Fructele pamantului

Editura RAO

Ramona, o prietena draga mie, mi-a trimis cartea; ea o citise pe cand avea 14 ani si mi-a spus ca este una dintre cartile care au impresionat-o mult de tot. Din pacate, eu nu pot sa afirm acelasi lucru…

Am citit aproape toata cartea inainte sa caut ceva date despre autor. Stiam doar ca André Gide este un scriitor simbolist, in rest nimic. Eh, cu ocazia asta am aflat ca a luat Premiul Nobel pentru Literatura in 1947 si ca a fost homosexual. Nu ca astea ar influenta cu ceva parerea mea despre carte, dar mi-as fi dat mai repede seama de ce se intampla pe-acolo.

De fapt, in Fructele pamantului, nu prea se intampla nimic. Este o carte lipsita de actiune, cu personaje care sunt doar amintite. “Deoarece, ai bagat de seama, in cartea asta nu e vorba de nimeni. Nici eu chiar, nu sunt in ea decat Viziune.”  Gide ne spune in Prefata de la editia din 1927 ca, aceasta “este cartea, daca nu a unui bolnav, cel putin a unui convalescent, a unui tamaduitor, a unuia care a suferit. In insusi lirismul ei se afla excesul celui ce imbratiseaza viata ca pe un bun pe care era gata sa-l piarda.” Eu am inteles cartea ca pe una de initiere in ceea ce inseamna frumusete, sete de calatorie, viata, dar mai presus de toate, libertate. Descrierile din carte se bazeaza pe jurnalele lui Gide pe care acesta le-a scris in timpul multelor calatorii pe care le-a intreprins. Gide a calatorit si a scris… a calatorit si a scris…

“Am vazut Smirna, ca o fetita dormind; Neapole, ca o femeie lasciva care se scalda; si Zaguan, ca un cioban kabil, caruia apropierea zorilor i-a facut obrajii sa roseasca; Alger tremura de dragoste la soare si se topeste de dragoste noaptea.”

Unele dintre descrieri mi-au trezit si mie pofta de a ma afla oriunde altundeva decat aici; de a ma urca pe un vapor si a porni spre tari exotice; de a simti caldura soarelui tropical; de a zambi unor oameni cu care nu pot comunica in alt fel.

“Aceasta strada din Algeria se umplea spre pranz cu miros de anason si de pelin. In cafenelele maure din Biskra nu se bea decat cafea, limonada sau ceai. Ceai arab; dulceata piperata; ghimbir, bautura care evoca un Orient inca si mai nemasurat, si mai departat – si fada; – cu neputinta de baut pana la fundul cestii.”

Fiind o opera simbolista, sunt convinsa ca este mult mai complexa si cu intelesuri mai profunde decat am fost eu in stare sa percep. In afara de acele descrieri care ma faceau sa visez cu ochii deschisi, cartea nu mi s-a lipit de suflet. Si mi s-a parut si foarte greu de citit. Nu-mi pare rau ca am citit-o, dar nici nu o trec pe lista de “recomandari”.

.

Rondel pentru a adora ceea ce am ars

Sunt carti pe care-n scoala le-ai buchisit cu ravna,
Incovoiat in banca, plecat pe un pupitru.
Sunt carti ce sunt comode sa le citesti pe strada,
(Acestea-s tiparite intr-un format anume);
Pe altele-n poiene, in linistea padurii,
Et nobiscum rusticandur, cum spune Cicerone;
Si am citit destul in mersul diligentei,
Pe perne de capite, prin funduri de hambare.
Sunt carti facute parca sa simti ca ai un suflet,
Iar altele din care sa te scarbesti de viata.
Sunt carti ce fac dovada ca Dumnezeu exista,
Iar multe, dimpotriva, ca nu Il poti ajunge.
Sunt carti ce, cu stiinta, le interzici multimii,
Le lasi sa putrezeasca in rafturi, nestiute;
Sunt multe de asemeni, ce-au fost elogiate
De critici cu prestigiu, in unanimitate.

Sunt carti care trateaza doar de apicultura
Ce multi le califica putin cam fara noima.
Sunt carti in care-i vorba asa fel de natura,
Ca nu mai e nevoie sa te mai plimbi pe-afara.

Sunt carti dispretuite de oameni asezati
Care-ntarat insa indeosebi copiii.

Sunt carti considerate ca sunt antologii,
Fiindca scriu de bine, de-orice si orisicine.
Sunt carti care te-mbie sa-ti placa sa traiest,
Ori care-au dus la groapa pe cei care le-au scris.
Sunt carti ce, din pacate, atata numai ura
Si apoi, culeg, fireste, doar ce au semanat;
Iar altele-ti strecoara in suflet o lumina
Un fel de dulce vraja, momente de extaz.
Sunt apoi carti pe care le simti apropiate
La fel cum simti pe un frate cu sufletul curat;
Si sunt destul scrisuri, ciudate, nepatrunse
Al caror talc ramane neinteles de tine.

Sunt carti ce n-au valoare, nu fac nici trei parale;
Iar altele, din contra, au pret nemasurat.

Destul spun voroave cu regi si cu regine,
Destule-s inspirate de oameni nevoiasi,
Sunt unele, a caror imagini te mangaie
Ca vantul ce adie prin frunze, la amiaza.
Mai e si cea pe care Jean stiu c-a inghitit-o
Ca un guzgan, la Patmos – eu preferam capsune –
Dar si-a facut rau singur, caci s-a ales cu crampe
Si cu arsuri in burta si cu halucinatii.

Natanael! cand vom fi ars toate cartile!?

(André Gide – Fructele pamantului)

Brave new world

Brave new world

Cand am rugat-o pe Dana sa-mi trimita Brave new world, nu o doream in mod special pentru mine, ci pentru Cata. Cartea asta este cu atat mai speciala cu cat, pana sa ajunga la mine si sa o citesc, s-a tot plimbat prin lume: Canada – Romania – Italia – Romania. Cata mi-a spus ca nu e genul meu si ca nu o sa-mi placa. Ei bine, mi-a placut! Si inca foarte mult!

La inceput am fost speriata de lumea pe care Huxley o imaginase. Mi se pare(a) o lume bolnava, o lume cum niciodata nu va exista pentru ca pur si simplu este prea infricosatoare. Este o lume conditionata: totul este predestinat, totul este controlat, totul este la fel: “Community, Identity, Stability”. Nu mai exista nastere naturala si nici parinti: “oamenii” sunt creati in laboratoare si in functie de “noroc” ei pot ajunge fie Alphas fie Betas, Gammas, Epsilon Semi-Morons etc.

Mi-a displacut aceasta lume fara sentimente, fara lacrimi, in care “every on belongs to every one else” si in care lucrul cel mai rau posibil era ca doi “oameni” sa inceapa sa tina unul la celalalt. Ei au inlaturat iubirea din lumea lor si au inlocuit-o cu soma: “love is as good as soma”. Atata timp cat aveau soma, erau “fericiti”. Erau implicatii cu totii in procesul de productie si de consum si fiecare isi avea rolul bine stabilit in societate. De fapt, societatea lor se vroia a fi perfecta: atata timp cat fiecare isi cunoaste rolul si pozitia totul merge bine. Iar pentru ca au fost conditionati sa nu doreasca mai mult decat ce primesc, posibilitatea unei revolte era nula. Traiau intr-o ignoranta “incantatoare”.

Actiunea cartii nu este spectaculoasa. Nici macar aducerea lui John , un om care a fost nascut pe cale naturala, care stie sa rada, sa planga, care stie ce e durerea, care este capabil de sentimente, din Rezervatie si incercarea lui de a schimba “the brave new world” nu ii dau un ritm mai alert cartii. Magia acestei carti sta in lumea imaginata de Huxley. Luand-o ca pe o alternativa la societatea noastra, nu mi-a placut nimic la lumea asta lipsita de orice fel de liberatate si sentimente, dar am fost facinata de precizia cu care autorul a construit-o, de toate acele detalii la care s-a gandit. Dintre distopiile pe care le-am citit pana acum, Brave new world mi-a placut cel mai mult.

Cu ocazia asta am aflat si de unde era refrenul din piesa Love is as good as soma cantata de Tiamat 🙂

Hug me till you drug me, honey;
Kiss me till I’m in a coma:
Hug me, honey, snuggly bunny;
Love is as good as soma.

Because our world is not the same as Othello’s world. You can’t make flivvers without steel – and you can’t make tragedies without social instability. The world’s stable now. People are happy; they get what they want, and they never want what they can’t get. They’re well off; they’re safe; they’re never ill; they’re not afraid of death; they’re blissfully ignorant of passion and old age; they’re plagued with no mothers or fathers; they’ve got no wives, or children, or lovers to feel strongly about; they’re so conditioned that they practically can’t help behaving as they ought to behave. And if anything should go wrong, there’s soma.

(Aldous Huxley – Brave new world)

Obosita

Se pare ca zilele minunate se tin lant. Azi am stat cateva ore bune in povesti cu Oana de la Eartricks. Oana e o persoana cu adevarat speciala! Mi-a placut enorm de mult sa povestesc cu ea, sa rad cu ea, sa admir minunatiile pe care le face. Si, evident, am cumparat si cercei 🙂

Apoi am mers repede la gara unde m-am intalnit cu Horia. Era cu enorm de multe bagaje dupa el, aproape toate pungile fiind pline cu carti. Am primit si eu 3 [Intuneric la amiaza – Koestler; Orbitor-aripa stanga – Mircea Cartarescu si Dune:Casa Atreides – Brian Herbert si Kevin J. Anderson] – multumesc Horia!!! Mi-ar fi placut sa stam mai mult in povesti, dar asta este…

Ps. Brave new world e incredibila!

Friday I’m in love!

Stiam eu ca zilele de vineri sunt mereu frumoase, dar asta a fost cu adevarat minunata! A inceput promitator, cu o Dilemateca in casuta postala. Nu imi venea sa cred: chiar am primit Dilemateca?! Nu mi-a luat-o nimeni din posta?! Wow!!! Asa ca, in drum spre facultate, mi-am luat portia lunara din revista care “iti da de citit”.

Ma hotarasem ca azi sa imi cumpar niste carti [da, mama, de data asta cu banii pe care i-am scos de pe card :P]. Am intrat in Libraria Noi si pana sa ma dumiresc ce caut, tineam deja in mana cartea Simonei Popescu – “Lucrari in verde sau Pledoaria mea pentru poezie”. Lista cu poetii care mi-au fost recomandati o aveam in buzunar, iar numele care ma interesau in mod special erau subliniate. Am aruncat o privire listei, o privire cartilor de pe rafturi si… am luat si “50 de sonete de Mircea Cartarescu cu 50 de desene originale de Tudor Jebeleanu”. Ah, nu va puteti inchipui cat e de frumoasa cartea!!! Recunosc, daca nu ar fi fost o editie asa frumoasa, nu cred ca as fi cumparat-o, chiar daca e vorba de Mircea Cartarescu 🙂

Sar peste statul pe coridor, asteptatul sa intram in sala de examen, cititul Dilematecii, aberatiile scrise cu gratie la examen si ajung la episodul Carturesti. Mai ramasesem cu ceva bani si am spus ca mai trebuie sa imi cumpar inca o carte. Am gasit muuulte carti pe care as fi vrut sa le cumpar, am gasit multe din cartile poetilor de pe lista, dar i-am promis Hiacintei ca o sa-mi cumpar o carte cu poeziile lui Aurel Dumitrascu. Unele carti parca te asteapta cuminti pe raft inca de cand au fost puse acolo; parca nici o alta persoana nu le-a rasfoit inaintea ta; asemenea carti nu trebuie cautate: ti se arata. La fel am patit si eu cu “Divina Paradoxalia – antologie de poezie” a lui Aurel Dumitrascu. Nu am cautat-o: mi-a sarit in ochi de cum m-am apropiat de rafturi. Nespus de bucuroasa, ma uit la pret: 18RON. Ma uit in portofel: 17RON. Hmmm… mai scotocesc prin buzunare:17.8RON. Nu se poate! Ma uit la carte, ma uit la bani… nu, nu s-au inmultit. Ma uit in jur: lume multa. Incerc sa ghicesc care persoana ar fi asa de draguta incat sa-mi imprumute cei 2 bani lipsa. Intr-un final ma hotarasc asupra unei doamne cam la vreo 33-34 de ani. Rosind, ma duc la dansa:

-Aaaa… nu va suparati… stiti, vreau sa-mi cumpar cartea asta si imi lipsesc 2 bani…

Am nimerit bine persoana 🙂 Doamna a inceput sa rada si nici nu a asteptat sa-mi duc cererea la bun sfarsit, ca deja imi pusese o moneda de 5 bani in mana. Evident, i-am dat cei 3 bani inapoi, i-am multumit cat am putut de frumos si m-am indreptat victorioasa spre casa de marcat.

Vinerea asta a fost o zi minunata, cu carti minunate si cu oameni minunati 🙂 Mai vreau asemenea zile de vineri!

Vise blogosferico-literare

Ca orice student care este in sesiune si se respecta, nu am putut sa nu dorm putin [adica vreo ora] la pranz [adica pe la 5]. Si somnul mi-a fost productiv: am avut unul dintre cele mai frumoase vise de pana acum! Se face ca am inceput sa citesc o noua carte. Nu mai stiu cine mi-o recomandase, dar stiu ca era un fel de “La Medeleni”, cu copii frumosi, zarzari infloriti, scranciob, dulceata, lectii de franceza si pian etc.

Tocmai terminam de citit prima pagina, cand dau peste numele de Vio. Nimic suspect deocamdata. Dau pagina si, ce sa vezi? Personajul nr 2 poarta numele de Suzi. Hmmm… simt cum un zambet larg mi se asterne pe fata si imi spun: “Doar nu o sa existe si un personaj Zaza!” si ma pun mai departe pe citit. Evident… Zaza era urmatoarea pe lista. Sa recapitulam: avem Vio, avem Suzi, avem si Zaza. Dar Hiacint unde e?

Din pacate, pana sa o descopar si pe Hiacint printre personaje, m-am trezit. Dar macar m-am trezit cu zambetul pe buze si nu cu gandul ca ar trebui sa invat 🙂