Lastarul meu de portocal


Humanitas, Raftul intai, 2004

Ca tot a venit sezonul in care imi miros mainile, gentile, cartile si camera a portocale, ce alta carte cu un titlu mai bun puteam sa aleg? Nu am citit prezentarea de pe ultima coperta, dar mi-am imaginat ca o sa dau peste o carte in care vara nu se mai termina niciodata, cu portocale pe care le culegi direct de pe crengile copacului, apoi te asezi in iarba, le mirosi, decojesti si musti cu pofta, cu copii care zambesc si care se joaca sotron in fata ta, cu iubiri adolescentine si naive, cu miros de portocale la fiecare pagina.

Uhm, a fost o carte atat de trista si am plans mult in timp ce o citeam!!! :(( Iar ca de fiecare data cand dau peste astfel de carti imi promit ca o sa ma detasez de ceea ce citesc, ca nu sa-mi pese de ce patesc personajele, ca nu o sa mai plang etc. Inca sunt in faza in care-mi promit 😀

Imi era asa mila de micutul Zezé. Era doar un copilas de 5 ani, ce-i drept, destul de neastamparat, dar de ce ii spuneau oamenii mari si uraciosi ca il are pe Diavol in el? E normal ca la varsta lui sa faca pozne, dar pana la a gandi despre el ca “nu-s bun de nimic. Sunt foarte rau. De asta se naste diavolul pentru mine in zi de Craciun si nu primesc nici un cadou. Sunt o napasta. O mica napasta. Un caine. Un ticalos ordinar. Una din surorile mele a zis ca ceva atat de rau ca mine nici nu trebuia sa se fi nascut…”. Saracul Zezé… saracul copilas. Era un copil precoce, care ii uimea pe cei din jur cu istetimea lui. Dar asta nu-i impiedica sa-l bata de fiecare data cand facea cate-o rautate. Inteleg ca nici familiei lui nu-i era chiar usor – tatal somer, multi copii de intretinut, dar de ce isi revarsau toata furia pe bietul copil?

– Repeta cantecul.
– E un tango la moda. Imi doresc o femeie goala…
O palma m-a plesnit peste obraz.
– Mai canta o data.
Imi doresc o femeie goala…
Alta palma, alta si inca una. Lacrimile imi tasneau din ochi fara sa vreau.
– Haide, mai canta.
Imi doresc o femeie goala…

Fata aproape ca-mi amortise, era strivita. Ochii mi se deschideau si inchideau imediat la loc sub impactul palmelor. Nu stiam daca trebuie sa ma opresc sau sa-i dau ascultare… Dar in durerea mea am hotarat ceva. Va fi ultima bataie pe care am s-o incasez, va fi ultima chiar de-ar fi sa mor pentru asta.

Cand s-a oprit un pic si mi-a poruncit iar sa cant, n-am mai cantat. L-am privit pe tata cu un imens dispret si i-am spus:
– Asasinule!… Omoara-ma o data. Ocna o sa fie razbunarea mea.

Cuprins de furie, abia atunci s-a ridicat din balansoar. Si-a descheiat cureaua. Cureaua aceea care avea doua inele de metal, si a inceput sa ma insulte apoplectic. M-a facut caine, porc, ticalos vagabond, daca asa vorbesti cu tatal tau.

Cureaua zbarnaia cu o forta a naibii pe corpul meu. Parca ar fi avut o mie de degete care ma nimereau pretutindeni. Am cazut jos ghemuindu-ma in coltul peretelui. Eram convins ca o sa ma omoare.

Cum sa nu plang si sa nu-mi vina sa-l iau pe micul Zezé in brate, sa fug cu el departe si sa-i spun ca nu mai trebuie sa-si faca probleme, ca nu o sa-l mai bata nimeni niciodata si ca in fiecare zi de Craciun va avea un cadou doar pentru el? Iar cand, intr-un final, isi gaseste si el un prieten, cineva care-l apreciaza si il iubeste si care are grija de el… :(( nici nu vreau sa-mi aduc aminte cum se termina cartea.

Nu stiu daca sa duc sau nu cartea la Schimb de carti. Nu as vrea sa fac pe nimeni sa planga, dar mi-ar placea ca Zezé sa aiba si alti prieteni, cat mai multi daca se poate. Hmmm… ma mai gandesc ce fac cu ea.

Advertisements

Pulbere de stele


Tritonic, Fiction.ro, 2007

Neil Gaiman e alt autor pe care l-am “ignorat” pana acum desi Puck si Jen mi-au spus ca o sa-mi placa. Dar dupa ce am asistat la o discutie cat se poate de captivanta despre Pulbere de stele, mi-am spus ca e timpul sa vad si eu ce e cu Gaiman asta.

Si bine am facut! Am stiut ca-mi place cartea inca de la primele pagini. Relatia mea cu genul fantasy a fost destul de limitata pana acum; am citit cateva Discworld-uri, Harry Potter-urile, Thursday Next-urile, Retetarium-ul lui Gurgu :X, Zatul, Teodosie cel Mic [oare pot sa le incadrez aici? 8-|] si cateva carti pentru copii – Peter Pan, The wonderful wizard of Oz si ce oi mai fi citit si cam atat. De placut mi-au placut toate, dar nu m-am gandit niciodata sa ma apuc serios de citit fantasy. Dar cred ca o sa ma abonez la biblioteca lui Jen 😀

Si acum cate ceva despre Pulbere de stele. Un zid desparte satul Wall de Tara Zanelor. Iar in zid se afla o deschizatura care e pazita zi si noapte de sateni ca nu cumva cineva sa treaca dincolo. Doar o data la 9 ani, cand are loc un balci pe campia din Tara Zanelor, oamenii pot sa se plimbe linistiti si de cealalta parte a zidului. Si, evident, in tara aia de basm se intampla lucruri neobisnuite. Asta urmeaza sa afle si Tristran Thorn cand va pleca in cautarea unei stele cazatoare pe care sa o aduca inapoi fetei pe care o iubeste. Dar Tristran nu stie adevarul despre originea sa, nici nu se asteapta ca steaua sa fie de fapt o fata! E un fel de drum initiatic, presarat cu capcane si probe peste care eroul trebuie sa treaca cu brio ca la final sa primeasca ceea ce merita pentru vitejia si istetimea de care a dat dovada. Da, se foloseste reteta traditionala a basmelor si chiar daca stiam ca in cele din urma totul o sa fie bine, asta nu m-a impiedicat sa ma bucur de cartea asta.

Pulbere de stele e o poveste atat de draguta si de frumoasa si cu happy end si ah, e exact cum imi plac mie cartile. *da, am o slabiciune pentru povestile care se termina cu bine, e vreo problema? :P* Si ma bucur tare mult ca prima mea intalnire cu Neil Gaiman a fost una mai mult decat placuta si acum abia astept sa citesc si alte carti scrise de el 🙂

– Sa ma marit cu tine? repeta ea, fara sa-i vina sa creada. Si de ce m-as marita cu tine, Tristran Thorn? Ce poti tu sa-mi dai?
– Sa-ti dau? spuse el. Victoria Forester, m-as duce in India pentru tine si ti-as aduce colti de elefanti, perle mari cat degetul tau si rubine cat oul de pitulice. M-as duce in Africa si ti-as aduce diamante cat o minge de cricket. As descoperi izvorul Nilului si i-as da numele tau. M-as duce in America – pana la San Francisco, la campurile aurifere – si nu m-as intoarce pana n-as avea greutatea ta in aur. Apoi as aduce aurul aici si ti l-as pune la picioare. As calatori pana-n tarile nordice indepartate, daca mi-ai spune tu, si as ucide ursi polari puternici si ti-as aduce blana lor.

Ps. daca are cineva Gaiman in engleza si e dispus sa-mi imprumute, va rog sa ma anuntati 🙂 Promit sa am mare grija de carti ;;)

Festival de literatura

no name fest

(editie inaugurala 26-28 octombrie 2007, Club A, Bucuresti)

Dedicata mijloacelor alternative de expresie literara si vocilor “neoficiale” ale noii literaturi, manifestarea va propune trei zile pline de l-i-t-e-r-a-t-u-r-a, video-poeme, audio-books, experiment, performances, recitaluri, prezentari de bloguri & reviste culturale independente si noi proiecte editoriale [no name, melciclopedia, tz-shirt].

Programul il gasiti aici. Abia astept sa merg!

.

Dar mai era si altceva, ce avea darul sa-l inalte peste ceilalti: pe masa lui se afla o carte deschisa. In aceasta carciuma nimeni nu mai deschisese vreodata o carte pe masa lui. Pentru Tereza, cartea era semnul de recunoastere al unei confrerii secrete. Impotriva lumii grosolane care o inconjura, nu dispunea, de fapt, decat de o singura arma: cartile, pe care le imprumuta de la biblioteca municipala; cu predilectie, romane; citise o multime – incepand cu Fielding si sfrasind cu Thomas Mann. Aceste carti ii ofereau sansa unei evadari imaginare, care o smulgea dintr-o viata ce nu-i aducea nici o satisfactie; dar mai avea pentru ea si o alta semnificatie, si anume, de simplu obiect: ii placea sa se plimbe pe strada cu o carte la subsuoara. Pentru ea aceasta cartea avea aceeasi importanta pe care o avea bastonul elegant pentru un dandy din secolul trecut. Pe scurt, o deosebea de ceilalti.

Milan Kundera – Insuportabila usuratate a fiintei

One flew over the cuckoo’s nest

Pe cand am inceput si eu sa ma obisnuiesc cu personajele, sa devina totul din ce in ce mai interesant, gata, s-a terminat cartea 😐 Cred ca 4 carti cu nebuni intr-un an sunt prea multe. Nu trebuia sa o citesc acum si nu trebuia sa ma astept sa-mi placa. Stiu multi carora le-a placut foarte mult cartea asta. Uhm, nu sunt unul dintre ei.

Drept sa spun, Girl.Interrupted a fost mult mai faina. Poate si pentru ca e o poveste adevarata si, evident, viata bate fictiunea. Am fost surprinsa sa descopar cateva lucruri comune intre cele doua carti. Lisa si McMurphy sunt personalitati puternice care ii influenteaza pe cei din jurul lor, nu dau doi bani pe regulile spitalului si fac tot posibilul sa le incalce. Nu se poate sa nu-ti placa de cei 2 😀 Iar Mrs. McWeeny e o varianta my light a ‘Big Nurse’ Ratched.

Am incercat ieri-noapte sa ma uit si la film, dar nu am reusit. Cei drept, nici nu prea aveam chef de el… O sa ma mai uit candva saptamana viitoare. Poate atunci o sa-mi placa. Gata, imi duc raceala inapoi in pat.