Tovarase de drum


Polirom, Ego grafii, 2008

Nu am apucat decat aproape 3 ani de comunism, nu am amintiri din perioada aia, dar mi-au povestit ai mei cum se trezeau cu noaptea-n cap ca sa stea la coada la lapte, cum imi fierbeau scutecele, cum se lua lumina, incalzirea si apa calda. In schimb, nu i-am auzit niciodata plangandu-se de viata de student. Mi-au spus doar de prietenii legate pe viata, de petreceri, pachete cu mancare primite de acasa, de cheta etc.

Eh, in Tovarase de drum am citit ca nu chiar toti s-au bucurat de o studentie aparent lipsita de griji. Mi s-ar parea ciudat sa spun ca mi-au placut marturiile pe care le-am citit in carte. Mai degraba m-au impresionat. Nu conteaza de cate ori aud vorbindu-se de vremurile alea, tot descopar lucruri pe care nu le stiam: de exemplu, acum am aflat ca o pereche de dresuri era mai scumpa decat una de pantofi, ca existau controale ginecologice impuse chiar si fetelor care erau inca in liceu, de chilotii tetra unici, de lipsa produselor cosmetice si muuulte multe altele. Am citit si la luciat despre astfel de frustrari. Urate vremuri! 😐

Unele marturii mi s-au parut de-a dreptul fantastice, ireale, la inceput nu mi-a venit sa le cred, dar stiu ca sunt adevarate, nu au cum sa nu fie. Iar pe tren, in drum inapoi spre Bucuresti, am fost in compartiment cu un domn care fugise cu familia candva in 1970 din tara, dand la schimb apartamentul in care locuia pentru pasapoarte. Oh, si prin cate au trecut ca sa ajunga in Germania! Acum este un bunic fericit, care are grija de gradina, stie de bloguri, are adresa de e-mail, vine o data pe an in Romania si care povesteste atat de frumos incat as fi vrut sa fie bunicul meu ca sa-l pun sa imi spuna zilnic povesti mai mult sau mai putin adevarate.

Revenind la carte, am citit-o si zambind, si aproape plangand. Hazul de necaz a mai indulcit amintirile din perioada respectiva, altfel cred ca doar as fi plans. Culmea, mi-au placut toate cele 17 marturii aproape la fel de mult. De data asta nu am nici un text preferat, cartea per total m-a impresionat.

Si pentru ca am vorbit si cu Roxa despre carte si despre ce aveau si nu le placeau/ nu aveau deloc femeile in vremurile alea, am ajuns la ce aveam noi si nu ne placea din anii de dupa comunism:

  • maiourile alea albe pe care trebuia sa la purtam musai pe sub tricouri/bluze
  • ciorapii-pantalon (noi le spuneam ţiţo, de la csicsa nadrág *sper ca asa se scrie*) grosi si cu un numar mai mare, care erau indispensabili iarna si pe care i-am urat din tot sufletul
  • si tot iarna purtam niste oribilitati de “caciuli cu gat”, ca niste cagule din care doar fata ni se vedea. Eu am avut roz, Roxa rosie.
  • pantofii albi de lac, incomozi si care ne-au jenat pana la sange
  • egarii colorati care erau foarte la moda in scoala primara si din cauza carora se tot supara mama pe mine ca nu voiam sa-i port
  • pozele pe care eram obligati sa le facem de 8 martie pentru mame, in care stateam la catedra, cu un stilou in mana, deasupra unui caiet deschis, cu un penar sprijinit de un ghiveci cu flori de plastic si cu o 8 de plastic plasat strategic in fata, undeva
  • 16 thoughts on “Tovarase de drum

    1. Pingback: Femeile in comunism | Terorism de cititoare

    2. Mama inca insista ca ar trebui sa port maieu=/.
      Ciorapi-pantaloni? wtf….adica, dresuri?
      Caciula mea cu gat era verde.
      Eu aveam bocanci:P. Eram rebela.
      Egarii colorati inca sunt la moda! si vreau si eu da nu gasesc marimea mea =/
      Inca se fac poze de 8 martie.

    3. Caciula cu gat se numea “caciula-cosmonaut”.:-))
      Dar de cizmele de cauciuc isi aminteste cineva? Erau in diverse culori si aveau o banda alba in partea de sus, ce reprezenta terminatia ciorapului din interior, era un produs “2 in 1”. 😛

    4. @ Fen: mda, cred ca aici dresuri se numesc. Dar pozele astea de 8 martie nu sunt asa horror ca alea de atunci 🙂

      @ L.: :)) Bun nume i-au gasit! Mai, eu nu am purtat cizme din alea. Sa ma consider norocoasa? 😀

    5. mie anii 90 nu mi s-au parut deloc o perioada groaznica in care sa copilaresti, intr-un fel chiar ma bucur ca am crescut in the 90’s. am avut si tamagotchi, tetris, egari siclam, guler apretat la uniforma etc.
      ma bucur ca am apucat o generatie care inca se juca “de-a ceva” afara din casa si facea forturi de zapada iarna cu caciulile cosmonaut cu tot.

    6. Revenind la carte, in “Suplimentul de cultura” al Poliromului se discuta la rubrica “Dosar” chiar despre ea, as fi pus link-ul, dar inca nu au arhivat numarul respectiv, cel din 28 iun.-4 iulie. Sunt interviuri cu Radu Pavel Gheo, Dan Lungu, dar si cu autoarele Simona Popescu, Adriana Babeti si Alina Radu. Aceasta din urma povesteste despre “oribilul deodorant Mozaic”, cu miros de “spray de gandaci”, uitasem de el, mie mi se parea ca mirosea a cadavru, nu mai zic ca jumatate dintre femeile pe care le cunosteam duhneau a asa ceva.
      Tot Alina Radu mi-a reamintit, in carte, de Madonna pe care o ascultam la sfarsitul anilor ’80 si de sex-simbolul acelor vremuri :-), aici pot sa exemplific, pt amuzamentul generatiilor mai “proaspete”- http://uk.youtube.com/watch?v=UFtq-895fkc

    7. ‘aici’ se chemau (si) ciorapi-pantalon. pentru mine dresuri inseamna numai dintr-aia transparenti.

      eu am urat perioada in care trebuia sa purtam uniforma si iarna si trebuia sa iau pantaloni pe dedesubt. bine ca am avut o invatatoare intelegatoare si ne-a lasat la un moment dat sa venim fara ea.

      caciula dintr-aia mi-au luat ai mei, dar am facut scandal prea mare si n-am purtat-o 😛 si imi facea bunica destule caciuli simple, deci aveam de unde alege. egarii nu cred ca mi-au placut, in schimb am fost fana a strech-ilor – blugii aia elastici care se purtau la inceputul anilor ’90. si acum urasc din suflet blugii skinny care-s la moda, bleah…

      pozele de 8 martie erau groaznice (la noi erau cu harta in spate si fara 8 pe masa), ca sa felicitarile pe care le faceam si cantatul de ‘de ziua ta mamico’… saraca mama, cred ca suferea, ca n-am voce deloc.

    8. @ dragos: nu, nu, si baietii purtau 😀

      @ L.: ah, bine ca mi-ai spus! O sa citesc si eu dosarul!

      @ white noise: da, nici nu stiu de ce ma plang, cand voi… Ah, ingrozitoare vremuri ati mai prins! 😐

      @ Jen: I know, de aia m-am ferit sa le spun dresuri. Aia erau grosi, colorati si aveau ceva dungi pe ei.

      Oare cum am putut sa uit de harta din spate? :)) La naiba, oare de ce nu am aici poze de cand eram mica, spre exemplificare? :))

    9. Hmmm…am copilarit in aceeasi perioada, aveam 5 ani la Revolutie dar din cate zici tu pe aici eu nu m-am lovit decat de maieuri si dresurile groase de lana pe care mama crede ca ar trebui sa le port in continuare iarna 😛
      N-am facut niciodata poze de 8 martie, ci faceam singuri felicitarile la ora de desen(sau le cumparam pe ale profului :P), pantofi albi de lac cred ca am vazut doar pe la o colega sau doua si stiu sigur ca am avut doar 3 perechi de egari negri pe care ii purtam la orele de gimnastica.
      In schimb imi aduc aminte de niste sandale foarte colorate cu baretele din material elastic, cred ca prin clasa a 3-a toate fetele purtam acelasi lucru de cum a dat caldura 😛

    10. Pingback: Revista blogurilor, 7-13 iulie | bookblog.ro

    11. Pingback: Din experienta altora (povesti despre comunism) « Carti, muzica, ganduri si povesti

    12. Pingback: Comunismul la feminin « zum-cititor-viteaz & dudul-somnoros

    Leave a Reply

    Fill in your details below or click an icon to log in:

    WordPress.com Logo

    You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

    Google photo

    You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

    Twitter picture

    You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

    Facebook photo

    You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

    Connecting to %s