Scrisori catre fiul meu


Humanitas, 2008

Uite ca nu Declaratie de iubire a fost urmatoarea carte à la Liiceanu pe care am citit-o, ci mult laudatele-apreciatele-cititele Scrisori catre fiul meu. Daca in Usa interzisa am fost fascinata de omul din spatele filosofului, in Scrisori… tatal a fost cel care m-a cucerit.

Tin minte ca intr-o seara, prin clasa a XII-a, m-a strigat mama sa merg repede in sufragerie. Pe ceva post TV era un reportaj despre Stefan Liiceanul si despre viata pe care acesta si-a construit-o in Japonia. Atunci i-am spus mamei ca dl Liiceanu trebuie sa fie foarte mandru de fiul lui si de tot ce a realizat. Acum, dupa ce am citit Scrisorile, sunt convinsa ca Stefan e tare mandru de tatal lui, poate mai mult ca niciodata.

Sunt obisnuit sa citesc bloguri personale, sa ma regasesc in anumite posturi, sa fiu, uneori, de-a dreptul obsedata de viata persoanelor respective. Mi se pare ceva firesc sa citesc despre bucuriile, necazurile, supararile lor pe net. Dar parca simt ca violez intimitatea unui om cand citesc cate-o carte-jurnal. Iar acum sentimentul ca ma bag in viata privata a altor persoane a fost si mai acut. Cand am rasfoit prima data cartea, la Gaudeamus, parca nu-mi venea sa cred ca intr-adevar sunt scrisori adevarate publicate in ea. Parca nici acum nu-mi vine sa cred. Nu ca ar fi ceva rau in asta, dar totul mi se pare atat de intim, iar eu m-am simtit ca o intrusa citindu-le 🙂

Dragos le-a numit bine invataturi. Doar ca nu au nimic din atitudinea aceea superioara de “lasa, stiu eu mai bine ce si cum” pe care le au majoritatea invataturilor parintesti. Stefan nu este fiul care trebuie sa urmeze sfatul tataul, ci este prietenul caruia dl Liiceanu ii impartaseste impresiile de calatorie, spaimele si fricile, gadurile si sentimentele, amintirile si bucuriile. Pe parcursul celor 16 scrisori am fost si eu acel prieten, m-am bucurat de fiecare cuvant din aceste scrisori – mi se intampla iar, ca la toate celelalte carti scrise de dl Liiceanu, sa nu pot citi cuvinte, ci doar cuvant cu cuvant – si am inchis cartea cu zambetul pe buze.

Nu cred ca pot sa o numesc o carte perfecta, de fapt, nu stiu daca exista asa ceva, dar pot sa o trec la categoria Minunatii. Merita sa fie acolo, fara doar si poate 🙂

Advertisements

2 thoughts on “Scrisori catre fiul meu

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s