Lansarea de marti

Editura Cartea Românească şi Institutul francez din Bucureşti (Bdul Dacia, nr. 77) vă invită marţi, 30 septembrie 2008, la evenimentul de lansare a volumului de versuri Floarea de menghină de Svetlana Cârstean.

Alături de autoare, vor prezenta volumul Simona Popescu, Mircea Cărtărescu, Cristian Tudor Popescu şi T.O. Bobe. Va avea loc o lectură bilingvă din volumul Floarea de menghină. În limba română va citi autoarea, iar în limba franceză, Fanny Chartres, care a tradus cîteva poeme din volum.

Prezentarea volumului şi lectura bilingvă vor fi urmate de o dezbatere pe tema „Feminitate şi totalitarism”, discuţie la care vor lua parte Carmen Muşat, Ada Solomon, Florina Pîrjol, Paul Cernat, Alex Matei, Marius Chivu, Alex Leo Şerban, Matei Martin, Doru Iftime, Ciprian Măceşaru şi Alecu Solomon.

Mai multe detalii pe Metropotam

Advertisements

Istoria iubirii


Editura Humanitas, colectia Raftul Denisei, 2007

Am fost la lansarea cartii, in Lucky 13. Ba am si luat autograf de la traducatoare, doamna Antoaneta Ralian. I-am imprumutat-o lui Adi, parca a ajuns si pe la Ioana Ristea, dar eu abia acum am avut chef de ea.

Daca as fi citit-o inainte de Extremely loud and incredibly close, poate ca mi-ar fi placut mai mult. Adica… mi-a placut, dar imi venea sa o scutur pe doamna Krauss si sa o intreb “tantiiii, de ce l-ai copiat pe Foer?!” Care Foer e sotul ei. Si s-au mai si cunoscut dupa ce fiecare si-a scris cartea. Uite, zice Wikipedia:

The similarities, however, are likely coincidental. Foer and Krauss were introduced by their shared Dutch publisher after their books were written.

Dar, sa ma scuze doamna Krauss, pentru mine au fost mult prea multe coincidente. In ambele carti exista: cate-un copil mai inteligent decat media, a carui tata a murit, si care se afla in cautarea unei persoane; cate-un caiet in care copiii scriu despre cautarea lor; cate-un evreu venit din Europa in America, cu cate-o trista poveste de dragoste; in plus, daca nu as fi stiut cine a scris cartea, dupa stil as fi fost in stare sa-mi pun si capul la bataie ca e scrisa de Foer. Imi dau seama ca sunt putin absurda in revolta mea si ca as putea sa gasesc elemente comune intre multe carti, dar, zau ca peste asa ceva nu am mai dat pana acum.

Trecand peste partea in care eu stramb din nas si imi tot repet ca “scrie exact ca Foer!!!”, Istoria iubirii nu e de ocolit. De fapt, Istoria iubirii e cartea din carte. Cartea pe care a scris-o Leo Gursky, evreu de care va spuneam. Dar pe care a dat-o unui prieten spre pastrare, ca in cele din urma sa fie publicata sub un alt nume. Iar Alma e fetita al carei tata a murit si care poarta numele personajului principal din Istoria iubirii. Evident, e in cautarea autorului cartii. Crede ca daca il va gasi mama ei va putea trece peste moartea sotului si va fi iar fericita.

Mi-au placut mai mult capitolele in care vorbeste Alma pentru ca, recunosc, am o mica obsesie pentru personajele-copii. Asta nu inseamna ca viata lui Leo nu m-a impresionat, ba dimpotriva… Dar daca ar fi totusi sa aleg intre Istoria iubirii si Extremely loud and incredibly close, tot pe ultima as alege-o.

My books, my kids

Am primit o leapsa tare draguta de la Bookblog: “sa ne cunoastem prin intermediul cartilor pe care le citim” sau, mai degraba, show me yours, I’ll show you mine 😀

E un subiect destul de delicat cel a bibliotecilor personale, parerea mea. Numai eu stiu cu cat jind ma uit la cartile lui Jen de fiecare data cand merg la ea si cat de ciuda imi este ca ea are asa de muuuuulte carti si eu nu 😀 Sau cand mai trec pe la L. si vad atatea carti pe care si eu le vreau, dar ea le are deja si da, tot la ciuda ajung, desi ea e o scumpa si mereu imi spune ca pot sa imprumut orice care vreau.

Deci, pe locul 1 in topul invidiei ar veni numarul cartilor, apoi felul lor. Pe cand aveam un singur corp de biblioteca mi se parea ca am destul de multe carti. Erau inghesuite toate pe 4 rafturi, stateau unule peste altele, unele in fata altora. Normal ca pareau multe! Intre timp am mai imprumutat din ele, unele fara sa le mai primesc inapoi :|, pe altele le-am dat, iar cand am primit si cel de-al doilea corp de biblioteca, am observat ca sufla vantul prin rafturile mele.

Cand mai imi spune unul-altul “ce multe carti ai!”, imi vine sa-i rad in fata si sa-i spun sa se uite la White Noise, la luciat – chiar daca nu i-am vazut biblioteca, nici macar in poze, da’ imi cam imaginez ce are pe acolo :X, la Alex. Stefanescu – nici lui nu i-am vazut biblioteca, da’ am citit despre ea :D. Aia oameni cu “multe carti”, nu eu! Dar sa revenim…

In corpul din stanga, cel de mai sus, am asa: pe primele doua rafturi am carti in engleza, unele cumparate, multe primite de la Dana, o prietena de-a mamei. Cu aceasta ocazie ii si multumesc “oficial” pentru ca a facut copilul fericit, ba chiar era sa lesin de bucurie cand am vazut cele 6 volume din Harry Potter in pachet. Pe urmatoarele doua rafturi urmeaza cartile de la Humanitas, aranjate pe colectii si pe ordinea aparitiei in colectii, acolo unde am putut sa aflu ordinea 😀 Iar pe raftul de jos, in dreapta, sunt carti pe care le-am imprumutat de la prieteni si pe care urmeaza sa le citesc, sper eu, in viitorul apropiat.

Asa, mai departe. Pe raftul de sus am carti ale scriitorilor romani. Sunt multe, stiu. Unele le-am adus de acasa pentru ca trebuia musai sa le am la mine in biblioteca. Ma gandesc cu groaza ca poate peste 10-20-30 de ani nu o sa mai stie nici naibii de multi dintre autorii astia si copiii mei, daca o fi sa am, o sa se strambe cand o sa citeasca numele de pe coperti si o sa ma intrebe “mama, cine a fost nenea ala?” si eu o sa-i raspund ca “pe vremea mea era un scriitor foarte cunoscut, cartea e chiar misto – oare o sa se mai foloseasca misto pe atunci? – ai putea si tu sa o citesti”, dar el o sa ridice din spranceana si o sa-mi spuna ca “nu am timp de necunoscuti din astia” si eu o sa ma intristez si o sa-mi aduc aminte de cum am stat la lansare la coada sa iau autograf de la “necunoscuti din astia” si cat de fericita am fost ca am putut sa schimb cateva vorbe cu ei si… Mda, bine, gata.

Raftul Polirom e urmatorului, aranjat tot pe colectii si ordinea aparitiei in colectii. Am avut ceva de furca cu cartile din Proza XXI, – multe mai sunt, Doamne! – da’ m-am descurcat pana la urma. Apoi urmeaza carti de la diverse edituri, iar jos de tot sunt ceva resviste, Dilematecile, Noile literaturi si cartile din colectia Cotidianul.

Ziceam mai sus ca sunt invidioasa pe cei care au biblioteci cu carti multe si bune. Pai, cum sa nu fiu? Un bookaholic cu ce se lauda printre alti bookaholici? Nu cu ce carti a mai citit, pe cine a mai descoperit si, mai ales, cu ce biblioteca are? Noah, snobism sau nu, sunt mandra de my books, my kids, abia asept sa-i vad crescand si inmultindu-se si timp sa am sa ma ocup de toti, asa cum se cuvine.

Bonus pic:

Leapsa merge mai departe la Roxa, oompa si Raul.

O suta de ani de zile la Portile Orientului


Editura Polirom, colectia fiction-Ltd, 2007

In weekend am fost in Targu-Mures si aveam nevoie pe drum de o carte nu asa de greoaie ca Manhattan Transfer. Cum tocmai mi-am rearanjat cartile in biblioteca si autorii romani sunt la loc de cinste, am zis hai sa citesc un roman romanesc. Mi-am adus aminte ca Dragos m-a certat ca nu am luat O suta de ani de zile la Portile Orientului cu mine, in Atena, si ma gandeam sa ma revansez. Bine, nu e vorba doar de revansa aici: mi-a placut tare mult povestirea lui Ioan Grosan din antologia de texte erotice , mai mult, citisem Judetul Vaslui in NATO si mi-a placut la nebunie!

Am pufnit in ras inca de la primele pagini ale celor O suta de ani de zile la Portile Orientului. Am redescoperit aceeasi ironie, acelasi haz de necaz si aceleasi exagerari ale naravuri romanesti ca in Judetul Vaslui… Imi place la nebunie stilul lui Ioan Grosan, ii dau un 10* pentru asta. Fiind roman istoric, ma rog, cartea e presarata cu arhaisme si regionalisme si m-am bucurat ca un copil cand mai dadeam peste cate un cuvant de prin Maramu’, pe care nu m-as fi asteptat sa-l vad in vreo carte nici in ruptul capului 😀 Apropo, Ioan G. e din Satulung, de langa Baia Mare, teoretic e ca si cum am fi vecini :))

– Acuma nu-ti fie cu suparare, marite Doamne, ca-mi las gura mai sloboda, da’ parca si ‘mneata prea stateai toata ziua cu nasu-n carti! – grai spatarul Vulture catre cel gras cu caciula de jder. ‘Mneata citeai si noi strangeam darile. Dreptate era asta? Veneau lesii, ‘mneata citeai. Parjoleau tatarii, ‘mneata citeai. Prapadeau cazacii, ‘mneata scriai. Noroc c-au venit turcii si te-au schimbat, ca eu unul ma saturasem.

– Am vrut sa fiu luminat, se tangui cel cu caciula de jder, abia tinandu-se pe cal. N-am vrut sa stai capete, am vrut sa le luminez.

– Capul luminat sabia il taie – grai spatarul Vulture cu ochii in departare. Daca nu-l tai dumneata, il taie altii. Capete sa fie, ca sabii sunt destule.

Pe parcursul celor 230 de episoade scurte am tot dat peste tot felul de astfel de pastise, dupa cum bine a observat si Dragos, motiv pentru alte ture de ras. Pe de alta parte, cartea nu e asa de light si de comica; chiar daca actiunea se petrece in secolul al XVII-lea, cand ne aflam sub semnul semilunii turcesti, autorul lasa sa-i scape si cate-o secera pe ici pe colo, semn al vremurilor ce vor urma. Iar in ceea ce priveste vremurile din carte, o debandata totala, ce mai: domnii sunt maziliti fara vreun motiv anume, sunt apoi pusi iar pe tron si tot asa; peschesurile ajung sa fie platite si-n miere sau barabule; granitele se muta-ntr-o veselie.

O carte mai potrivita nici ca puteam sa citesc weekendul asta. Cred ca ma las, pe moment, de Manhattan Transfer si ma apuc de alta carte care sa-mi placa pe bune.

[…] abia acum imi dadu el seama cate carti citise Metodiu cu banii luati pe oile vandute. Vorba ceea: ai oi, ai parte; ai parte, ai carte; ai carte, mare branza!

Ps. Dragos a scris aici despre carte.

.

– Ei, cum merge colegiul? intreba Baldwin cu o voce uscata, neprietenoasa.
– Banuiesc ca nu merge, e tot acolo, spus Stan, rosind. Sper sa arda pana ma intorc.

John Dos Passos – Manhattan Transfer

Pfff, pe langa ca nu am timp *restante and stuff*, cartea asta e atat de greoaie si cu asa multe personaje, ca nu mai stiu care e care. Nu ma indur sa o las cand am citit mai mult de jumatate din ea si mai imi si place America aia pe care o descrie. Eh, ma descurc eu cumva 😀