Matusa Julia si condeierul

Am citit editia aparuta la editura Univers, in 1985, asa ca nu i-am gasit coperta pe net, iar mie mi-a fost lene sa-i fac poza.

Ce bine mi-a prins cartea asta! Nici nu mi-am dat seama ce dor imi era de Llosa pana cand nu am inceput sa citesc! Stiam ca este una dintre cele mai cunoscute carti ale lui si ca este autobiografica, asa ca abia am asteptat sa vad ce se intampla intre “el” si matusa Julia ;))

Julia nu este chiar matusa personajului principal, Mario, ci este sora unei matusa de-a lui. Ea are peste 30 de ani si este divortata, iar el are 18 ani si se afla inca sub tutela parintilor. Normal, ajung sa se indragosteasca si sa se vada pe ascuns. Foarte fain descrie Llosa relatia celor doi; nu e vreo poveste siropoasa, ci totul se intampla natural, de la sine; nu se schimba juraminte care mai de care mai penibile, nici macar in cele mai tensionate momente. Problema indragostitilor este ca familia afla de idila lor si incearca sa ii desparta. Mi-a placut mult familia asta extinsa din carte, imi aduce aminte de a mea. Sunt convinsa ca la fel ar proceda: telefoane intre matusi, consilii de familie, susoteli, panica etc 🙂 Eh, dar pana la urma totul e bine cand se termina cu bine, nu?

Cat despre parte condeierului, povestile lui ocupa capitolele pare ale cartii. Pedro Camacho este noua achizitie a postului de radio pentru care lucreaza Mario, iar rolul lui este sa scrie scenarii pentru teatrul radiofonic si sa faca inregistrarile de rigoare. Pedro e un om care traieste pentru a scrie, care lucreaza zi si noapte, cu pauze putine; este un ciudat, dar un scriitor bun. Stie exact ce vor ascultatorii sa auda si doar aceea scrie. Asta pana cand incepe sa amestece scenariile, sa invie mortii sau sa omoare toate personajele, iar in cele din urma, chiar a ajuns sa ma enerveze harababura asta din povestiri, incat pe ultima nici n-am mai citit-o.

Am ascultat multa bossa nova cat timp am citit cartea si am tot baut limonada. Odata si odata tot ajung eu prin America de Sud, am zis! 🙂

9 thoughts on “Matusa Julia si condeierul

  1. profa mea de la cervantes, Pamela de Chile :D, ne mai vb de america de sud si de frumusetile ai. aka barbati 😀 aseara ne-a zis mai ales de portoricani (da’ e pt orice latino-american), cat de tari sunt si cum stiu ei sa se poarte cu o femeie 😛
    mai e loc sa inghesui niste bossa nova pe stick? ;;)

  2. Din pacate nu mai este 😦 Dar eu bossa nova ascult pe net. Cauta bossa nova online radio station si enjoy 😉

  3. Draga mea,

    Imi pare rau sa te anunt ca nu ai inteles nimic din cartea asta. Ai citit-o ca pe o carte siropoasa gen Sandra Brown. Partea cu condeierul este cea mai interesanta iar ultima poveste salveaza tot romanul si merita toata rabdarea cu care ai citit fiecare povestire in parte. Cat despre romanta dintre cei doi- si aceasta se transforma intr-o poveste gen Pedro Camacho prin accentele de melodrama, tragi-comice si umorul ascutit. Faptul ca o carte este autobografica, nu inseamna ca este ,, reala,, in orice caz nu poti folosi pronumele personal el-pentru a introduce in aceeasi categorie personajul fictiv si autorul concret. Daca ai fi citit inteligent cartea, ai fi descoperit si fraza urmatoare> drepturile imaginatiei literare de a transgresa realitatea. Nu exista literatura autobiografica, exista doar elemente autobiografice. Cred ca cele mai importante idei ale cartii sunt> vocatia scriitorului, cultura versus conttracultura, fictiune-reprezentarea realitatii, elementul melodramatic, comicul…
    spor la (re)citit!

  4. @oana:

    1. Am scris că “nu e vreo poveste siropoasa”.

    2. Da, probabil că am greşit când am spus că e o carte autobiografică, când de fapt trebuia să precizez că porneşte de la o situaţie reală, dar că relaţia din carte poate fi complet distorsionată faţă de ce s-a întâmplat în realitate. Dar nici pentru o clipă nu am luat-o ca pe o carte reală. Credeam că se înţelege asta.

    3. Îmi pare rău, dar eu nu fac analiză literară. Citesc de plăcere şi scriu aici exact ce mi-a plăcut şi cum am văzut eu cartea. Din nou, niciodată nu am pretins că modul în care am perceput eu cartea este cel bun, la fel cum nu am pretins că e singurul. Analiza literară, critica asta amănunţită mi se par cât se poate de plictisitoare şi mi se pare că strică bucuria cărţii. Normal, sunt mulţi care citesc cu ochi cât se poate de critici, dar eu nu mă număr printre ei.

    Poate ar trebui să scriu undeva la vedere că citesc de plăcere şi nu-mi propun să realizez vreo “recenzie critică” 🙂

    @el cholo: acum mi s-a făcut iar dor să-l citesc 🙂

  5. Pingback: Rainbow Books

  6. Oana eu cred ca tu nu intelegi literatura. Ea nu este ceva fix, real, ca matematica. Interpretarile pot fi infinite, ii dai cartii ce interpretare vrei. Exagerezi cu sugestia de a reciti o carte… :| Ionuca are dreptate in mare parte.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s