Umbra vantului

Editura Polirom, colectia Biblioteca Polirom, 2005

– De fapt, ce vreau sa-ti arat face parte dintr-o poveste. Nu mi-ai spus tu deunazi ca iti place sa citesti?
Bea incuviinta, inaltandu-si sprancenele.
– Ei bine, e vorba de o poveste despre carti.
– Despre carti?
– Despre carti blestemate, despre omul care le-a scris, despre un personaj care a iesit din paginile unui roman ca sa-l arda, despre o tradare si o prietenie pierduta. E o poveste despre dragoste, ura si despre visele care traiesc in umbra vantului.

O poveste de la care ma asteptam la multe si care in final m-a cam dezamagit. Pe la pagina 200 inca mai asteptam ca sa ma prinda actiunea; abia ultima treime din carte mi s-a parut captivanta, in ciuda izului telenovelistic.

Nu imi plac povestile astea cusute cu ata alba sau poate ca doar m-am acrit peste masura in ultimul timp si nu mai pot sa savurez cum ar trebui o carte de aventuri si mister. Inceputul era chiar promitator: Daniel este dus de tatal sau intr-un Cimitir al Cartilor Uitate, unde este incurajat sa adopte o carte. Si, ce sa vezi, micul Daniel alege dintre miile de carti tocmai o carte considerata a fi blestemata. Este apoi urmarit de un om cu fata distrusa de arsuri si care mirosea a pagini arse, care ii cere sa-i vanda lui cartea; normal ca pustiul refuza. Intre timp mai creste si se mai indragosteste de o oarba superba, ca apoi sa o vada in bratele profesorului ei de pian. Oh, tragedie! Omul cu fata arsa il urmareste din umbra, iar dupa ce salveaza un cersetor si il face ajutor de librar in anticariatul tatalui sau, isi face aparitia un personaj malefic, un inspector de politie, cel mai crud din cati avusese Barcelona pana atunci. Ca sa nu ma mai lungesc, Daniel vrea cu tot dinadinsul sa afle ce s-a intamplat cu misteriosul Julián Carax, asa ca incepe sa isi bage nasul unde nu-i fierbe oala, dezgroapa secrete de mult ingropate, zgandareste oameni pe care ar fi trebuit sa-i lase in pace, ba mai si incaseaza un glont, ca la final cei rai sa fie pedepsiti, misterul dezlegat si el salvat.

Stiu, stiu, romanele de genul asta nu prea au cum sa fie realiste, dar spre deosebire de Vanatorii de zmeie, care si cartea aia spre sfarsit a fost cat se poate de telenovelistica, asta nu m-a prins de la inceput; am citit-o mai mult ca deja apucasem sa trec de jumatate si nu-mi vine sa las cartile necitite dupa atatea pagini. Poate daca as fi citit-o pe la 15-16 ani mi-ar fi placut intr-adevar 😀

Dar cititi si parerea lui Dragos, care pur si simplu s-a indragostit de cartea asta. Cine stie, poate chiar sunt eu prea acra.

5 thoughts on “Umbra vantului

  1. N-am citit Umbra vintului dar ma bucur ca exista si altcineva care are aceeasi parere cu mine despre “Vanatorii de zmeie”, ca pina acum toata lumea cu care am vorbit a fost absolut incintata de ea iar mie mi s-a parut cum zici tu, cat se poate de telenovelistica. Toate se pupau la mare arta, fiul razbuna tatal etc. prea usor de intuit sfirsitul.

  2. @ dragos: ce sa fac, mai Dragos, unii se acresc mai repede 😛

    @ Andreea: true, true, dar pana sa ajung la partea telenovelistica m-a prins bine cartea si am reusit sa trec cumva cu bine peste partea aia 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s