Mizeria: Antibiografie

Editura Polirom, colectia Biblioteca Polirom, 2008

Autorul, Wojciech Kuczok, mi s-a parut tare simpatic atunci cand l-am vazut in toamna la festivalul de literatura. Cartea, pe care am citit-o abia acum, mi-a placut tare mult. O combinatie cat se poate de fericita.

Dupa fragmentul pe care l-am auzit citit la festival, mi-a fost frica sa ma apuc de carte pentru ca mi se parea parea sumbra pentru mine. Dar pentru ca stiam ca povestitorul cartii este un copil, faceam ce faceam si tot la ea imi zbura gandul. Abia zilele trecute am spus ca o citesc, nu conteaza cat de deprimanta o sa fie.

Se pare ca am avut noroc: cartea este asa de misto scrisa, incat m-a captivat inca de la primele pagini. Tatal baiatului din carte se numeste “batranul K.”, iar uneori mi s-a parut obositor sa tot citesc “batranul K. in sus, batranul K. in jos”, in rest cartea e de nota 10. A inceput bine, cu o mini-poveste de familie, cea a batranului K. Parintii lui au construit o casa cu etaj, iar mama lui visa la ziua in care o sa aiba servitori. Din nefericire, a inceput cel de-al Doilea Razboi Mondial, iar odata cu el a inceput si declinul familiei batranului K. S-au vazut nevoiti sa vanda parterul si sa aiba ca vecini pe niste oameni care s-au mutat de pe strada Cmentarna (Cimitirului), dintre cei trei copii pe care i-au avut doar unul s-a casatorit (batranul K.), ceilalti doi ramanand un “cavaler tomnatic” si putin nebun, respectiv o “domnisoara batrana” foarte evlavioasa, si ramanand sa locuiasca in aceeasi casa in care au copilarit, impreuna cu familia batranului K.

Din pacate, stejarul a depasit casa dupa treizeci de ani, dar nici batranul K., nici fratii lui nu s-au gandit sa se casatoreasca, iar mama lor a cazut iremediabil intr-o stare de dementa. Alunga toate colegele fiilor, turnandu-le apa in cap de la fereastra, iar pe fiica o pazea cu atata strasnicie, ca nu avea cui sa toarne apa. Doamnei Spodniakowa, care, dupa mutarea fiului adult, ducea o viata extrem de trista ca pensionara ramasa singura, ii pusese pe presul de la intrare rahat de caine; isi scotea din dulap rochiile si blanurile dinainte de razboi, gaurite de molii, isi punea palarii decolorate si se plimba prin oras, sprijinita in baston, in fiecare zi tipa cat o tineau plamanii, acoperind ariile de opera ce se auzeau in acelasi timp la patefon. Le repeta necontenit fiilor ca ar trebui sa nu uite de originea lor, ca nu pot sa-si permita vreo mezalianta, ca trebuie sa caute un anturaj corespunzator lor.

Partea din care a fost citit fragmentul si cea care m-a speriat la inceput e aceea in care e descrisa copilaria naratorului. Ce sa zic, mi-a fost tare mila de micut. Pentru batranul K. educatia cainilor, cat si a copilului, se facea cu biciul. Oh, au fost cateva pasaje in care imi venea sa-i smulg biciul din mana si din cel care loveste sa-l transform in cel lovit! Nu s-a purtat ca o bruta (mereu se poate mai rau, ba chiar mult mai rau), dar nu stiu, sa iti bati copilul si el sa strige “Nu!Nu!Nu!” si sa nu te opresti, asta mi se pare deja mult prea mult. Iar in timp cel bati sa mai si crezi ca faci un lucru bun, sa il bati si pentru “restante la bataie”, asta nu poate decat sa demonstreze ca batranul K. a depasit de mult limita dintre severitate si dementa.

Am rasuflat usurata sa vad ca autorul nu a dus lucrurile la extrem, ba chiar a facut haz de necaz pe alocuri. Dupa ce baiatul a mai crescut, tatalui i-a fost mai greu sa-l bata disciplinar pentru ca el nu mai statea ca sa astepte ca biciul sa-l loveasca, ci fugea prin casa, prin jurul mesei, iar uneori fugea si afara, chiar daca era iarna si el era numai in ciorapi. Iar mama, care din pacate lipseste cam mult de acasa, este cea care-l apara si care-l trage la raspundere pe batranul K., desi cam fara de folos.

Coperta mi se pare cat se poate de potrivita cu atmosfera din carte: intunecata si tipica unui vis urat din care vrei sa te trezesti dar nu poti. Si totusi, mi-a placut tare mult cartea. Mi s-a parut foarte bine scrisa, destul de la obiect – a reusit sa scrie o cronica de familie fara sa se lungeasca si a dat viata unor personaje cu putine cuvinte. Nu stiu daca asta e neaparat un plus, dar pe mine nu m-a deranjat absolut deloc.

Un pui din aceasta rasa mi-a adus batranul K. deghizat in Mos Nicolae, cand inca mai faceam in chilotei, cand inca nu intelegeam ce functie o sa aiba acest batran strain cu barba ca de vata, care mai intai intreaba daca am fost cuminte, iar apoi raspunde singur ca in mod sigur nu, si ma bate cu nuielusa; rade si-i face cu ochiul mamei ca asa, putin doar, in gluma, dar si profilactic, iar aceasta marunta pedeapsa este adaptata intentionat la proportia mea marunta. Cele cateva lovituri de nuia, aplicate parca jumatate in gluma, jumatate in serios, sunt de ajuns pentru a-l tine minte pe acest batran ca facandu-mi rau. Sunt de ajuns pentru a crede in el ani indelungati si pentru a nu impartasi, in ziua de sase decembrie, entuziasmul copilasilor din clasa.

2 thoughts on “Mizeria: Antibiografie

  1. Mai, cand am citit Procesul eram asa de mirata de ce se intampla in cartea aia, ca nu mi-am mai batut capul cu alte detalii :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s