Uite ce fac eu miercuri

Aberatii de bun-simt de Sorin Stoica: lansare de carte si film despre autor la Muzeul Taranului Romanfrom Lansari Polirom

Aberatii de bun-simt este cea de-a doua carte postuma, dupa Jurnal, publicata de Polirom din opera lui Sorin Stoica, un scriitor cu un stil unic, care l-a impus printre cei mai buni scriitori ai ultimilor ani.

Evenimentul de lansare a cartii va fi urmat de proiectia unui film despre autor: „Sorin Stoica / A Writer’s Will” (alb-negru/17’28”) – „Putin inainte sa moara (la 28 de ani), unul dintre cei mai talentati si prolifici scriitori romani din tinara generatie, isi prezinta testamentul literar. Un documentar care pluteste intre arta si reportaj, intre poetic si lucrul marunt, intre serios si absurd.” (Gabriel Achim, realizatorul filmului)

Editura Polirom si Clubul Taranului (Soseaua Kiseleff nr. 3 – in incinta Muzeul Taranului Roman) va invita miercuri, 30 ianuarie, ora 18.00, la prezentarea volumului Aberatii de bun-simt de Sorin Stoica, aparut in 2007 in colectia „Ego. Proza”.

Despre carte vor vorbi: Serban Anghelescu, Paul Cernat, Marius Chivu, Sorin Preda. In cadrul evenimentului va fi prezentat si un film de Gabriel Achim despre autor: „Sorin Stoica / A Writer’s Will” (alb-negru/17’28”).

De aici

*dupa aia ma duc la oompa sa sarbatorim zilele noastre de nastere. It’s gonna be fun! :D*

Advertisements

.

Imagine Fernwood like this: an odor of grass, leaves, a domesticated river (with ducks, geese, and swans provided by the village, and giant goldfish swimming gracefully), blue skies, thousands of acres of faultless green grass, not Merion Blue but the low creeping type used on golf courses, and an avalanche of trees everywhere! – and enormous stone houses, brick houses, fake Scandinavian houses, French, Southwest, Northeast houses, a sprinkling of “modern” architecture that never manages to look more than nervously aggressive in this conservative environment. And mixed in with the odor of lawns being sprinkled automatically on warm spring mornings is the odor of money, cash. Fresh, crisp cash. Bills you could stuff in your mouth and chew away at. My mouth is watering at the thought of that tart, fine blue-green ink, the mellow aroma of the paper!

Joyce Carol Oates – Expensive people

Ziua trifidelor


Leda, Galeria fantastica, 2005

Stiam ca voi avea de-a face cu o lume post-apocaliptica, dar nici prin gand nu mi-a trecut ca sfarsitul lumii va venii sub forma orbirii 😀 Abia terminasem de citit Eseu despre orbire [1995], cand am dat peste alta carte cu, aparent, acelasi subiect. Recunosc ca m-am framantat cumplit si m-am tot intrebat daca Saramago a citit Ziua trifidelor [1951], daca s-a inspirat din ea. Am gasit ceva pe Wikipedia , dar tot nu m-a convins:

More than simply commenting on the basest facets of human nature as they emerge in a crisis of epidemic (as can also be seen in Albert Camus’s The Plague, P.D. James’s Children of Men and, perhaps more notably, John Wyndham’s 1951 novel The Day of the Triffids, where most of the population is also blinded), Blindness shows the deep humanity of those who are forced to rely on one another when their natural senses have left them

De fapt, nu prea are importanta daca s-a inspirat sau nu din cartea lui Wyndham, pentru ca oricum ele, cartile, se axeaza pe teme diferite: Eseul urmareste grupurile de orbi si cum incearca sa supravietuiasca ele, pe cand in Ziua trifidelor, cei care inca nu si-au pierdut simtul vazului sunt personajele principale. In Eseu… orbirea apare ca o boala, ca o molima care se ia de la om la om, iar in Ziua… cei care au orbit sunt cei care s-au uitat la o ploaie de stele.

Chiar daca cronologic ar fi trebuit sa incep cu Ziua… , ma bucur ca nu am facut-o. Tot ramasesem eu destul de nedumerita in legatura cu ce s-a intamplat cu oribii din Eseu… dupa ce si-au recapatat vedere, cum s-au regrupat, cum au supravietuit de atunci incolo, cum au reusit sa refaca [daca au reusit] societatea. Ziua… m-a lamurit cat de cat in privinta asta: vazatorii au format comunitati, au luat in ingrijire si cativa orbi, dupa ce au luat tot ce se putea lua din orasele parasite, s-au intors la agricultura si la lucruri handmade.

Nu pot sa spun ca nu mi-a placut Ziua trifidelor, dar in nici un caz nu m-a impresionat la fel ca Eseu despre orbire. Mi s-a parut ca prea repede acceptau personajele situatia data, ca nu s-a insistat mai deloc pe problemele orbilor, ca si cei care inca vedeau au inceput prea repede sa se descurce in noua lume. Cat despre trifide – niste plante carnivore, mutatii genetice, cu un soi de inteligenta, care se presupune ca puteau sa comunice intre ele prin fosnetul pe care-l scoteau frunzele lor, erau cultivate si folosite la fabricarea unui ulei de caliatate superioara. [Cat timp oamenii vedeau, puteau sa le stapanesca, dar dupa ce au orbit, le-au cam venit trifidele de hac :D] Trifidele astea se puteau deplasa dintr-un loc in altul si atacau si oamenii, lovindu-i si injectandu-le o otrava deosebit de puternica. Evident, oamenii mureau pe loc, iar trifidele asteptau sa se descompuna corpurile ca sa se poata infrupta din ele. Minunat, nu?

Oricum, am preferat aceste trifide in locul unor extraterestrii sau zombie sau naiba mai stie ce. Si asa mi s-a parut destul de scary cartea si mi-am adus aminte de filmul Dawn of the dead, in timpul caruia mai mult mi-am acoperit ochii cu mainile decat m-am uitat efectiv la ecran; iar dupa ce am “vazut” filmul, am spus ca eu ma las filme de groaza pentru totdeauna si chiar nu m-am mai uitat la nici unul de atunci incoace.

Aaaa, revenind la lucruri serioase, am mai gasit asta, tot pe Wikipedia:

Saramago wrote a sequel to Blindness in 2004, entitled Seeing (Ensaio sobre a lucidez). It was written in Portuguese and has been translated into English. The new novel takes place in the same unnamed country as the first and features several of the same characters.

Cine stie care e titlul cu care a aparut in limba romana? Luciat, anyone? Vreau neaparat sa citesc si cartea asta! Mai e uuuun piiiic pana in martie 😀 😀 😀

Fantastic beasts and where to find them

The fairy is a small and decorative beast of little intelligence. (Muggles have a great weakness for fairies, which feature in a variety of tales written for their children. These ‘fairy tales’ involve winged beings with distinct personalities and the ability to converse as humans (though often in a nauseatingly sentimental fashion). Fairies, as envisaged by the Muggle, inhabit tiny dwellings fashioned out of Sower petals, hollowed-out toadstools and similar. They are often depicted as carrying wands. Of all magical beasts the fairy might be said to have received the best Muggle press.).

The Kneazle was originally bred in Britain, though it is now exported worldwide. A small cat-like creature with flecked, speckled or spotted fur, outsize ears and a tail like a lion’s, the Kneazle is intelligent, independent and occasionally aggressive, though if it takes a liking to a witch or wizard, it makes an excellent pet. The Kneazle has an uncanny ability to detect unsavoury or suspicious characters and can be relied upon to guide its owner safely home if they are lost. [vreau si eu o Kneazle din aia, sa aiba si uRMa mea cu cine sa se joace 😀 ]

Moke skin is highly prized among wizards for use as moneybags and purses, as the scaly material will contract at the approach of a stranger, just as its owner did; Moke-skin moneybags are therefore very difficult for thieves to locate. [si mai vreau si un portofel din Moke skin ;;) ]

Vaaai, ce dor mi s-a facut de cartile cu Harry Potter :-<

Stie cineva o alta serie fantasy care ar putea sa imi placa aproape la fel de mult? Please?

Leapsa

De la Gramo

Iau cea mai apropiata carte [Ziua trifidelor – John Wyndham], o deschid la pagina 123 [inca nu ajunsesem acolo] si scriu urmatoarele 5 paragrafe, dupa ce sar peste primele 4, sau cam asa ceva:

– Mai bine sa revenim la prezent. Asadar, unde ramasesem?
– La alegerea hainelor.
– Ah, da. Ei bine, aceasta operatiune este foarte simpla: intri intr-un magazin, alegi rapid cateva straie si iesi. Nu vei da peste nici o trifida in centrul Londrei – nu cred sa fi ajuns pana acolo.
– Cu cata usurinta vorbesti despre aceste lucruri, imi spuse.
– Nu sunt deloc nepasator, i-am raspuns. Dar nu cred ca este vorba de cinste, ci mai degraba de obisnuinta. […]

Chilipir

Sunt fericita!

Am trecut azi pe la Carturesti cu gandul sa ma duc direct la rafturile cu ceai si sa nu arunc nici macar o privire cartilor. Ma rog, in cele din urma am ajuns sa stau o ora in librarie, sa vars vreo doua lacrimi ca eu nu pot sa-mi cumpar carti!!!, sa trimit mesaje in care-mi blestemam soarta ingrata, sa iau ceai, sa vad cartea asta super haioasa [cum trec lunile de abstinenta, cum o cumpar 😀 ], DAR, cel mai important, am cumparat asta:

Uhum, Wakefield-ul lui Andrei Codrescu, in original, editia cartonata, cu… 17 lei!!!!!!! ;)) Am fost asa de bucuroasa!!! Bine, nu e pentru mine cartea, dar ce conteaza??? La inceput nu prea mi-a venit sa cred ca e doar atat, asa ca l-am intrebat pe tipul de la casa, care mi-a zambit si mi-a spus ca da, e doar atat! 😀

He he he, ma duc sa savurez victoria cu o cana de ceai [nou] si cu Dilemateca si Noua literatura. Me happy! 😀