Eu şi Kaminski

Editura Humanitas Fiction, colecţia Raftul Denisei, 2009

Pe jurnalistul din carte îl cheamă Sebastian Z. Şi eu am un amic german, care e tot jurnalist, şi pe care îl cheamă Sebastian W. Cel din carte are 30 şi ceva de ani, prietena tocmai l-a dat afară din casă şi nu mai vrea să-l vadă, iar el umblă după Kaminski, un pictor care niciodată nu a fost chiar faimos şi a cărui biografie vrea să o scrie ca să devină el faimos. Amicul meu are 20 şi ceva de ani, colaborează cu cele mai importante ziare nemţeşti, cu M. e doar amic şi nu ştiu să aibă asemenea gânduri despre faimă şi bani. Sebastian Z. mi-a fost antipatic de la primele pagini, cu celălalt Sebastian am petrecut o săptămână cât se poate de mişto.

Nu am multe de povestit despre cartea asta. La început mi s-a părut cam plictisitoare, iar pe personajul principal nu l-am putut suferi. E un jurnalist lipsit de scrupule, care dacă a ştiu vreodată ce e bunul-simţ, acum a uitat cu desăvârşire acest lucru, care nu ştie să spună “mulţumesc” şi îi tratează pe toţi ca pe nişte proşti, dar, evident, el este deşteptul-deştepţilor. Nici la sfârşit nu mi-a plăcut mai mult, dar cred că autorul l-a făcut atât de nesuferit ca să se răzbune pe toţi cei ca el cu care a avut de-a face.

Ce m-a şocat a fost modul brutal şi nesimţit în care s-a băgat în viaţa lui Kaminski. Bătrânul trăia de ani buni de zile retras într-o casă, la munte, împreună cu fiica lui şi cu femeia care o ajuta la treburile casnice. Iar când Sebastian vine să îi ia interviul, nu ţine cont de condiţia bătrânului, de regulile pe care acesta trebuia să le respecte, ci face tot posibilul să cauzeze neplăceri. Ba mai mult, o mituieşte pe femeie să plece din casă ca să rămână el singur cu bătrânul, iar apoi nu lasă o cameră necercetată, o scrisoare nedeschisă. În numele biografiei pe care urmează să o scrie, el are impresia că trebuie să ştie TOT, iar dacă nu i se spune tot, atunci e musai să caute, să scotocească peste tot ca să afle ce-l interesează. Mai rar aşa om lipsit de scrupule!

În ultima parte a cărţii lucrurile se mai animă şi devin mai interesante. Dar dacă am ales să o citesc pentru că e scrisă de Daniel Kehlmann, m-am lămurit repede că nu are cum să fie la fel de bună ca Măsurarea lumii. Aşa e când te îndrăgosteşti prima data de o carte a unui autor: rar se întâmplă ca altă carte de-a lui să-ţi placă mai mult.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s