Never Let Me Go

faber and faber, 2005

Cred că toată lumea ştie până acum că îmi plac cărţile cu copii, adolescenţi etc. Mi-a plăcut şi Never Let Me Go, dar faptul că am auzit atâtea laude la adresa ei mi-a cam tăiat din avânt. Mă aşteptam la ceva incredibil, mă vedeam minunându-mă la fiecare pagină, credeam că o să fie o carte pe care nu o să o pot uita niciodată. Ştiu, e vina mea că mă las aşa uşor impresionată, dar uneori nu aş vrea să ştiu nimic despre cărţile pe care le citesc.

O altă problemă a fost că m-am atașat de Kathy H. și am analizat situațiile și am judecat celelalte personaje bazându-mă pe părerile și pe observațiile ei. Doar că Ruth, prietena ei cea mai bună (cică) de la Hailsham, mi-a fost antipatică încă de la bun început. Măcar am sperat cu tărie că Tommy va deveni prietenul lui Kathy, dar evident că Ruth trebuia să se bage între ei.

În schimb, m-a fascinat Hailsham. Nu știu dacă termenul de școală e cel mai corect, dar altul nu am. Un fost conac transformat într-o școală pentru copii… mai speciali. De cum am citit despre donors și carers am știut că acei copii de la Hailsham nu sunt la fel ca ceilalți și am citit mai mult de trei sferturi din carte până să aflu ce și cum. Mi s-a părut că ambiguitatea în legătură cu ei este foarte bine dozată: nu ți se dezvăluie la început ca să nu îți pierzi interesul, dar nici nu te lasă cu ochii în soare la final. Cu fiecare pagină pe care o citeam eram mai aproape de a dezlega misterul, iar când, într-un final, bănuielile mi-au fost confirmate, m-am simțit ușurată și liniștită.

La mai bine de 15 ani după ce a părăsit Hailsham, Kathy încă se gândește la cum a fost crescută acolo, la ce i s-a spus despre viitorul ei și al prietenilor ei și, mai ales, la ce nu i s-a spus. Încearcă să își amintească fiecare conversație, orice scăpare a profesorilor, orice care ar putea-o ajuta să înțeleagă mai bine cine este, ca să poată să-și accepte mai ușor soarta.

Thinking back now, I can see we were just at that age when we knew a few things about ourselves – about who we were, how we were different from our guardians, from the people outside – but hadn’t yet understood what any of it meant.

Nu am înțeles de ce Kathy nu a încercat să se revolte, să spună că ajunge, că ea nu vrea să aibă același destin ca toți ceilalți ca ea. Alții măcar au sperat, au visat să obțină măcar o amânare a momentului în care vor deveni donatori, dar Kathy mi s-a părut cât se poate de pasivă și de împăcată cu soarta. Iar apoi, când a venit momentul potrivit, a încercat și ea tot ce a putut și atunci mi-a fost iar dragă.

Nu a fost o carte prea veselă, ba dimpotrivă, și nici nu m-a încântat peste măsură, așa cum mă așteptam să o facă. Dar Ishiguro scrie bine, chiar și când subiectul nu e tocmai pe gustul meu 🙂

3 thoughts on “Never Let Me Go

  1. asta e cartea aia cu clonele?
    nu ştiu ce japonez are o carte cu clone. da, astea da detalii.

    aştept cronica:) la Pennac:D
    :*

  2. @vio: Of, măi vio, ai stricat tot misterul cărții 😛

    Vine și cronica la Pennac și e de bine! 😀

  3. păi pliz şterge partea în care stric misteru, că nu asta intenţionam. mi se pare că la teroristă citisem rezumatu or sou.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s