Saptamana asta

Luni m-am simtit copil si m-am apucat sa citesc Jim Nasturel si Lukas, mecanicul de locomotiva [Michael Ende]. Am fost cat se poate de suparata sa vad ca nu am rabdare sa citesc cartea, ca nu ma face sa zambesc, ca nu mai sunt copil. Oftand, am inchis cartea si am luat alta la rand: Café au lait, de Julian Barnes. Prima mea intalnire cu cartile domnului Barnes a fost in clasa a 11-a, cand mi-am cumparat si am citit Metroland. Din pacate, cartea mi-a lasat un gust amar. Am incercat sa-l dreg citind Cu ochii in soare, dar nu a mers. Si nici povestirile din Café au lait nu m-au ajutat sa-mi schimb parerea despre Julian Barnes; ramane un autor cu care nu o sa ma reintalnesc repede.

Apoi au urmat cateva zile de-a dreptul boeme. Timpul liber mi-l petreceam in mijlocul patului, cu ciocolata si limonada, cu un pix in mana si inconjurata de o multime de cataloage aduse de la Targul de carte din Londra. Cataloage lucioase, colorate, mari si mici; cataloage ale caror carti as fi vrut sa am posibilitatea sa le comand si sa le citesc pe toate; cataloage care prezentau carti de care nu m-as fi atins vreodata; si, peste toate aceste minunatii trona uRMa, dornica sa se joace sau, dimpotriva, adormind cu nesimtire pe scumpele mele cataloage.

Ziua de joi a fost rezervata pentru Fric a lui Stefan Agopian. Nu e tocmai genul meu de carte, dar unele pasaje au fost asa de reale, incat nu m-am putut abtine sa nu zambesc si sa spun “oricui i s-ar fi putut intampla asta”. Iar daca Fric a fost putin mai jos de “so und so”, povestirile de la sfarsitul cartii au fost chiar dragute. Cred ca incep sa devin putin mai open-minded in legatura cu literatura erotica sau poate ca doar mi-a placut cum au fost scrise povestirile astea si atat 🙂

Joi seara mi-am cautat cartea pentru ziua urmatoare. M-am uitat in biblioteca: “asta e prea groasa”, “asta nu suna chiar asa de interesant ca atunci cand am cumparat-o”, “de asta nu am chef”, “as fi vrut alta carte de la autorul X, nu asta”. M-am uitat si pe reader; tot nimic. Am primit mai multe sugestii pe YM in legatura cu ce sa citesc, dar nici una nu m-a incantat. In cele din urma am cedat si am acceptat sa citesc Pinball, 1973 [Haruki Murakami]. Nici cu Murakami nu sunt prietena. Lui Cata ii placuse foarte mult La capatul lumii si in tara aspra a minunilor si in cele din urma am citit-o si eu. Mi s-a spus despre Pinball, 1973 ca e o carte “ca o dupa-masa de vara”. Se pare ca avem notiuni diferite in ceea ce priveste conceptul de “dupa-masa de vara”. Da, am citit-o intr-o dupa-masa, dar nu am simtit acea usuratate a verii; nu am simtit gust de pepene sau de inghetata cu frisca si glazura de ciocolata; a fost o carte prea light ca sa-mi ramana in minte.

Iar acum stau si imi rod unghiile si oftez si scriu si sterg si ma stramb si ma foiesc si ma ridic de la birou si ma asez iar si tot nu reusesc sa scriu niste prezentari. Mi-au placut asa de mult cartile alea, incat orice as scrie mi se pare lipsit de frumusetea pe care am regasit-o in ele. Si atunci fac tot posibilul ca sa aman ce am de facut.

Advertisements

Putin Vian

Chiar nu ma simt in stare sa vorbesc despre cartea asta, asa ca o sa scriu doar niste citate.

Colin cobori din metrou, apoi urca scarile. Iesi in sens gresit si dadu ocol statiei, ca sa se orienteze. Cerceta directia vantului cu o batista de matase galbena, si culoarea batistei, luata de vant, se lasa pe o cladire mare, de forma neregulata, care dobandi astfel infatisarea patinoarului Molitor.

Isi prezenta abonamentul, care-i facu controlorului cu ochiul din doua gauri rotunde gata perforate. Controlorul raspunse cu un zambet complice, ceea ce nu-l impiedica sa practice insa o a treia strapungere in cartonasul lucios de culoare portocalie, si tichetul orbi.

Usa de la intrare se inchise in urma lui cu zgomotul unui sarut pe umarul gol.

– As vrea, continua el, sa stau tolanit pe-o iarba putin parjolita, cu pamant uscat si soare, stii, iarba aurie ca paiele si sfaramicioasa, cu o multime de ganganii, si cu muschi pe tot uscat. Te trantesti pe burta si privesti. Mai trebuie si un zaplaz cu pietre si pomi rasuciti si strambi, si frunze marunte. E grozav de bine.
– Si cu Chloé, spuse Chick.
– Si cu Chloé, fireste, raspunse Colin.

Colin rasucea cu mare rapiditate butoanele de la sipetul de dublezoni si fredona. Nu mai era chinuit de nelinistea din ultimele zile si isi simtea inima in forma de portocala.

Pisca zdravan o raza de soare care se pregatea sa atinga un ochial Cholei. Raza se contracta domol si porni sa se plimbe pe mobilele sin camera.

Mai avea de trecut pe langa doua cladiri inainte de a intra in cartierul medical. O suta de metri mai departe, incepura sa simta mirosul anestezicelor care, in zilele cu vant, razbatea si mai departe. Constructia trotuarului se schimba. Acum era un canal larg si plat, acoperit cu gratare de beton cu bare inguste si dese. Pe sub bare curgea un amestec de alcool si eter care cara tampoane de vata manjita de scursori si de puroi, uneori de sange. Lungi filamente de sange pe jumatate coagulate colorau in loc in loc suvoiul volatil si fasii de carne pe jumatate putrezita se perindau agale, invartindu-se ca niste iceberguri prea topite. Nu se simtea decat mirosul de eter. Fese de tifon si pansamente coborau de asemenea de-a lungul curentului, desfasurandu-si inelele adormite. In dreptul fiecarei cladiri se varsa in canal cate un tub de evacuare si, privind cateva clipe gura tuburilor, puteai stabili specialitatea medicului. Un ochi se-nvarti in loc, ii privi cateva momente si pieri sub un strat gros de vata, roscat si puhab, ca o meduza bolnavicioasa.



Boris Vian – Spuma zilelor

De cand nu am mai scris…

… nu am facut prea multe. Chiar de Pasti s-a intamplat ca perioada fericita cu cititul in doi sa se termine si, odata cu ea, sa imi dispara si cheful de citit [carti si bloguri] si de scris pe blog. In perioada aia de dupa am citit putin si fara chef. De la albumul pe care il ascultam obsesiv – Because trees can fly de la Lampshade am ajuns sa dezvolt o mini-obsesie pentru povestile in care era preluat basmul lui Hans Christian Andersen – The Snow Queen. Pe tren, din Baia Mare spre Bucuresti, am ajuns sa citesc Travels with the Snow Queen a lui Kelly Link [multumesc, Jen!], unde am dat peste “you walked barefoot on broken glass”. Am facut pe loc legatura cu “walked on frozen glass with bare feet”, vers din piesa Because trees can fly. Eram deja fascinata de Snow Queen. Apoi am citit basmul initial, cel al lui Andersen si apoi The Snow Queen a lui Patricia McKillip. Mai am pe reader Snow Queen Cycle, de Joan D. Vinge, dar intre timp m-am mai calmat si nu ma mai atrage chiar asa mult acest subiect. Gata, a trecut 🙂

Tot in perioada fara chef am plimbat Dilemateca din Bucuresti pana in Baia Mare si inapoi, fara sa reusesc sa o citesc. Da, am rasfoit-o, am citit cateva articole, dar nu am putut sa o savurez ca pana acum. Momentan ma asteapta frumos pe canapea, langa nr. 2 dinNoua Literatura. Pe de alta parte, am citit The light fantastic a lui Pratchett si nu m-a impresionat. Si pentru ca aveam nevoie de ceva light, am citit si prima carte din Cronicile din Narnia si am fost cat se poate de dezamagita 😦 A fost asa de copilaroasa, de light!, de fara substanta… uf, sa fi crescut eu sau chiar nu e asa de fascinanta pe cat auzisem?

Un lucru bun tot s-a intamplat: am citit o carte EXTRAORDINARA si sunt impresionata de cat de bine pot unii sa scrie, de ce povesti frumoase pot sa imagineze. Abia astept sa va pot da mai multe amanunte. Iar pentru ca lucrurile au intrat in normal, azi am fost si la o intalnire cu alti bookaholici. Gramos si Bookblog au organizat un Schimb de Carte, intr-un bar de pe Lipscani. A fost genial! Nu m-am simtit asa de bine de mult timp! Si cei doi Gramo sunt cat se poate de misto, iar intalnirea a fost mai mult decat reusita. O sa apara zilele astea pe Bookblog ce am scris dupa ce m-am intors de acolo. Abia astept sa ne vedem si peste 2 saptamani. Sper sa devina o obisnuinta si sa vina din ce in ce mai multa lume sa schimbe carti cu noi 🙂 Damn, incep sa-mi pierd simtul posesivitatii in ceea ce priveste cartile! :))

Iar pentru ca cele mai bune lucruri vin la urma, trebuie sa va spun ca Puck m-a facut mamica de pisica. O cheama uRMa, are aproape o luna, e taaaaare cuminte si jucausa si am si eu cu cine sa citesc 🙂

.

Anyway, Father looked at that loop of string for a while, and then this fingers started playing with it. His fingers made the string called a cat’s cradle

*************************************************

I wanted all things
To seem to make some sense,
So we all could be happy, yes,
Instead of tense.
And I made up lies
So that they all fit nice,
And made this sad world
A par-a-dise.

*************************************************

Maturity, Bokonon tells us, is a bitter disappointment for which no remedy exists, unless laughter can be said to remedy anything.

*************************************************

– I just can’t help thinking what a real shaking up it would give people if, all of a sudden, there were no new books, new plays, new histories, new poems…
– And how proud would you be when people started dying like flies? I demanded.
– They’d die more like mad dogs, I think – snarling and snapping at each other and biting their own tails.
I turned to Castle the elder:
– Sir, how does a man die when he’s deprived of the consolation of literature?
– In one of two ways, he said, petrescence of the heart or atrophy of the nervous system.
– Neither one very pleasant, I expect, I suggested.
– No, said Castle the elder. For the love of God, both of you, please keep writing!




*************************************************
Kurt Vonnegut – Cat’s Cradle

.

There was no real need for the torches. The Octavo filled the room with a dull, sullen light, which wasn’t strictly light at all but the opposite of light; darkness isn’t the opposite of light, it is simply its absence, and what was radiating from the book was the light that lies on the far side of darkness,the light fantastic.

Terry Pratchett – The Light Fantastic

:|

Din cauza neatentiei mele sau “bunavointei” alte persoane, de azi sunt mai saraca cu:

  • un portofel pe care il cumparasem acum 3 ani din Germania si pe care-l iubeam!!!! [era negru, cu oite pe el]
  • 300RON
  • carnet de student
  • legitimatie de student
  • carnet cu 15 cupoane de reducere la CFR
  • un bilet la cuseta Baia Mare – Bucuresti
  • abonament la metrou + card Ratb
  • 2 carduri


  • Sunt un nimeni: nu am identitate, nu am bani, nu mai am nimic 😐 Si nu, nu sunt multumita ca am scapat “doar cu atat”.

    Ah, nici macar faptul ca azi am primit Dilemateca nu ma mai poate face sa zambesc! Si daca nu as fi o fata binecrescuta, as injura acum de numa’!