Matusa Julia si condeierul

Am citit editia aparuta la editura Univers, in 1985, asa ca nu i-am gasit coperta pe net, iar mie mi-a fost lene sa-i fac poza.

Ce bine mi-a prins cartea asta! Nici nu mi-am dat seama ce dor imi era de Llosa pana cand nu am inceput sa citesc! Stiam ca este una dintre cele mai cunoscute carti ale lui si ca este autobiografica, asa ca abia am asteptat sa vad ce se intampla intre “el” si matusa Julia ;))

Julia nu este chiar matusa personajului principal, Mario, ci este sora unei matusa de-a lui. Ea are peste 30 de ani si este divortata, iar el are 18 ani si se afla inca sub tutela parintilor. Normal, ajung sa se indragosteasca si sa se vada pe ascuns. Foarte fain descrie Llosa relatia celor doi; nu e vreo poveste siropoasa, ci totul se intampla natural, de la sine; nu se schimba juraminte care mai de care mai penibile, nici macar in cele mai tensionate momente. Problema indragostitilor este ca familia afla de idila lor si incearca sa ii desparta. Mi-a placut mult familia asta extinsa din carte, imi aduce aminte de a mea. Sunt convinsa ca la fel ar proceda: telefoane intre matusi, consilii de familie, susoteli, panica etc 🙂 Eh, dar pana la urma totul e bine cand se termina cu bine, nu?

Cat despre parte condeierului, povestile lui ocupa capitolele pare ale cartii. Pedro Camacho este noua achizitie a postului de radio pentru care lucreaza Mario, iar rolul lui este sa scrie scenarii pentru teatrul radiofonic si sa faca inregistrarile de rigoare. Pedro e un om care traieste pentru a scrie, care lucreaza zi si noapte, cu pauze putine; este un ciudat, dar un scriitor bun. Stie exact ce vor ascultatorii sa auda si doar aceea scrie. Asta pana cand incepe sa amestece scenariile, sa invie mortii sau sa omoare toate personajele, iar in cele din urma, chiar a ajuns sa ma enerveze harababura asta din povestiri, incat pe ultima nici n-am mai citit-o.

Am ascultat multa bossa nova cat timp am citit cartea si am tot baut limonada. Odata si odata tot ajung eu prin America de Sud, am zis! 🙂