Intelectualu’ al mai sexy :D

M-am intalnit aseara cu o persoana importanta, da’ nu spui cine. Si persoana asta mi-a spus ca cei de la Catavencu fac un top cu “Cei mai sexy intelectuali” si sa votez si eu. Azi am intrat pe site, mai exact aici, m-am uitat, am chicotit ca o scolarita, am cugetat pe cine sa aleg, pe cine, pe cine, pe cine???, intr-un tarziu am votat, iar acum astept data de 4 martie ca sa vad topul final 😀

Eu zic sa aruncati si voi o privire. Slava Domnului, avem cu ce ne lauda! Cel putin la capitolul barbati-destepti-si-frumosi stam bine, zic eu. Da’ mi-ar placea sa vad si un top cu “cele mai cele tipe destepte”, ca si din astea avem 🙂 Deci, pe asta cine-l face? 😀

Advertisements

Melancolica moarte a Baiatului-stridie

Editura Humanitas, 2009

Sunt de acord cu Zum: cartea se poate citi fara probleme intr-o scurta vizita prin librarii. Mai mult, versiunea in limba engleza se gaseste deja pe net. Atunci de ce am mai cumparat-o? In primul rand, pentru ca imi place la nebunie traducerea. Mie nu mi se pare deloc usor sa traduci, iar daca e vorba despre poezie, pfff… Nu zic ca poezia e de netradus, dar ca taaaaaaare greu trebuie sa fie sa faci asa ceva.

Iar Marius Chivu s-a descurcat mai mult decat admirabil, zic eu. Nu sunt fana Tim Burton pentru ca nu sunt cinefila de felul meu si nu as fi aflat de cartulia asta daca nu ar fi fost fragmentele publicate in Dilemateca. A fost dragoste la prima citire. Poeziile sunt ciudate si cam macabre de felul lor, dar traducerea e de-a dreptul delicioasa. Carcotasii n-au decat sa se apuce ei si sa traduca mai bine decat a facut-o Marius.

Lansarea a fost in trend cu traducerea: faina. Lume relativ putina, nu-i de mirare cu asa vreme, dar buna 🙂 Alex. Leo Serban ne-a spus tot felul de chestii interesante despre Tim Burton, iar Marius Chivu si-a facut un tricou cu Baiatul-stridie, special pentru lansare 🙂 S-a glumit, s-a ras, ne-am simtit bine si nici nu a durat asa mult incat sa ne plictisim. Reteta unei lansari reusite.

Nu stiu cum se creste si se educa un copil, dar eu nu i-as da sa citeasca o asa carte :)) Mi se pare prea macabra pentru cei mici. Eu zic ca e o carte pentru copii mari, care pot sa zambeasca la versurile mestesugite, care sunt in stare sa vada ironia din poezii si care nu se intristeaza la moartea atator personaje. Imi pare tare rau ca e asa scurta cartulia asta, as fi vrut sa aiba de cel putin trei ori mai multe poezii.

Si, pentru ca i-am promis lui Zum, o sa copiez traducerea a doua poezii:

Dragostea Băieţişorului şi a Chibritei
Băieţişorul o plăcea pe Chibrita,
i se părea fatală.
Iubea chipul ei drăguţ,
o găsea mortală.
Dar cum se-aprinde flacăra
între un băţ şi-o chibrită?
S-a aprins literal;
şi-a ars într-o clipită.

Brânzelul
Brânzelul tot visează un vis şi se sperie:
capul lui plin şi rotund e doar o félie.
Copiii nu-l lăsau să se joace cu ei…
…dar măcar a mers bine c-un Chardonnay.

Ps. Semnul de carte mi se pare de prisos :))

Leapsa misto

De la Dragos. Cica ritualuri de cititor:

Citesc in absolut orice conditii: acasa, in metrou, pe strada, in gara, in avion, la altii acasa, oriunde. Capacitatea asta am dezvoltat-o abia dupa ce m-am mutat in Bucuresti. La inceput mi-a fost foarte greu sa citesc in metrou, cu atatia oameni in jur si cu franturi de conversatie pe care nu puteam sa nu le aud. Acum pot sa fac abstractie de toti si de toate si pot sa-mi vad linistita de cartea mea. Iar daca e o carte care-mi place mult, mult, mult, se intampla sa uit unde ma aflu si mai cobor si la statii gresite.

Cartile mele au soundtrackuri. Uneori nu pot sa citesc pentru ca nu am gasit muzica potrivita cartii. La fel si cu semnele de carte. Am vreo 55-57 si mereu ma uit la toate inainte sa aleg unul pentru cartea pe care o citesc. De obicei citesc in pat, sprijinita de perna mare, verde, pe care am cumparat-o din Ikea. Pe scaunul de langa pat am mereu o cana cu ceai. Problema e ca ma cam doare fundul de la un timp si incep sa ma foiesc. Asa ca ajung sa citesc si pe burta si sprijinita intr-un cot, uneori chiar si cu picioarele pe perete, cand sunt de-a dreptul disperata ca nu mai gasesc nici o alta pozitie comoda. Cel si cel mai tare ma bucur cand uRMa vine si se face “fular” la gatul meu. E asa de cald si de bine 😀 Dar, trebuie sa recunosc, de cele mai multe ori doarme langa mine.

Aproape tuturor cartile pe care le citesc le aplic cate-un post-it pe ultima pagina, ca sa pot sa notez paginile unde am dat peste citate care mi-au placut. Nu am tot timpul un creion sau pix la mine, asa ca uneori, in metrou, mai indoi coltul paginilor, dar ma doare sufletul de fiecare data cand fac asta 😦

Cat despre gadgeturi, am un ebook reader, pe care, recunosc cu rusine, nu l-am mai folosit de ceva vreme. Prefer sa citesc cartile pe care le-am cumparat, decat cele pe care le-am downloadat 😀 Asa… recent mi-am cumparat un book holder de care sunt tare multumita. Nu il folosesc cand citesc, ci atunci cand redactez vreo traducere, astfel incat nu mai indoi saracile carti.

Si mai am un obicei de cititor, dar nu l-am mai practicat de ceva timp: cititul in doi. Poate cand o sa vin Roxa in vizita o sa tina de promisiune si o sa citim impreuna 🙂 Pana atunci, leapsa merge la Roxa si la oompa.

Trist

Ce trist mi se pare ca numai nume mari, de exemplu Cartarescu, pot atrage cu adevarat oameni la lansarile de carte.

Si ce urat mi se pare ca la o lansare de carte sa pozezi doar un singur invitat. Da’ ceilalti ce aveau, huh?

.

STEFAN: […] Si termina cu surasul asta. Termina, -ti spun. Nu te-ai plictisit de douazeci si cinci de ani, de cand il porti?

CORINA: Douazeci si doi.

STEFAN: Douazeci si doi. Si? Gasesti ca nu-i de-a-juns? Eu sunt aici de cinci zile, si m-am saturat de el. Schimba-l. Uita-l. Dar dumneata nu stii sa uiti. Nici unul din voi, dumneata si astia – Bogoiu, sau cum le mai zice? – nu stie sa uite. Ametiti cand vi se intampla sa nu va aduceti aminte, trei secunde, in ce zi sunteti. D-aia zapacitul ala batran, de cum se scoala, n-are alta treaba decat sa scrie pe tabla: 5 august, 6 august… D-aia va strangeti in jurul aparatului de radio, ca sa va spuna ora exacta. (Aproape violent:) Eu nu vreau sa stiu ora exacta. Si nu vreau sa stiu ce e azi, ce va fi maine si ce a fost alaltaieri. Ce e azi? O zi cu soare. Mi-e de ajuns. Imi faceti mila, zau, cand va vad cu ce disperare, cu ce panica va agatati de tot ce ati lasat dincolo, acasa, la Bucuresti. Si, la drept vorbind, n-ati lasat nimic acolo. Ati adus totul cu voi, in valiza: manii, regrete, zambete, amoruri. Ziceai: “Vrei sa incepem un joc nou?” Sigur ca vreau, dar nu vezi ca jocul meu e nou, si ca al vostru e vechi, batran, trist?

CORINA: Si cum se cheama jocul dumitale?

STEFAN: Are mai multe nume, dar dumneata esti o fata cinica si ai sa razi.

CORINA: Si ti-e frica de rasul meu?

STEFAN: Nu. Se cheama jocul de-a vacanta. Si se mai cheama jocul de-a uitarea. Si s-ar mai putea chema jocul de-a fericirea.

Mihail Sebastian – Jocul de-a vacanta

Blindness

Nu am topuri cu “cele mai bune carti pe care le-am citit vreodata”, dar acum pot sa spun cu mana pe inima ca Eseu despre orbire este o carte care m-a marcat prea puternic ca sa o uit vreodata.

Si nu am mai fost asa de impresionata de vreun alt film pana acum. Imaginile pe care le-am vazut sunt de mii de ori mai puternice decat cele pe care mi le-am imaginat. Inca tremur.

Blindness

.

Casa era un urias labirint de carti. De-a lungul peretilor, din podea pana in tavan se inghesuiau volumele, intunecate, mirosind a legatura de piele, placute la pipait, fosnitoare, cu titluri si canturi aurite, pagini translucide si tipar ales. Toate operele gandirii universale se gaseau in rafturile acelea, asezate fara o ordine aparenta, desi profesorul isi amintea precis unde e fiecare. Operele lui Shakespeare se odihneau alaturi de Capitalul lui Marx, maximele lui Confucius stateau langa Viata focilor, hartile vechilor navigatori erau asezate langa romanele gotice si poemele Indiei. Consuelo stergea cartile de praf cateva ore pe zi. Cand termina cu ultimul raft trebuia s-o ia de inceput cu primul, dar asta era partea cea mai placuta a muncii. Le apuca atent, le scutura de praf, mangaindu-le si le rasfoia paginile cufundandu-se pret de fiecare clipe in lumea fiecarei carti. A invatat sa le recunoasca si sa le stie locul. N-a indraznit sa le ceara niciodata cu imprumut, asa ca le scotea pe furis, le ducea in camera ei, le citea noaptea si le punea la loc a doua zi.

Isabel Allende – Eva Luna