Dilemateca day

Zilele trecute mi-a sosit numarul 14 din Dilemateca, la aproape o luna de la aparitie. Am presupus ca daca e sa astept sa primesc urmatorul numar o sa ajung sa citesc revista cu maaaaare intarziere, asa ca am preferat sa o cumpar. Un lucru e clar: e ultima data cand ma abonez la ceva. Mai bine merg si caut revista de nebuna prin oras [ma rog, in Bucuresti nu e nevoie, se gaseste peste tot] decat sa pazesc cutia postala si sa ma enervez ca toata lumea o citeste, doar eu inca mai astept sa o primesc >:P

Nu-mi vine sa cred ca am terminat-o de citit intr-o zi. Dupa ce m-am mutat in Bucuresti o citeam pe bucatele, niciodata nu aveam timp suficient sa o citesc dintr-o data. Acum am timp destul, asa ca am revenit la vechile si bunele obiceiuri. A aparut o noua rubrica – Scriitori pe divan, coordonata de Vasile Dem. Zamfirescu, dar care m-a lasat cam rece. Dosarul este despre Orbitorul lui Mircea Cartarescu, iar Gabriel Liiceanu este cel care a avut de raspuns intrebarilor lui Mircea Vasilescu pentru acest numar [mi-a placut la nebunie interviul!].

Ancheta este despre Visele scriitorilor, iar cu ocazia asta mi-a dat seama ca nu am nici un vis care sa se repete obsesiv. Ba mai mult, nu am nici un vis care sa merite sa fie pomenit, tinut minte, scris undeva etc. Trist 😦 Dar macar am stiut multe dintre raspunsurile la chestionarul de numarul trecut, cel cu scriitor si droguri 😀 Din pacate, la cel de numarul asta – Literatura si religie, sunt complet pe dinafara :”> In schimb, Reportajul este delicios!!! Doar cand am vazut titlul – Staruri si literatura – am zambit. Cand am ajuns la partea cu Alecsandri fata cu shaormaria chicoteam de-a binelea ;)) Citind articolul si tot gandindu-ma la diverse staruri – rock, de cinema etc, mi-am dat seama ca vreau postere cu scriitori! Eh, si ce daca e o dorinta tampita si imatura? Aici, in Baia Mare, am postere cu formatii pe usa si pe perete. De ce nu as avea si cu scriitori? Ce-i rau in asta? 😛 Propun ca Dilemateca sa ofere cate-un poster cu scriitori romani si straini, incepand cu numarul viitor 😀

Si, evident, iar am gasit cateva carti pe care trebuie musai sa le am:

  • Iris Murdoch – Discipolul
  • Gustave Flaubert – Dictionar de idei primite de-a gata
  • Philip Ó Ceallaigh – Insemnari dintr-un bordel turcesc


  • That’s all, folks! Ah, ba nu! Numarul asta din Dilemateca merge tare bine cu muzica celor de la Belle and Sebastian ;;)

    Carti din Sibiu

    Inca de cand fusesem la Artmania ochisem libraria Humanitas . Pentru ca atunci nu aveam bani de dat pe carti, m-am tinut departe de librarie altfel riscam sa nu mai ajung in Bucuresti 😀

    Mami mea e prea buna cu mine uneori. Iar in Sibiu a avut maaare incredere in mine cand mi-a dat cardul ala sa ma duc la cumparaturi 😀 Probabil ca spera sa-mi iua haine sau ceva de genu’, dar cred ca era constienta ca o sa ma aleg tot cu o punga cu carti. Ah, ce bine ma cunoaste ;))

    Am intrat in libraria Humanitas si am tot cautat Bastarda Istanbulului. Imi doream asa de mult sa citesc cartea aia! Dar nu am avut noroc 😦 L-am intrebat si pe librar si mi-a spus ca nu au primit-o inca, dar ca multa lumea a intrebat de ceva carte cu Istanbul, turci etc., iar apoi m-a pus sa-i mai repet o data numele cartii ca sa stie si el cum se numeste exact :)) Am vrut sa-mi cumpar si Dilemateca, dar mi-au spus ca nu o mai primesc, iar de Noua literatura nici nu auzise. Mi-e asa ciuda ca o revista asa misto cum e Noua literatura nu este distribuita cum trebuie! Grrrr!

    Dupa ce m-am tot invartit prin librarie si incercam sa nu mai fiu bosumflata ca nu am gasit ceea ce voiam, m-am oprit la raftul cu reduceri, iar dupa vreo 15 minute am plecat de acolo cu 7 carti:

  • William Faulkner – Pogoara-te, Moise
  • Michael Ondaatje – In pielea unui leu
  • Peter Beagle – Un loc placut si numai al lor
  • Sorin Stoica – O limba comuna; pentru ca nu mi-am mai recuperat niciodata cartea de la Cata
  • Nadejda Mandelstam – Speranta abandonata
  • Mircea Nedelciu, Adriana Babeti, Mircea Mihaies – Femeia in rosu
  • Dan Kavanagh – Duffy sau praf in ochi


  • In drum spre Sibiu am citit Nascut in URSS, iar inapoi spre casa am terminat ultima carte din lista de mai sus. In rest, m-am plimbat prin Sibiu, am vazut/ascultat un cocert de muzica simfonica, mi-am cumparat si sandale si am baut mult suc cu gheata.

    Ah, la intoarcere mi-am recuperat cartile de la Horia, asa ca am o cutie cu muuulte carti in mijlocul camerei. Ma duc sa-mi iau o ciocolata si sa scormonesc prin cutie sa vad ce carte am chef sa citesc. Asta da vacanta! 8->

    O vreau!

    Ca si „Middlesex“, de Jeffrey Eugenides, „Bastarda Istanbulului“ este o saga care acopera patru generatii, pornind de la descendentele lor adolescente.

    Cotidianul


    Mi-a fost de ajuns sa dau peste fraza asta ca sa vreau sa cumpar cartea. Middlesex este una dintre cartile mele preferate, tocmai datorita acelei povesti de familie. “Bastarda Istanbulului” de Elif Shafak a trecut pe primul loc pe lista mea de TBB [to be bought]. Iar pentru ca joi ma duc in Sibiu, mi se pare cel mai bun cadou pe care as putea sa mi-l fac 😀

    Scurta dare de seama

    M-am izolat la bunica de marti pana acum. Mi-a prins tare bine vacanta asta [ un fel de vacanta in vacanta], am reusit sa citesc 3 carti, sa ma gandesc la toate tampeniile din lumea asta, sa realizez ca POT si fara net, doar ca e mult mai bine cu 😀

  • Ignoranta – Milan Kundera: nu stiu de ce am amanat asa mult pana sa citesc o alta carte de Kundera, mai ales ca Gluma mi-a placut foarte mult [am citit-o in clasa a 10-a]. Uhm, am fost putin dezamagita de Ignoranta, dar ar fi culmea sa-mi placa chiar toate cartile. Anyway, astept sa citesc Insuportabila usuratate a fiintei, poate revin iar la “I like Kundera”
  • Caietele lui don Rigoberto – Mario Vargas Llosa: pana sa-mi dau seama ca e continuarea de la Elogiul mamei vitrege, citisem aproape jumatate din carte. E suuuuupeeeeerbaaaa! Oare de ce l-am descoperit asa tarziu pe Llosa? 😦
  • Fata din casa vagon – Ana Maria Sandu: uhm, e misto cartea, dar mai multe intr-un post separat 🙂
  • ma tot intrebam daca Interesting times o sa imi placa la fel de mult la o a doua citire si daca o sa o consider in continuare cea mai misto carte scrisa de Terry Pratchett. Nu o recitesc, ci ascult audiobook-ul si e la fel de faina.
  • nu sunt mandra de ce am facut, dar am reusit sa pun mana pe o varianta txt a ultimei carti cu Harry Potter, am pus-o pe reader si pana nu o termin, nu fac nimic altceva. Dorin zicea ca s-ar putea sa fie fanfiction, dar l-am lasat sa compare ultima fraza din txt cu ultima pagina din cartea fotografiata [traiasca pirateria 😀 ] si se termina la fel, deci e varianta buna. Oricum o sa-mi cumpar si originalul, asa ca sunt cu constiinta impacata.
  • Acum o sa dispar iar. Harry Potter ma asteapta! 😀

    Frida


    editura Tritonic, colectia Premium, 2007

    Astept de mult timp ocazia sa citesc cartea asta si acum, cand teoretic ar trebui sa am timp, abia am reusit sa o citesc in vreo 6 zile. Culmea, miercurea trecuta cand a fost Maria la mine si a pus stapanire pe laptopul meu 😛 am apucat sa citesc cam 150 de pagini, iar de atunci nu am mai gasit timpul necesar ca sa o si termin.

    Prima carte care se incadreaza la categoria fictiune de tip documentar pe care am citit-o a fost Cartea despre Blanche si Marie a lui Per Olov Enquist. Am cumparat-o cand eram in clasa a XII-a din Oradea si mi-a placut la nebunie. Acum dupa ce am citit si Frida, pot sa spun ca sunt o fana a acestui gen literar. Mi se pare foarte misto cum datele biografice se imbina cu fictiunea, cum esti mereu tentat sa incurci personajul cu persoana reala.

    Chiar daca citisem nota de la final, care spunea clar ca “desi evenimente reale din istoria Mexicului si din viata Fridei constituie fundalul general al romanului, multe intamplari si personaje nu sunt altceva decat inventii ale autoarei”, a trebuit sa-mi repet de mai multe ori pe parcursul cartii ca e doar fictiune, ca desi este o carte despre viata Fridei, nu este vorba de adevarata Frida Kahlo, ci despre un personaj cu numele ei. Dar, in acelasi timp, stiam ca exista si o farama de adevar in toata cartea asta, ca unele lucruri sunt cat se poate de adevarate – familia Fridei, casatoria ei cu Diego, tablourile ei etc. Imi place cum cartile de genul asta se joaca cu mintea mea 🙂

    Personajul-narator este Cristina, sora mai mica a Fridei. Datorita faptului ca este o carte-confesiune, ai si mai mult impresia ca ceea ce citesti s-a intamplat si in realitate. Imi este destul de greu sa aleg intre Frida – o persoana care dorea sa fie mereu in centrul atentie, sa socheze, o persoana cat se poate de egocentrica, dar in acelasi timp o luptatoare si cu o personalitate puternica, si Cristina – sora care mereu a ingrijit-o si i-a fost alaturi, dar care mi s-a parut a avea o fire plangacioasa si care a suferit din cauza ca se afla mereu in umbra Fridei, ca nu a putut niciodata sa fie alteceva decat sora Fridei Kahlo. Dar daca stau bine sa ma gandesc, mi-au (dis)placut cam in aceeasi masura.

    Sunt multe motive pentru care mi-a placut cartea, dar nu o sa le insir aici. Cartea asta are un farmec aparte, exact ca Frida. La inceput nu intelegi de ce te fascineaza, de ce continui sa citesti sau sa cauti poze cu ea pe net, iar pana sa te dezmeticesti, te-a cucerit definitiv. Maine ma duc sa caut si filmul Frida, acum cat inca sunt sub vraja ei 🙂

    Aici am gasit niste poze faine cu Frida, Diego si altii.

    Sufocare


    Editura Polirom, 2004

    Am asteptat ceva timp pana sa-mi fac curaj sa citesc cartea. Auzisem ca Palahniuk are un stil direct, fara perdea, ca exista anumite pasaje care m-ar face sa inchid scarbita ochii. Dupa ce cartea a stat mai bine de 6 luni necitita in biblioteca, mi-am spus ca “it’s now or never” si 3 zile m-am luptat cu ea pana cand am reusit sa o citesc.

    Stiam in mare despre ce e vorba si citisem si la Spadez despre carte. Nu am fost atat de scarbita de anumite parti pe cat ma asteptam, dar puteam sa traiesc si fara sa le citesc. Povestea micutului Victor si a mamei lui drogate a fost partea care mi-a placut cel mai mult. Relatia dintre cei doi este foarte ciudata; este un road story in care ei fug de politie, timp in care Ida [mama lui] ii da niste sfaturi care mie una mi s-au parut tare bizare.

    Partea in care Victor este deja adult si trebuie sa joace teatru prin restaurante de lux – se preface ca se sufoca cu mancare, asteapta sa ii sara cineva in ajutor, ca apoi salvatorul sa ii trimita cecuri cu care poate sa acopere cheltuielile de spitalizare ale mamei sale – a fost si asta una destul de interesanta. M-a dus cu gandul la Filantropica si la cele doua personaje principale care isi castigau existenta intr-un mod foarte asemanator.

    Ce nu mi-a placut deloc a fost, evident, descrierea vietii sexuale a lui Victor. In fine, autorul a facut ce avea de facut: din moment ce Victor este un maniac sexual, nu se putea sa lipseasca tocmai acest capitol important al vietii lui. Gata, nu ma mai plang atata!

    E prima si ultima carte de Palahniuk pe care o citesc. Nu e deloc genul meu, am fost agitata tot timpul cat am citit cartea, m-am si plictisit pe alocuri, am vrut sa sar unele pasaje, a fost destul de bleah. Stiu ca sunt multi carora le plac cartile lui Palahniuk, dar eu sigur nu ma numar printre ei 🙂

    Baia Mare citeste

    … sau ar trebui sa citeasca. Sunt foarte curioasa cata lumea o sa vina vineri, 13 iulie, la magazinul Maramures, unde cei de la Fundatia Noi Citim vor prezenta proiectul Biblioteca fara fir. Pe afis scria ca vor fi acolo intre ora 14 si 18.

    M-am mai uitat acum pe site si apare si un formular de comanda, unde introduci un fantomatic cod al clientului si codul cartilor pe care vrei sa le citesti, iar apoi specific de unde vrei sa ridici cartea/cartile si gata!, te poti prezenta sa le iei. Dar eu am completat formularul de inscriere si nu am primit nici un cod al clientului 😦 Cel putin nu pe mail. Poate ca au trimis ceva scrisoare pe adresa din Bucuresti, dar matusa nu mi-a spus nimic. Oricum am destule carti pe care sa le citesc, nu sufar ca nu pot sa imprumut de la ei, dar sunt tare curioasa unde e codul meu 🙂 O sa intreb vineri pe cineva de la fundatie cum stau lucrurile exact.

    L., ne vedem acolo? 🙂