Ghidul manierelor moderne


Editura Runa, 2007

Incepuse asa de bine cartea asta! Chiar credeam ca o sa fie un self-help book care o sa-mi placa.

Da, este un ghid al manierelor moderne – maniere in public, la serviciu, in comunicare, vestimentare, gastronomice, la masa, de adresare etc, etc, etc – dar, din pacate, este un ghid al manierelor moderne britanice. Cartea e intesata cu nume de personalitati si referiri la evenimente care s-au intamplat in UK, iar eu m-am simtit ca o alien printre ele – de unde sa stiu eu de scandalul David Beckham vs menajera *sau ce era aia* sau ca unul dintre cainii printesei Anne l-a omorat pe cainele preferat al reginei Elisabeta?!

Unele sfaturi pot fi aplicate peste tot si sunt chiar bine de tinut minte: cum sa raspundem la e-mailuri – nu in 6 luni! :)) -, cum sa refuzam politicos o invitatie, cum sa ne exprimam condoleantele, dar mai erau si alte obiceiuri tipic britanice, care la noi nu sunt asa de des intalnite: cum sa procedam in privinta toast-urilor, cum sa scriem scrisori de multumire – ma rog, cica ar trebui sa renuntam la aceasta practica invechita – cum sa trimitem si sa raspundem invitatiilor la petreceri etc. Daca asa statea treaba cu britanicii si in 2005 cand a aprut cartea, imi pare rau sa aflu ca inca sunt atat de scortosi si conservatori. Pe de alta parte, in carte se vorbeste si de petreceri la care se consuma droguri, iar unul dintre sfaturi este ca la petrecerile restranse, nu intrebati daca aveti voie sa consumati droguri decat daca sunteti foarte siguri pe ce teritoriu va aflati. Ce ti-e si cu manierele astea moderne…

Un singur lucru mi-a placut mult de tot la cartea asta: faptul ca autorul nu a folosit un ton patronizing, ca nu si-a dat aere de atotstiutor si de persoana foarte importanta ale carei sfaturi trebuie sa le urmezi negresit.

Doua sfaturi mi s-au parut ca ar trebui aplicate, zi de zi, si in Bucuresti, desi nu cred ca ar da rezultate:

Daca tineti usa deschisa pentru cineva sau asteptati sa treaca si nu vi se multumeste, spuneti cu voce tare: “Multumesc foarte mult.”

Daca vedeti pe cineva aruncand un gunoi, ridicati-l de jos si dati-i-l inapoi: “Cred ca v-a cazut asta.

Chiar daca nu a fost atat de rea, tot ma las de self-help books. Pur si simplu nu le gust. Dar visez la o carte care sa iti spuna cum sa fii bookaholic si sa faci in asa fel incat sa nu iti dai toti banii pe carti, sau in care sa fie tot felul de metode ingenioase de a-ti aranja cartile in biblioteca, sau sa iti arate care e pozitia perfecta in care sa citesti fara sa – te doara spatele, iti amorteasca mana sau fundul, si alte asemenea prostioare. Pana atunci, pauza de la astfel de carti.

Advertisements

Prostioare

Sunt prea fericita (chiar daca fara motiv) ca sa scriu despre Intermitentele mortii.

Inca nu am terminat de citit Foxfire. Maybe tomorrow.

Cand apare Dilemateca? Mai gasesc Noua literatura in pasaj la Universitate?

Citesc Ghidul manierelor moderne si e prima carte cu tenta self-help care nu ma calca pe nervi si la care chiar zambesc.

Voi unde cititi?

Incep deja sa fac liste cu cartile pe care vreau sa le cumpar sambata, cand o sa am voie sa IMI CUMPAR IAR CARTI!!!! Din pacate, sunt prea multe, iar banii prea putini. In orice caz, o sa fie cel mai frumos cadou de Martisor ever!

Mi se pare ingrozitor de obositor sa lucrezi 8h/zi, chiar daca lucrezi cu carti 😐

In martie ma duc in Timisoara!!! :X

Mi-e dor de o noua editie Schimb de carti! 😀

Cine vrea o pisicuta?

Am primit azi un mail de la o persoana importanta – nu spui cine 😛 – care m-a rugat sa-l ajut sa gaseasca un stapan pentru o pisicuta. Iaca si textul:

Povestea e in felul urmator: privind pe geam intr-o buna zi (mai am, din cind in cind, obiceiul asta) mi-a fost dat sa vad o pata neagra cocotata in virful unui pom. Pomul era inconjurat de caini, iar pata neagra s-a dovedit a fi o pisica. Cum-necum, am recuperat pisica asta din virful pomului, am tot ferit-o de caini, pina cind am ajuns la concluzia ca nu are alta sansa de supravietuire decit s-o iau acasa. Partea proasta este ca aici s-a iscat un conflict de proportii astronomice: doamna in cauza, desi extrem de educata (face la nisip, se lasa mingiiata, toarce), n-a vrut in ruptul capului s-o inghita pe Ingrid, pisica titulara, alba si surda a familiei.

Nasol e ca duduia Ingrid s-a speriat ingrozitor si ca-si petrece zilele si noptile cu
predilectie sub pat. E clar, nu le pot pastra pe amindoua si mi se rupe inima s-o
las pe astalalta prada cainilor.

Daca stii pe cineva dornic sa intre in posesia unei splendori intunecate, te rog,
anunta-ma cit mai repede. Mita cred ca are pina intr-un an si e tare, tare cuminte pina nu da ochii cu Ingrid.

Iaca si poze:

Daca vreti pisicuta sau stiti pe cineva care o vrea, va rog sa lasati un comentariu si vedem noi cum facem sa ajunga teafara si nevatamata la voi 🙂 Multumesc mult!

Eu et al.


Polirom, Biblioteca de duminica

In afara de vreo 2-3 povestiri digerabile si un citat dragut, cartea nu mi-a placut deloc, m-a enervat si m-a facut sa simt imi pierd timpul citind 😐 Au fost cei mai prost cheltuiti 4 lei din viata mea. Mai bine imi luam un kg de portocale sau o ciocolata.

Good omens

Intr-un final, am reusit sa termin de citit cartea asta. Mi-e si rusine de cat timp am tot citit-o. Mi se intampla ca unele carti sa nu le pot termina in 2-3 zile, indiferent cat de mult mi-ar placea. De ce? Habar n-am :-??

Contrar tuturor asteptarilor, cartea nu prea m-a impresionat 😦 Credeam ca o sa fie altceva, ca, deh, e scrisa de Pratchett si Gaiman. Nu pot sa spun ca nu mi-a placut sau ca abia am asteptat sa scap de ea, dar ma asteptam la mai mult de la aceasta colaborare.

Povestea in sine e misto – sfarsitul lumii, lupta dintre Bine si Rau, batalia care e castigata de oamenii :D; personajele sunt dintre cele mai diverse – un inger, un drac, niste pusti, Antichristul, urmasa unei vrajitoare, un tip care strica toate aparatele electrice pe care pune mana etc. Evident, cartea are pasaje de un comic nebun, dar mai mult in prima parte; sper sfarsit parca cei doi nu prea mai aveau chef sa fie funny.

In loc de concluzie: am citit carti mult mai bune scrise doar de Pratchett si am citit carti care mi-au placut mult mai mult scrise doar de Gaiman. O sa ma rezum doar la one-author books.

Ps. Merci, Spadez, pentru carte 🙂

The unadulterated cat

Cum sa iti cunosti pisica. Luati de cititi:

Real cats are not simply self-possessed. Nor are they simply neurotic. They are both, at the same time, just like real people.
Real cats do eat quielic. And giblets. And butter. And anything else left on the table, if they think they can get away with it.

We had vegan friends who handled the cat food tin in the same way that people at Sellafield handle something that’s started to tick. in the end, they worked out a vegetarian diet with the occasional treat of fish. Their cat was a young Siamese. it thrived on the stuff. Of course it did. It used to go out and hang around the organic goat shed, and ate more rats and mice than its owners had hot dinners, which wasn’t hard. But it was very understanding about it, and never let them know. We occasionally saw it trotting over the garden with something fluffy in its mouth, and it used to give us looks of conspiratorial embarrassment, like a pint.

You take the pill in one hand and the cat in the other…
Er…
You take the pill in one hand and in the other you take a large kitchen towel with one angry cat head poking out of the end. With your third hand you prise open the tiny jaws, insert the pill, clamp the jaws shut and, with your fourth hand tickle the throat until a small gulping noise indicates that pill has gone down.
You wish.
It hasn’t gone down. Because it’s just gone sideways. Real cats have a secret pouch in their cheeks for this sort of thing. A Real cat can take a pill, eat a meal, and then spit out the slightly damp pill with a noise which, if this was a comic strip, would probably be represented as ptooie.

Cats have always had the same well-meaning but shaky grasp of hygiene as humans, viz, if you’ve covered it over, it isn’t there. The important thing is not actually to have achieved Hygiene, but to have been seen to have made ,the effort – as in, for example, trying to claw the lino into the dirt box.
What’s so hygienic about having a wash in your own spit?

Real cats are survivalists. They’ve got it down to a fine art. What other animal gets fed, not because it’s useful, or guards the house, or sings, but because when it does get fed it looks pleased? And purrs. The purr is very important. it’s the purr that does it every time.

*Cine m-a vazut ieri in metrou razand fara sa ma pot opri, precis a crezut ca sunt nebuna. De fapt, era doar din cauza lui Terry Pratchett care, intre noi fie vorba, e un geniu, iar cartea asta e cea mai misto pe care am citit-o pana acum :D*

Post ghiveci

Cam astea sunt cartile pe care le-am citit luna trecuta si despre care nu am apucat inca sa scriu:

Femeia, victima a speciei? – Joyce Carol Oates: mi-a placut chiar daca e o carte de povestiri. Oates e cam ciudatica, femeile/copilele din cartea ei nu sunt ordinary people, ci din victime ajung calai, asa cum spunea si Florina Irimia, in ultimul numar din Dilemateca. Ma rog, nu sunt chiar de acord cu a te razbuna in moduri atat de sangeroase, dar macar in carti sa se faca dreptate din cand in cand 😀 A scris si White Noise despre cartea asta

The Brentford chainstore massacre – Robert Rankin: mi se pare ca Rankin aduce cu Pratchett, cel putin in cartea asta pe care am citit-o. El nu are o lume fantastica, dar are umor si ironie si scrie bine, ca Pratchett 😀 M-a amuzat copios cartea, desi subiectul era un piiiic cam deplasat. Dar, all in all, mi-a placut si abia astept sa mai citesc ceva de el. Ca la Pratchett, am de unde alege, ca a scris o gramada de carti 😀

Vrajitoarele – Roald Dahl: eu eram ferm convinsa ca nu mai citisem nimic de Dahl pana acum. Am imprumutat Vrajitoarele de la Laura, iar dupa primele pagini aveam un sentiment de déjà vu: imi era cunoscut subiectul cartii, ilustratiile, tot. Degeaba am incercat sa-mi amintesc cand citisem cartea si de la cine o imprumutasem, ca nu am reusit. Dar am recitit-o si mi-a placut. Desi e o carte chiar pentru aia mici 🙂 tot mi s-a parut draguta.

Expensive people – Joyce Carol Oates: are cateva lucruri in comun cu Broke heart blueslife in the suburbs, o familie care nu prea e familie, o crima. Oricat de mult imi place cum scrie Oates, nu pot sa citesc mai mult de vreo 20pg/zi. Pur si simplu nu pot! Nu are un stil chiar asa de accesibil, iar cum o citesc in engleza e si obositor. Dar, in loc sa ma plang, mai bine va spun ca e o carte tare bine scrisa, ca imi place Oates mult si ca o sa incerc sa citesc cat mai multe carti scrise de ea.

Ucenicul Vraciului – Joseph Delaney: cum sunt in cautarea unui nou HP, am zis sa citesc si cartea asta, macar primul volum. Uuuuf, de ce nu mi-a spus nimeni ca e pentru copii de pana in 12 ani?! :(( E asa de previzibila si de simplut scrisa. Copilul mare din mine nu prea a apreciat-o.