Ce recenzie misto!!!

Uneori pot afla lucruri noi si misto facandu-mi proiectele la germana. Asa am aflat acum vreo 2 saptamani de noul album Depeche Mode (mda, vestile ajung cu greu la mine!!!), iar acum am descoperit un blog de literatura foarte, foarte fain! E in germana si nu e chiar asa usor de descifrat pentru mine, dar macar recenzia cartii lui Dan Lungu – Die rote Babushka am inteles-o. Ce mi-a placut mult e ca recenzia e vorbita, iar tanti care are site-ul imi pare foarte simpatica! 🙂

Iar lucrul care m-a surprins cu adevarat a fost pretul cartii… Nu, nu va spun cat costa cartea la ei, dati click ca sa vedeti.

Advertisements

.

Din seria “Ce tampenii mai viseaza ionuca?”, azi-noapte umblam innebunita (in vis, desigur) dupa ultima cartea a lui Vasile Ernu. Auzisem din surse sigure ca aparuse, dar ia-o de unde nu-i. Probabil ca abia fusese scoasa de la tipar, nu ajunsese inca in librarii. Suparata foc, m-am dus la biserica!!!!, unde m-am intalnit cu Vasile si toata slujba am povestit despre ultima lui carte.

Chiar asa, pe cand o noua carte, Vasile? 🙂

De când n-aţi mai citit o prefaţă bună?

nimeni mai scrie prefeţe sau postfeţe, nu mai sunt la modă, se pare că toată lumea ştie ce citeşte. dacă vrei ceva, citeşti coperta patru – din new york times sau alte cronici anonime – pentru care toate cărţile sunt capodopere.

înainte, orice carte era însoţită cu prefaţă/postfaţă care te familiariza cu cartea, cu autorul, se pornea de la presupunerea că nu toată lumea are cultură literară. mi-aduc aminte de bpt-uri şi nu mai spun de colecţiile de literatură contemporană ale univers-ului, romanul secolului XX cu care eu cel puţin mi-am făcut mâna/ochiul/lectura.

dar acum… ori editura face economie şi nu vrea să dea cuiva bani să-i scrie ceva acolo, ori nu mai sunt filologi care să „explice”, ori e un complot pentru ignoranţa cititorului :).

mie mi-e dor să citesc o prefaţă bună…

Scrisa de Dragos.

[Mi-a placut ideea de a face schimb de posturi pentru bloguri inca de cand am citit la Gramo despre ea, dar pentru ei nu am avut ce sa scriu (sorry, guys!). In schimb, pentru Dragos sigur gasesc eu ceva 🙂 ]

Raul linistit

Editura Millennium Press, 2005

– Nu esti de acord? (Mana ii tremura putin cand puse jos ceasca.) Viol, crima, tortura, totul s-a mai facut si inainte. Singuratate, bucurie, dragoste – sunt aici de mii de ani. Hainele sunt diferite, dar intotdeauna a existat moda. Mancarea e diferita, dar intotdeauna au existat gusturi si capricii. A, poate ca in zilele noastre exista noi moduri de a citit o carte, exista net in loc de radio si aceste stupide PIDA in locul unui bun portofel de piele, dar oamenii nu se schimba. Nu in natura lor. (Rase.) Ce fata ai facut! Mai traieste cativa ani si o sa afli. Nimic nu se schimba cu adevarat.

Nicola Griffith – Raul linistit

Un SF foarte dragut, care mi-a placut poate tocmai pentru ca nu are nave si batalii intergalactice si tot felul de oameni de pe alte planete ale caror nume nu pot sa-l pronunt. In schimb are cate putin din the real world: rapire, lupte pentru putere si bani, familii milionare, intrebari existentiale, iubire. Da, da, chiar misto cartea.

No one belongs here more than you

Editura Canongate Books, 2008

Nu pot sa vorbesc despre cartea asta fara sa vorbesc despre Miranda July. O prietena draga mie, dar care acum e departe-departe, mi-a spus de You and me and everyone we know, iar dupa ce am vazut filmul m-am indragostit de ea. Trebuie sa recunosc ca e cam ciudatica. Dar tocmai de asta cred ca imi place asa de mult de ea. Atitudinea nonconformista pe care o are, ideile nastrusnice pe care le pune in aplicare – de exemplu, proiectul Learning to love you more – naturaletea cu care se comporta, toate acestea mi-o fac nespus de draga.

Iar No one belongs here more than you e o carte la fel de minunato-ciudatica precum e si Miranda. Desi e o carte mai mult despre lucruri triste, despre dorinte care nu se implinesc, vise spulberate etc, nici o povestire din carte nu e asa de tragica precum pare. O fraza ici, o fraza colo, si povestea e salvata. Iar ce imi place mult la Mirand July e ca e adepta frazelor simple, a lucrurilor marunte, a sentimentelor frumoase. Intr-un fel, citindu-i povestirile, mi-am dat seama ca totusi, nimic nu e asa rau cum pare, ca merita inca sa visez, ca trebuie sa ma ridic daca am cazut. Dar nu le spune la fel de ostentativ precum o carte de self-help sau una cu mesaj moralizator, ci mesajul ei e subtil, delicat, e ca albastrul ochilor ei.

Iar pe tot parcursul cartii vocea Mirandei era cea pe care o auzeam in timp ce citeam. Acum tot ce mai am de facut e sa gasesc albumele pe care le-a inregistrat si o sa fiu foarte fericita 🙂

No one belongs here more than you – site-ul cartii facut de Miranda.

Are you the favourite person of anybody? – un scurtmetraj de-al ei.

Blonde Redhead – Top Ranking – o formatie ciudatica, tocmai perfecta pentru asa o artista.

O recenzie mai detaliata aici.

.

Am fost ieri pana la Sighet si am vizitat Memorialul durerii pentru a treia oara. Singura data cand mi-a venit sa rad a fost cand am vazut desenul de mai jos. Eu zic ca asemanarea e izbitoare. Saracul Filip! :))

Cum sa uiti o femeie

Editura Polirom, colectia Fiction Ltd, 2009

Incep cu coperta si transmit mai departe ce a spus Dan Lungu la lansarea cartii: in poza de pe coperta nu este Simona Popescu, nici sotia autorului. Iar poza e facuta in Brasov.

Apoi trebuie sa spun ca imi place foarte mult titlul, desi are iz de self-help: cum sa fii cel mai bun, cum sa te dezvolti pe plan profesional, cum sa-ti imbunatatesti relatiile cu ceilalti, cum sa uiti o femeie… Ma asteptam ca la un moment dat sa mi se serveasca o reteta de-a gata, mai ales ca Dan Lungu e si sociolog. Ba chiar asteptam sa descopar cum procedeaza altii cand vor sa uite pe cineva, ca sa-mi imbogatesc acest gen de cunostinte pentru data viitoare cand va fi nevoie.

Ghinion! Andi habar n-are de ce intr-o zi tot ce a mai gasit de la tipa cu care traise in ultimul an si jumatate era un bilet de adio. Nu primeste nici o explicatie, nu stie unde s-a dus Marga, tipa pur si simplu a disparut din viata lui. Si zau daca nu m-am tot gandit si eu cum sa pleci pur si simplu, fara sa spui de ce, fara sa dai de inteles ca treaba nu mai merge si ca nu mai e mult pana sa-ti strangi bagajele si sa pleci? “Depasisem cumva consecintele psihologice imediate ale intamplarii si ma intrebam, de fapt, cum e posibil ca doi oameni sa rupa brusc o relatie ca si cum unul dintre ei ar fi murit. Si nu o relatie oarecare, de vecini de palier, ci una de maxima intimitate.”

Andi si Marga lucrau la acelasi ziar; el la departamentul de investigatii, unde la inceput se vazuse mare justitiar si se visa dand in vileag afaceri murdare, demascand afaceristi, facand Dreptate. Dreptatea lui nu era aceeasi cu dreptatea sefului sau, care se folosea de acele investigatii ca sa aiba pe cine santaja. Cat despre Marga, ea lucra la rubrica de divertisment, parca asa se numea, lua interviuri unor vedete locale, si culmea, chiar ii placea rubrica sa.

Oricum, Marga nu mi s-a parut un personaj prea simpatic. Crescuta in puf de mica – tatal fusese membru de Partid -, rasfatata, frivola, egoista si egocentrica, mai ales egocentrica. De fapt, cu cat am citit mai multe despre Marga, cu atat mi-a venit mai usor sa cred ca motivul pentru care l-a parasit pe Andi se datoreaza unui capriciu si atat. “Ea era singura pe lume si se simtea bine in aceasta postura. Asa cum era singura la parinti si nu regreta nici o clipa ca nu are macar un frate. Tot ce era pe termen lung era formulat la persoana intai singular. Si asta nu e totul! Nici in viitorul apropiat eu nu-mi aveam locul.” Viitorul apropiat al Margai se rezuma la cumparat produse cosmetice, luat un interviu pentru ziar si o plimbare prin magazine.

Normal, sunt amintirile si gandurile lui Andi, dar eu cred ca a intuit destul de bine cum era Marga. Atunci de ce a mai stat cu ea? De ce nu s-a despartit el mai repede de ea cand a vazut ca oricum nu “isi avea locul” in viitorul imaginat de aceasta? Nu din iubire, asta-i clar, ci cred ca din comoditate. Ii era bine cu ea. Era asa, caldut. Putin TLC, o mana pe care sa o tina intr-a lui pe strada, cineva cu care sa gateasca acasa, cineva cu care sa ii asculte pe vecinii de de-asupra cum se cearta etc. Cand Marga pleaca, el nu sufera ca un indragostit, ca cineva care a pierdut persoana iubita. Cel mai mult il deranjeaza lipsa motivului.

Daca ma gandesc mai bine, nici Andi nu mi-a fost tare simpatic :)) Iar despre Set, pastorul adventist la care acesta ajunge sa stea, si despre practicile si ideile adventiste nu am chef sa scriu, desi reprezinta o parte importanta a romanului. Dupa mine, partea aia merge doar citita.

Imi place ca Dan Lungu s-a axat mai mult pe literatura decat pe sociologie in acest roman si, la fel cum mi-a scris si in dedicatia de pe carte, este un roman in care “incearca sa se reinventeze”. Eu zic ca i-a reusit, desi e cam trista povestea. Dar, in cele din urma, e bine scrisa si asta conteaza, nu?