.

But she was looking out, looking for someone who would see her. This time I read the title of the painting: Girl Interrupted at Her Music. Interrupted at her music – as my life had been, interrupted in the music of being seventeen, as her life had been, snatched and fixed on canvas: one moment to stand still and to stand for all the other moments whatever they would be or might have been.

Advertisements

Cum mi-am petrecut vacanta de vara

Editura Polirom, colectia Ego.Proza, 2004

Pentru ca promisiunea e promisiune, vinerea trecuta, la indemnul luciei, m-am apucat sa citesc Cum mi-am petrecut vacanta de vara. Pentru ca am avut un drum tare matinal pana la gara, cartea m-a tinut treaza in metrou. La intoarcere, dupa ce apucasem sa citesc vreo 30 de pagini, ii tot repetam lui Cata ce mult imi place mie cartea si ca trebuia sa o citesc atunci cand am primit-o, nu acum, asa tarziu.

Da, mi-a placut tare mult cartea, dar doar primele 3/4 din ea 😦 Inceputul a fost cat se poate de promitator. Luca, proaspat absolvent de scoala primara, se pune si scrie cum si-a petrecut vacanta de vara. Luca e un copil tare scump, cel putin mie mi-a fost drag. La inceput am fost tare mirata cand am vazut greseli de ortografie in carte; nu mi-am dat seama ca fiind compunerea lui Luca, el este cel care face aceste greseli. Destul de ciudat pentru un premiant. Da, Luca luase in toti anii doar premiul I, dar scrie “îm-i”, “îţ-i”, “daţ-i” si cate si mai cate. Mi-a fost greu sa ma abtin sa nu corectez toate greselile alea, dar mi-am dat seama ca in acelea consta o parte din farmecul cartii, asa ca le-am lasat in pace.

Luca descrie cu minutiozitate toate lucrurile care i se intampla. Dar are un mod ciudat de a le prezenta; pentru ca nu le spune in cuvintele lui, ci, ca un reporter, noteaza tot, am avut impresia ca este un “caet” in care scrie un copil, dar nu isi dea prea bine seama de ceea ce scrie. Mi-a mai placut naivitatea personajului principal; am fost cat se poate de surprinsa sa descopar cine este amanta tatalui sau, dar Luca nu a vazut nimic iesit din comun in acea intalnire “intamplatoare” de la mare, dintre tatal sau si persoana X [nu vreau sa stric farmecul cartii :D]. A fost interesant sa vad lumea prin ochii unui copil si expresiile unui adult.

Acum, partea care nu mi-a placut [da, a existat si asa ceva :(]. Toate au fost bune si frumoase pana cand imaginatia lui Luca a luat-o razna. A fost ok cand isi imagina el toate acele legaturi intre Adi, Kiti, Onedin si Costel, dar, in ultima parte, cand vedea peste toti Pirati, Teroristi si chiar Extraterestri [!!!], m-am cam chinuit sa citesc 😦 Imi pare tare rau ca nu am terminat cartea cu acelasi entuziasm cu care am inceput-o. Oricum, Luca tot simpatic mi-a ramas si tare m-as bucura daca ar mai trebui sa scrie si alte compuneri 🙂

Acum ma duc sa-mi cumpar o punga de “chipsi”, ca ieri am fost o “Japita Ordinara” si mi-a fost lene sa ies noaptea sa-mi cumpar, desi muream de pofta 😀

N-am stare

N-am stare sa scriu despre “Cum mi-am petrecut vacanta de vara”, desi am vrut neaparat sa o termin azi de citit.

Nu pot nici sa stau cuminte in pat si sa citesc; sunt agitata, ma foiesc, ganduri mici si marunte nu ma lasa sa ma concentrez. Ma tot uit la biblioteca si imi vine sa scot toate cartile din ea si sa le rearanjez, dar am facut asta sambata. Nu am rabdare nici macar sa-i scriu Mihaelei si sa-i multumesc pentru piesa aia draguta, pe care mi-a trimis-o ieri. Am citit pe Guardian Books ca deja se stie cum va arata coperta de la cartea a 7-a cu Harry Potter. Primul meu impuls a fost sa ma reped la cartile cu Harry si sa le recitesc. Dar nu, ca apoi nu ma las pana nu le termin pe toate si nu e tocmai momentul. [nu am stare nici macar sa pun link-uri in post].

Nu am stare!!! Ce sa fac? Ce sa fac? Ma duc sa-mi fac un ceai, poate ma mai linisteste. Si totusi, nu am stare!!!!

Lista pentru Mihaela

Ca sa nu mai fie suparata pe mine, o sa scriu special pentru Mihaela ce carti mi-am luat de la Targul de carte din Brasov ;;)

Incep cu cele de la Humanitas, pe care le-am luat fie cu 5lei, fie cu reducere de 50%:

  • Paul Guimard – Strada Le Havre
  • Christophe Dufossé – Sfarsitul orelor
  • José Mauro de Vasconcelos – Lastarul meu de portocal [cum as fi putut sa nu o cumpar?!]
  • Constanta Ghitulescu – In salvari si cu islic [am, in sfarsit, toate cartile scrise de ea!!! :D/]
  • Javier Cercas – Soldatii de la Salamina
  • Yann Martel – Viata lui Pi
  • Nina Berberova – Afacerea Kravcenko
  • Philip Pullman – Luminile nordului
  • Vladimir Nabokov – Pnin [am gasit-o, in sfarsit! 🙂 ]


  • Si mi-am mai luat inca 3 carti: Herman Hesse – Lupul de stepa [urasc fontul ala mic!!!] si Marin Sorescu – Teatru si Poezii alese.

    Happy now? 😛 >:D<

    Brasov & leapsa

    Onorez mai intai leapsa primita de la luciat si apoi trec la escapada mea 🙂

    1. Vorba preferata
    Pana la urma, totul se termina cu bine 🙂

    2. Vorba nesuferita
    Aici trebuie si nu ai voie sa sunt la egalitate

    3. Drogul favorit
    Combinatia de carti bune, prieteni, ceai, portocale si muzica 😛

    4. Zgomotul, sunetul preferat
    Hmmm… of, nu stiu ce sa spun 😦

    5. Zgomotul, sunetul nesuferit
    zgomotul pe care cineva il face atunci cand mesteca guma cu gura deschisa ~X(

    6. Injuratura sau blasfemia recurenta
    Of, la naiba!

    7. Pe cine punem pe viitoarea bancnota?
    :-?? Nu am nici cea mai vaga idee

    8. Meseria pe care n-ati fi vrut sa o faceti
    Economista [imi pare rau, mama :P]

    9. Planta, arborele sau dihania in care v-ati reincarna
    Portocal, evident!

    10. Presupunind ca Dumnezeu exista, ce v-ar spune dupa moarte?
    N-ai fost tare cuminte, asa-i?

    Pai, leapsa sa mearga mai departe la Jen Horia, Puck si Hiacint [daca au primit deja leapsa, sorry to have bothered you again 🙂 ]

    Later edit: am vazut ca Hiacint mi-a dat si ea leapsa, asa ca nu se pune. Pui-pui, am spus! 😀 Sa ia Roxa leapsa in locul ei ;;)

    Acum urmeaza partea care-mi place si mai mult: Brasov! Highlights din cum mi-am petrecut ziua de sambata in Brasov 🙂

  • e oficial: fac mai putin de o ora pana la gara 😛
  • in accelerat e frig si naspa 😦
  • Alex [Hannibal] e un tip minunat! Nu m-as fi descurcat fara el, iar in plus m-am simtit extraordinar de biiiiiiineeeeeee :D/ Multumesc!
  • iubesc cartile cu 5lei si cartile “cu portocala” de la Humanitas! Oare, in timp, toate cartile de pe Raftul intai o sa aiba pretul de 5lei? ;;) Si oare in Librariile Humanitas mai gasesc si alte carti cu 5lei, ca mai vreau!!!! 😀
  • caaaaaaaaaaaaaaaaaartiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuulteeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee 😀
  • in Brasov au a doua cea mai buna shorma, dupa cea de la PizzaH din Baia Mare
  • de ce la stand la Polirom nu am gasit carti din colectia Ego.Proza? :-W [bine, aveau cateva, dar erau mult prea putine fata de ce ma asteptam sa gasesc :-<]
  • Brasovul e un oras tare frumos :X
  • sageata kicks ass si e doar cu 2.5lei mai scump biletul decat la accelerat! :D/
  • ooooobooooseeeeeaaaaaalaaaaaa (:|


  • I’m off.

    Sunt o baba comunista!*


    editura Polirom, colectia Ego.Proza, 2007

    Cartea am cumparat-o de Salonul de Carte si Presa si, recunosc, am luat-o pentru ca mi-a placut titlul si ma gandeam ca trebuie sa fie o carte cat se poate de misto.

    Povestea e relativ simpla: Emilia Burac [Mica] este o fata simpla, de la tara, dar care este fascinata de ceea ce inseamna viata la oras si viseaza ca intr-o zi sa ajunga sa se mute de la sat la oras. Zis si facut: isi ia bagajele si pleaca la tanti Lucretia si la nenea Andrei. Apoi se inscrie la o scoala de ucenici, la profilul confectii metalice. In buna traditie comunista, dupa ce termina cu scoala primeste un loc de munca, isi gaseste si un sot, are un copil – pe Alice, care a emigrat in Canada, iar acum este pusa in postura de a-l intalni pe viitorul ginere, Alan.

    Firul epic este mai complex, capitolele cartii alternand: unul descrie viata pe care Mica o are in prezent, iar altul este alcatuit din amintirile din vremea comunismului. Imi este greu sa vorbesc despre comunism si despre “cum era atunci”, cand eu nu am cunoscut acele vremuri. Da, tot ce stiu despre acea perioada stiu fie de la ai mei, fie de la profesorii de istorie, fie de la alte persoane cu care am stat de vorba. Ideea pe care o am despre acel sistem nu este a mea, ci este construita dintr-un amalgam de amintiri ale altor persoane. Dar Dan Lungu prezinta in dubla varianta comunismul: pe de-o parte sunt amintirile Micai din perioada in care lucra la fabrica: munca putina atunci cand nu erau comenzi, un salariu care o multumea pe deplin, avantajele pe care le avea ca fiind membra de partid, viata linistita pe care o ducea. Pe de alta parte, avem povestile lui nea Mitu, in care viata in comunism este total diferita de ce isi aminteste Mica: cozi infernale atunci cand se aduce marfa in magazine aproape mereu goale, pupincurism la nivel national, iar despre nea Nicu nici nu merita sa spun ceva. Povestile fac haz de necaz, asa ca mi-au smuls si mie cateva zambete razlete. Aici, nea Nicu s-a transformat in musca si cutreiera tara sa vada care este adevarata parere a romanilor despre el si regim.

    – Eu zic ca democratia socialista s-a nascut in rai, zice unul dintre ei, ochelaristul.
    – Cum asa? se minuneaza celalalt, barbosul.
    – Pai, da, chiar in momentul in care Dumnezeu a facut-o pe Eva, i-a aratat-o si i-a spus lui Adam: Acuma, omule, ia si alege!
    – Ha! Ha! Ha! E buna!

    Si-asa nu-i suporta el pe intelectuali, dar gata, era hotarat sa ia masuri. Avea dreptate Leana cand spunea ca ochelaristii si barbosii sunt dusmanii deghizati ai poporului. Ca ar trebui pusi sa faca sport in agricultura, sa scoata sfecla cu dintii si cartofii cu lingurita de inghetata, dar cu norma, nu asa.

    Daca la inceputul citatului eram cu zambetul pe buze, cand am ajuns la final, eram mai mult decat serioasa. De fiecare data cand am fost in Sighet la Memorialul Durerii am avut un maaare nod in gat si imi repetam ca “nu se poate, nu a facut asa ceva.” Dar uite ca s-a putut 😐 Imi stau pe limba niste invective, dar ma multumesc cu “monstrule!!!!!!”

    Mica este genul acela de persoana care tanjeste dupa acele vremuri, care crede ca acei ani au fost cei mai buni; este o baba nostalgica si comunista, pe care iti vine sa o scuturi si sa-i urli ca NU a fost bine, ca alta era realitatea si ca ea era o proasta si o egoista si o incuiata, pentru care nu conta ca milioane de oameni o duceau cat se poate de rau, daca ei ii era bine. Iar cand face elogiul perioade de dinainte de revolutie, pur si simplu iti vine sa o pocnesti [uh, ce de ganduri violente :D]

    Se schimbasera si coafezele intre timp, nu mai cunoasteam nici una. Nu stiu de ce, mi-au dat lacrimile. Adica stiu. Pentru ca inainte de revolutie treceam macar o data pe luna sa ma aranjez.

    Ne-am pregatit sa mergem la restaurant. Exact ceea ce nu luasem in calcul. M-am pus pe cotrobait in dulapuri dupa haine. Inainte de revolutie, cand aveam bani de sa-i intorc cu lopata, mergem des la petreceri, asa ca era imposibil sa nu dau peste niste vechituri.



    De impresionat, nu m-a impresionat [asta poate din cauza ca ma asteptam sa-mi placa mai mult :(], nu e nici foarte rea, dar nici de recomandat nu cred ca as face-o. E asa, so und so.

    *Inca astept sa ma lumineze vic [asta daca nu s-a suparat de tot pe mine :(]

    M*A*S*H*



    Nu mai stiu exact cand a inceput pasiunea mea pentru Mash. Stiu doar ca eram destul de mica [prin generala] si ca de fiecare data cand imi aminteam, ma uitam la cate-un episod din serial. Evident ca nu intelegeam toate glumele, toate subtilitatile, dar imi placea. In primul rand, imi placea Alan Alda, apoi imi placeau toate acele little dirty tricks pe care le faceau lui Frank, imi placea de Radar cum mereu stia dinainte ce urmeaza sa-i spuna Henry, imi placea de Klinger, care facea pe nebunul ca sa scape de armata. In principal, imi placeau personajele 🙂

    Apoi, acum un an, dupa ce am vazut si filmul artistic si m-am indragostit de piesa de pe coloana sonora – Suicide is painless [momentan se afla pe repeat – intru mai bine in atmosfera Mash :D], am stiut ca trebuie sa mai vad inca o data serialul. Din pacate, am doar primele 2 serii [Jen mi-a promis ca mi-le da si pe celelalte ;;)], dar inca de la primele episoade mi-am dat seama ca iubesc serialul asta!!! :X Acum am inteles si glumele si aluziile, acum l-am vazut cu alti ochi. Si mi-a placut tare mult ce am vazut 🙂 Urmand exemplul lui Jen, m-am documentat in legatura cu serialul si am fost cat se poate de uimita, entuziasmata, bucuroasa, sa aflu ca, atat filmul, cat si serialul erau bazate pe o carte: Mash: A book about three army doctors, scrisa de Richard Hooker [acela este doar pseudonimul; de fapt, pe nenea il cheama Richard Hornberger]. Iar cand am gasit cartea pe net, am fost in culmea fericirii! :D/

    Din pacate, cred ca am pornit cu ideea ca si cartea trebuie sa fie la fel de amuzanta, la fel de plina de viata ca si filmul. Pai… nu a fost chiar asa. Actiunea parca e ingramadita toata in cele 300 de pagini, nu apuci sa vezi cum se dezvolta personajele, totul se intampla prea repede. Mult prea repede 😦 Iar diferentele dintre carte si serial sunt multe. Dar cea care m-a lasat masca, este urmatoarea:

  • “Captain Pierce was twenty-eight years old, slightly over six feet tall and slightly stoop-shouldered. He wore glasses and his brown-blond hair needed cutting. […] Hawkeye Pierce was married and the father of 2 young sons.” In plus, mai si fuma. Hawkeye din serial e brunet, nefumator [cel putin nu l-am vazut fumand tigari obisnuite, decat trabucuri] necasatorit si fara copiii.


  • Apoi, nu stiam ca Mash 4077 era numita si Double Natural sau ca Father Mulcahy a fost botezat de catre Trapper, Dago Red. Si nu inteleg cum de autorul l-a scos din scena pe Frank Burns dupa nici macar 100 de pagini! [de fapt, la pagina 81 :D].

    A fost o experienta destul de trista, dar asta doar din cauza ca ma asteptam sa fie mai Mash 🙂 Oricum, cartea ramane un MUST pentru toti fanii Mash 😀