Darul unei zile

Editura Polirom, colecţia Biblioteca Polirom, 2010

Pentru mine, Anna Gavalda înseamnă Împreună. Am citit toate cărţile ei pe care Poliromul le-a publicat, dar până la Darul unei zile am avut parte mai degrabă de dezamăgiri. Nu spun că celelalte cărţi (Aş vrea să mă aştepte şi pe mine cineva şi O iubeam) nu sunt drăguţe, spun doar că nu sunt Împreună 🙂

Deşi nu mi-a plăcut când am citit că povestioara din Darul unei zile a fost scrisă iniţial în 2001 şi revăzută în 2009, tot nu m-am putut abţine să nu o cumpăr. Nu ştiam ce urmează să citesc şi surpriza a fost cu atât mai plăcută. Regăsisem, într-o mai mică măsură ce-i drept, atmosfera din cartea pe care nici acum nu pot să o uit.

Nu am petrecut doar o zi cu această carte. Povestirea e destul de scurtă şi nu am vrut să se termine repede. Am tras de ea, m-am abţinut să nu o dau gata în câteva ore şi am reuşit să o întind pe 2-3 zile. Personajele sunt cele care fac totul: pentru prima dată am fost invidioasă că sunt singură la părinţi. Niciodată nu mi-a părut rău că nu mai am fraţi şi niciodată nu am simţit că aş fi fost mai fericită într-o familie mai mare. Dar citind despre legăturile dintre cei patru din carte am stat şi m-am gândit la “cum ar fi fost dacă…?”.

Cei patru fraţi (Garance, Simion, Lola şi Vincent) se întâlnesc cu ocazia unei nunţi care se anunţă a fi conservatoare şi plictisitoare. Nu mai sunt copiii de altădată care se jucau toată ziua şi care erau mereu împreună. Acum sunt oameni în toată firea, unii cu familie, alţii care încă nu acceptă postura de “om mare”, iar pentru că fiecare are viaţa lui, normal că nu se văd pe cât de des le-ar plăcea. Nu ratează nici un prilej de a se întâlni, chiar dacă asta înseamnă să fugă de la nuntă 😀

Relaţia dintre ei mi s-a părut minunată: nu se judecă unul pe celălalt, sunt mereu gata să sară în apărarea unuia dintre ei, se înţeleg fără cuvinte şi sunt atât de copii, chiar şi la 30 şi ceva de ani. În plus, la cât sunt de simpatici, nu se poate să nu te îndrăgosteşti pe rând de fiecare în parte şi să vrei să te primească în grupuleţul lor.

Ce trăiam acum, toţi patru eram conştienţi de asta, era un mic supliment. O amânare, o paranteză, un moment de graţie. Câteva ore furate celorlalţi…
Cât timp vom avea oare energia să ne smulgem astfel din cotidian? Câte permisii ne va mai îngădui viaţa? Câte tifle peste obraz? Câte mici găinării? Când ne vom pierde şi cum vor slăbi legăturile?

Mie îmi ajunge să ştiu că în cartea mea sunt tot împreună, tineri şi nebuni, că încă sunt în stare să-şi bage picioarele în toate conveţiile sociale şi să se simtă bine, aşa cum doar ei ştiu. Şi pentru asta le mulţumesc.

One thought on “Darul unei zile

  1. Pingback: Rainbow Books » Micuța vânzătoare de proză

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s