Juliet, Naked

Riverhead, 2009

După ce-am citit trei cărţi şi jumătate, câteva pasaje dintr-o a patra carte şi am văzut un film care avea la bază un scenariu de Nick Hornby, l-am trecut pe acesta pe lista cu scriitori preferaţi. High Fidelity a fost o carte de top în anul în care am citit-o, Turnul sinucigaşilor mi-a plăcut pentru abilitatea lui Hornby de a jongla cu toate probleme existenţiale şi depresiile secolului nostru şi de a le trata cu cât mai mult umor posibil, astfel încât să nu ni se mai pară cele mai grave probleme everFebra stadioanelor am abandonat-o pe la jumătate pentru că efectiv nu am putut să citesc cap-coadă o carte despre fotbal!!! Iar Slam nu prea m-a încântat pentru că mi s-a părut mai degrabă o carte pentru adolescenţi, dar cu o poveste nici pe departe la fel de captivantă ca, de exemplu, The Graveyard Book a lui Gaiman. În schimb, pasajele din How to be good pe care a trebuit să le traduc pentru un curs mi-au plăcut la nebunie.

Aşa că mă aşteptam la ceva mai mult de la Juliet, Naked. Ştiu că lucrase în paralel la scenariul de la An Education şi la cartea asta, iar după ce am văzut filmul, aşteptările mele crescuseră şi mai mult. După ce citisem cam 100 de pagini din carte încă aşteptam să intru în atmosfera ei, să mă las cucerită de personaje sau măcar să mă delectez cu umorul şi ironia din celelalte romane ale sale. Nici vorbă de aşa ceva!

În primul şi în primul rând, povestea mi s-a părut cam trasă de păr: un muzician pe nume Tucker Crowe, nu foarte cunoscut de altfel, este obsesia de o viaţă a unui anume Duncan. Cum pe internet se strâng toţi ciudaţii :P, Tucker, care de 20 de ani nu a mai scos un album nou şi care s-a retras de tot din atenţia publicului, este încă subiectul cel mai discutat al unei comunităţi conduse de Duncan. Aceşti “crownlogişti” au impresia că ştiu totul despre viaţa idolului lor, că au descifrat toate “mesajele ascunse” din cântecele lui şi, normal, îl ridică pe acesta la rang de idol. Ba Duncan îşi mai duce prietena, pe Annie, într-un pelerinaj prin SUA, ca să viziteze locuri în care se spune că a cântat, băut, locuit Crowe acum 20 de ani.

Iar când Tucker îi trimite un mesaj pe forum lui Annie, cartea atinge, în ochii mei, dimensiuni de-a dreptul telenovelistice.

Dar au fost două lucruri care mi-au plăcut în carte: 1. ideea că putem să idolatrizăm pe cineva într-atât încât uităm că în cele din urmă e doar un om ca oricare altul (been there, done that). 2. M-am bucurat să citesc despre o relaţie de conjunctură, de complezenţă, care se termină în cele din urmă. Annie şi Duncan n-au nimic în comun în afara faptului că au cam aceeaşi vârstă, aceeaşi pregătire şi lucrează în acelaşi micuţ oraş britanic. Nu prea există sentimente între ei, totul este mai mult rutină şi obişnuinţă, iar la un timp după ce se despart, amândoi se simt mai liberi. Mi se pare o prostie să fii cu cineva doar de dragul obişnuinţei şi din cauza fricii de a nu îmbătrâni de unul singur, aşa că m-am bucur mult când cei doi s-au despărţit. Măcar în cărţi să se facă dreptate, dacă în realitate mulţi preferă să se complacă.

7 thoughts on “Juliet, Naked

  1. “an education” e un film slab. imbibat de clisee – fix alea de la care-ti dau lacrimile. o ditai laba trista – ca sa ce?
    – ca e bine sa mergi la scoala?
    – ca mai gresim si apoi (ne) revenim?
    – ca o poveste de iubire prea spectaculoasa n-are cum sa fie altceva decat o minciuna?
    – ca ‘femeia’ nu poate ‘reusi’ decat ‘pe cont propriu’?

    in fine, m-au enervat contrastele prea puternice, izbitoare, evidente. nici o subtilitate.

    cine vrea ‘o lectie de viata’ cand se bucura de arta?

  2. L-am descoperit pe Hornby odata cu “Febra stadioanelor”. Mi-a placut, poate si pentru ca sunt microbist. Dupa ce am citit cartea asta, am urmarit mai atent Arsenalul. Apoi am mai citit si Turnul sinucigasilor. O carte simpatica. Pe de alta parte, la An Education am adormit. Oi fi fost obosit.

  3. @voroncas: mie mi-a plăcut atmosfera, mi-a plăcut actriţa din rolul principal şi mi-a plăcut tocmai pentru că e un film light 🙂

    @Costi: Dacă îţi place şi muzica, musai să încerci High Fidelity. Următoarea pe listă e How to be good, sper să ţi-o pot recomanda 🙂

  4. Pingback: Rainbow Books » Leapşă de la Octavian

  5. Am citit febra stadioanelor după recomandarea ta(nu am putut să citesc cap-coadă o carte despre fotbal!!! ),foarte bună pentru un suporter.Primele cărţi citite de mine au fost despre fotbal,aşa că mă aşteptam să-mi placă. Mă identific cu personajul în prima parte a vieţii mele de suporter,mi-aduce aminte de multe întâmplări de când eram mai mic. Pentru perioada clasa a IX-a -prezent trebuie să citesc altă carte.
    În concluzie,este cam plictisitoare,eroul este prostovan şi prea pacifist,nu prea are acţiune,mă aşteptam la altceva de la o carte cu numele ăsta.

  6. @1: îmi pare rău că nu ţi-a plăcut 🙂 Dar încearcă şi High Fidelity, cu aia nu ai cum să dai greş 🙂

  7. Pingback: Rainbow Books » How to be Good

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s