăvoie. Odată ce m-am lăsat furată de poveste mi-a fost greu să mă desprind de ea.

Până să citesc cartea asta nu m-am gândit deloc la acei oamenii care sunt obsedați de un scriitor, de un pictor, de un compozitor etc și își dedică întreaga viața scriind despre acesta, cercetând tot ce a publicat, tot ce s-a scris despre el, tot, tot, tot. Unul dintre aceia e Roland Michell, un doctorand care s-a specializat pe opera poetului victorian Randolph Henry Ash. Roland credea că știe tot ce este de știu despre Ash, asta până când descoperă ciorna unei scrisori destul de pasionale pe care Ash o adresase unei tinere poete pe care o întâlnise în casa unui cunoscut. Iar de-acum încolo începe nebunia: să le spună celor cu care lucrează despre descoperirea pe care a făcut-o sau nu? Cine e acea poetă care l-a fascinat pe Ash? A trimis acesta scrisoarea sau tot ce a rămas e doar acea ciornă?

“Which came first? His line or her line? There are problems about dating Ask to Embla — which we’re obviously on the way to solving, among other things. It reads like a classic literary clue. She was a clever and hinting sort of woman. Look at those dolls.”
“Literary critics make natural detectives,” said Maud. “You know the theory that the classic detective story arose with the classic adultery novel — everyone wanted to know who was the Father, what was the origin, what is the secret?”

Și uite așa mi-am dat seama că îmi plac cărțile cu detectivi literari :P, că un pic de romance nu face rău nimănui (atât timp cât e în cantități moderate), că A.S. Byatt scrie al naibii de bine și că pot să citesc o carte de 500 de pagini mult mai repede decât mi-aș fi imaginat. Deși, recunosc, am citit în diagonală anumite poezii din carte :D. Nu vreau să spun mai multe despre acțiune, dar vă asigur că nu aveți cum să vă plictisiți sau să vă săturați de romanul ăsta. Și ca să fiu sigură că nu uit, am pus în wishlist o altă carte de-a ei pe care vreau să o citesc: The Children’s Book. 624 de pagini – o să fie perfectă pentru vacanța de Crăciun 🙂