Ofuri

Am revenit din vacanta, dar nu va spun cat de putin am citit; o sa apara o mica insemnare pe Bookblog despre asta 😀 Ofurile mele sunt de alta natura. Ca sa invat pentru restanta aveam musai nevoie de un caiet. Ma duc pe la mama, imi iau ceva de mancare si ma indrept spre librarie. In Baia Mare nu avem doar librarii; aici supravietuieste modelul comunist [?] al librariilor-papetarii: intr-o parte ai caiete, rechizite bla bla bla, in alta parte ai cartile. Nu pot sa ma plang de aprovizionare: au titluri noi si de la multe edituri. Ce ma calca pe nervi e ca nu avem librarii in adevaratul sens al cuvantului. Si mai sunt si “librarii” care stau mereu cu ochii pe tine de parca tot ce vrei e sa le furi cartile. Dar daca stau mai bine sa ma gandesc, la libraria Nicolae Steinhardt este o tipa chiar draguta, pe care o salut de fiecare data cand merg acolo si cu care am ajuns sa ma salut si pe strada, ceea ce mi se pare cat se poate de dragut 🙂

Ma gandesc din ce in ce mai des la libraria-ceainaria mea. I-am mai adaugat cateva detalii, i-am facut si un program de lansari si de lecturi publice. Oful mare este legat de bani: de unde fonduri pentru afacerea mea? Al doilea mare of se refera la clienti: oare ar fi lumea interesata de asa ceva? Ah, am tot stat si m-am gandit si am ajuns la concluzia ca as vrea sa imi deschid libraria-ceainaria in Baia Mare; orasul asta trebuie sa se modernizeze putin si nu i-ar strica ceva cat de cat mai cultural pe langa puzderia de banci, magazine Orange si Vodafone. Tin minte ca in crasma de langa liceul Sincai, in B’Rux, erau mereu liceeni care isi scriau temele sau invatau. De ce nu ar veni in ceainaria mea sa faca asta? Ar avea muzica buna, ceai cald si aromat si le-as pune la dispozitie toate cartile mele. Bine, pe alea cu Harry Potter nu 😀 Dar pana cand o sa fiu mare mai este, asa ca ma multumesc doar sa visez.

Gata, am batut campii destul, e timpul sa ma intorc la oful-pretext al acestui post. Nu mai vreau sa intru in librarii fara sa cumpar carti. Pur si simplu nu mai vreau! Mi-e asa de greu sa ma duc si sa ma uit la toate minunatiile alea de carti, sa le iau, sa le rasfoiesc, sa citesc cate-un pasaj si apoi sa le pun inapoi pe raft 😦 Nu e corect! Sunt lacoma si ma gandesc ca de la Humanitas le iau cu reducere, iar Polirom-ul imi da si el reduceri daca le comand de pe site. Si atunci inghit in sec, mai mangai o data coperta, pun cartea inapoi pe raft, plec capul si ies din librarie. Nu mai vreau sa ma mai gandesc la “daca nu imi cumpar acum si le comand, economisesc bani de aproape inca o carte!”. Momentan e mai puternica dorinta de a citi si a avea cat mai multe carti decat placerea de a iesi din librarie cu zambetul pe buze si cu o carte-n geanta.

Daca ar fi dupa mine nu as face nimic altceva decat sa citesc; am asa multe carti cumparate si necitite si vreau sa imi cumpar asa multe alte carti incat as avea nevoie de cel putin inca o viata ca sa le termin de citit. Ma gandesc ca poate o sa am noroc si o sa i se faca cuiva mila de mine si o sa ma intretina, iar eu o sa citesc cat e ziua de lunga 😀

Revenind cu picioarele pe pamant:

  • astept noile numere din Dilemateca si Noua literatura [am uitat sa o cumpar cand am fost in Bucuresti, stupid me! :((]
  • se pare ca lui Cezar ii place sa scrie pe blog
  • luciat s-a mutat
  • trebuie sa invat pentru restanta 😦
  • citesc foarte putin; momentan ma lupt cu a patra carte din seria Thursday Next, dar nu pentru ca nu imi place, ci pentru ca nu am timp :-<
    Advertisements
  • High fidelity inainte de vacanta

    Cartea asta a fost minunata! Mi-a placut limbajul personajelor – cum ar spune englezii “day to day talk”, mi-a placut faptul ca Rob era obsedat de muzica si topuri, mi-a placut ca intamplarile pareau verosimile si mi-a placut finalul 🙂 Nu stiu cum e traducerea, dar in engleza suna incredibil de bine! Trebuie sa mai citesc ceva de Hornby ca sa vad daca imi place el, ca scriitor, sau doar cartea asta. Iar daca ar fi sa fac un top 5 cu cele mai faine carti pe care le-am citit in ultimele luni, High Fidelity sigur s-ar numara printre ele 🙂

    In alta ordine de idei, maine plec spre mare. Ma opresc vreo 2 zile in Bucuresti, stau o saptamana la mare, apoi inca o zi in Bucuresti, ca in final sa ajung la Rosia Montana si inapoi in Baia Mare. Sunt un pic suparata ca nu m-a lasat mama sa iau prea multe carti cu mine [am 7, dar de unde sa stiu eu de ce o sa am chef atunci?!]. M-am linistit cand mi-a spus ca pot sa-mi cumpar carti din Bucuresti daca cred ca nu o sa-mi ajunga astea. O sa trec pe la Noi sa vad daca au Bastarda Istanbului si sa vad ce carti la reducere mai gasesc. Oricum, este libraria Humanitas si in Vama [din cate am inteles], iar anul trecut a fost un cort de la Librariile Humanitas si la Rosia Montana; sigur nu raman in pana de carti.

    Sper sa revin bronzata si cu amintiri faine, ca odihnita sunt destul 🙂

    Nimic special

    1. Am sters postul cu wish list. Am renuntat la a mai face liste cu cartile pe care le vreau, pe care le-am primit, cumparat, citit etc. Nu am rabdare pentru asa ceva. In plus, de fiecare data cand ma duc in librarie vreau alte carti, nu tin cont de dorintele de acum x zile. Asa ca e gata cu el 🙂

    2. Am citit Un loc placut si numai al lor de Peter Beagle [Polirom, 2004]. Cartea am luat-o cu 4 lei din Sibiu, iar acum ca am citit-o ma intreb cum de a ajuns o carte asa draguta la un pret de nimic. E o carte tare frumoasa, care se incadreaza la Recomandari.

    3. Citesc High fidelity de Nick Hornby si imi place muuuult de tot. Ma binedispune cartea asta! 🙂

    What am I? Average. A middleweight. Not the brightest bloke in the world, but certainly not the dimmest: I have read books like The Unbearable Lightness of Being and Love in the Time of Cholera, and understood them, I think (they were about girls, right?), but I don’t like them very much; my all-time top five favorite books are The Big Sleep by Raymond Chandler, Red Dragon by Thomas Harris, Sweet Soul Music by Peter Guralnick, The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy by Douglas Adams, and, I don’t know, something by William Gibson, or Kurt Vonnegut.

    Farrago


    editura Niculescu, colectia Cartea de recitire, 2004

    Farrago = oras de provincie cu 1 bacanie, 1 serif, 1 ajutor de serif, 1 bordel, 1 groapa de gunoi, 1 preot, 1 vagabond

    Homer Idlewilde: copil abandonat, vagabond de profesie [intr-un fel mi-a adus aminte de Huck Finn], naiv, indragostit de Ophelia, devine erou peste noapte, iar, in cele din urma, poet

    Ophelia: una dintre fetele de la bordel, ramane insarcinata cu Homer, viseaza sa ajunga star la Hollywood

    Duke: negrul de la groapa de gunoi, chior si schiop, singurul a carui poveste mi-a placut

    Fausto: bacanul, un tip destept, si el cu o poveste destul de interesanta

    Elijah: cel mai bun prieten a lui Homer, viseaza sa aiba fieraria lui

    Cam astea ar fi cele mai importante personaje din carte. Daca le amesteci, adaugi putina aventura – drumuri prin munti, salvarea raului de niste poluatori, incercarea de a dinamita niste vechi mine – , putina drama – moartea lui Duke pe un varf de munte, plecare Opheliei la Hollywood – obtii cartea numita Farrago. Ma asteptam sa dau peste personaje si locuri din Franta, dar actiunea e plasata in America anilor ’70. Iar numele personajelor m-au calcat pe nervi. Pe de alta partea, mie nu mi s-au desprins foi din carte, cum spunea L. ca a patit cu alte carti de la Niculescu.

    Concluzie: Farrago sigur nu e o carte de recitire

    Povestiri orientale


    Editura Humanitas, colectia Serie de autor, 2006

    Mai povesteste-mi ceva, dragul meu […] Am chef sa privesc marea band un whisky si ascultand o poveste… Cea mai frumoasa din cate stii si cea mai putin adevarata […]



    Nu am citit doar o poveste frumoasa, ci zece. Sunt intr-adevar povestiri orientale, cu legende, viteji, nereide, pictori asiatici, farmec. Povestirile te fac sa zambesti, sa iti doresti sa fii pe undeva pe o plaja insorita, sorbind dintr-un suc rece si stand intins pe prosop, savurand fiecare pagina in parte. Cel mai mult mi-au placut Izbavirea lui Wang-Fo si Vaduva Aphrodissia; Laptele mortii mi-a adus aminte de legenda mesterului Manole, iar Cel care le-a iubit pe nereide de Jocul ielelor; Sfanta-Fecioara-a-Randunelelor nu este, cum ma asteptam, preluarea unei legende grecesti, ci “este, dimpotriva, o fantezie personala a autoarei, iesita din dorinta de a explica numele fermecator al unei mici capele din Atica”. De fapt, cartea e easy like a Sunday morning, chiar nu cred sa fie cineva care sa nu indrageasca cel putin o povestire din cele 10 🙂 E clar o carte de recitire!


    Prima traducere a cartii a aparut in 2000, tot la editura Humanitas, in cadrul colectiei Cartea de pe noptiera [stie doamna Parvulescu ce carti sa aleaga ;)) ]. Prima traducere a aparut in 1993, la Humanitas. Multumesc, vic, pentru ca mi-ai atras atentia 🙂 [pe cartea mea scrie doar de editiile din 2000 si 2006 😦 ]. Dar pentru cartea asta frumoasa, din noua editie, trebuie sa-i multumesc lui Alex >:D<

    Plansul lui Nietzsche


    Editura Humanitas, colectia Raftul Denisei, 2006

    Cartea am cumparat-o de la Gaudeamus-ul de anul trecut si doar acum am reusit sa o citesc. Imi placea asa de mult titlul si stiam ca e fictiune de tip documentar, adica era sigur pe gustul meu, daaaar nu am avut niciodata cu adevarat chef de ea pana acum.

    Sa vedem: Josef Breuer, Lou Salomé, Paul Rée, Friedrich Nietzsche , unele scrisori si chiar poza cu cei 3 [Lou, Paul si Friedrich] despre care se vorbeste in carte sunt adevarate. In rest, in mare parte, totul e fictiune. [Imi place sa scormonesc dupa detalii din astea, sa vad cat e adevar si cat e fictiune, dar asta doar dupa ce am termina de citit cartea 🙂 ].

    Dintre toti filosofii despre care i-am invatat in liceu, cu Nietzsche nu prea m-am impacat, dar, culmea, ideile lui le-am invatat cel mai usor pentru Bac 🙂 Iar acum, tot cu personajul Nietzsche am simpatizat. Nu stiu de ce am facut asta, in mod normal oamenii prea mandri nu-mi plac. Dar, intr-un fel, i-am inteles dorinta de a fi singur, am inteles cat de tare l-a durut tradarea lui Lou si i-am inteles firea ursuza. Nu, nu m-a fascinat, dar l-am compatimi, oricat de mult l-ar enerva ideea asta 😀

    Mi-au placut discutiile filosofico-psihologice, cele despre inceputul psihanalizei, despre inconstient. Nu e o carte in care totul se desfasoara repede si pe care o citesti usor. Vizitele pe care Nietzsche i le face lui Breuer sunt descrise cat se poate de amanuntit si, in general, autorul este atent la detalii. Mi-a mai placut si Lou Salomé, o tipa emancipata si foarte open-minded pentru secolul in care a trait. Unoeri mi-as dori sa fiu la fel de indrazneata ca ea 😀

    Stiu ca vorbisem cu cineva despre carte si mi-a spus ca are “editia aia veche” si abia atunci m-am uitat mai atent si am vazut ca, intr-adevar, prima editie fusese scoasa in 1995, tot la Humanitas. Daca gasiti cartea in anticariate, nu ezitati sa o luati. Mie mi-a prins bine pauza asta de cateva zile de la carti contemporane, frumoase, dar multe fara substanta.