4 luni fără cărţi noi

E oficial: de pe 7 decembrie nu mai am voie să cumpăr cărţi până pe 7 aprilie. E mai mult un pariu cu mine însămi, să-mi demonstrez că pot să fac asta, că nu mor dacă intru într-o librărie şi plec fără să fi cumpărat vreo carte. Şi o mai fac pentru mulţimea de cărţi necitite pe care o am deja şi de care mi-e îngrozitor de milă.

În plus, oompa mi-a făcut cadou una dintre cele mai mişto cărţi ever , nu am cum să egalez aşa ceva. Mulţuuuuumeeeeesc!!!:X

Da, până în aprilie citesc ce am, ce mai primesc, nu mai cumpăr nimic pentru mine. Sunt convinsă că pot 🙂

.

Domnule Matei Martin, aveţi îngrozitor de multe greşeli în articolul “Faţă în faţă cu cititorii” din Dilemateca nr. 43: autorilot, magig, porughez, ancoratre, Ana Maria si ingerii, Bucuresti, inşelaţi, referndu-se, îngozit de idea…

Păi se poate? 😦

Nici o privire

Editura Polirom, colectia Biblioteca Polirom, 2009

Peixoto-omul e foarte diferit de Peixoto-scriitorul. Peixoto-omul a pupat şi a stat puţin de vorbă cu fiecare persoană în parte care i-a cerut autograful. Are tatuaje, piercing-uri şi adidaşi faini. A fost scriitorul care mi-a plăcut cel mai mult din prima noapte a FILB-ului.

Peixoto-scriitorul este cât se poate de pesimist în Nici o privire. În sătucul de munte, diavolul oficiază căsătoriile şi tot el le spune bărbaţilor că soţiile lor îi înşală. Personajele au aproape toate nume biblice, dar nu sunt nici pe departe la fel de curaţi ca cei a căror nume le poartă. Soţia lui Iosif (pe care normal ar fi trebuit să o cheme Maria, că eu aşa i-am spus de la primele rânduri, dar uitându-mă acum în carte nu îi găsesc numele nicăieri 😦 ) nici vorbă să fie o sfântă, meşterul Rafael se căsătoreşte cu prostituata oarbă, Iosif are o aventură cu soţia lui Solomon. E o lume tare deprimantă.

Singurele personaje care mi s-au părut simpatice au fost cei doi fraţi siamezi, Moise şi Ilie. Uniţi prin unghia de la degetul mic, se obişnuiesc să facă totul împreună. Şi chiar dacă Moise este cel care se îndrăgosteşte de bucătăreasă şi se căsătoreşte cu ea, Ilie îl urmează pe fratele său în noua lui casă. Nici nu s-ar fi putut altfel. Chiar şi în moarte sunt tot împreună.

Şi că tot veni vorba de moarte, cea din carte, spre deosebire de Moartea lui Saramago, este cât se poate de activă, cu menţiunea că predomină sinuciderile. Cartea asta e  tare plină de păcate, remuşcări şi cuvinte niciodată rostite. Uneori atmosfera aia e atât de apăsătoare, de deprimantă, că trebuie să faci o mică pauză, să te gândeşti la floricele şi curcubeie, la orice lucru drăguţ şi frumos.

Mă gândesc: poate că suferinţa e aruncată mulţimii cu pumnul, iar grosul cade pe umerii unora şi puţin sau nimic pe umerii altora.

Mă gândesc: poate că există o lumină înlăuntrul oamenilor, o claritate poate, poate că oamenii nu sunt făcuţi din întuneric, poate că certitudinile sunt o adiere înlăuntrul oamenilor şi poate că oamenii sunt certitudinile pe care le au.

Traducerea mi s-a părut foarte faină, cu o mică excepţie: wtf is şăpcălie?! 😀