Luminita, mon amour


Editura Polirom, colectia Ego.Proza, 2006

Prima data am citit de Luminita, mon amour la luciat pe blog. Ea, luciat, facuse o paralela foarte interesanta intre Spovedanie la Tanacu si aceasta cartea – de unde am ramas cu impresia ca Luminita e o nebuna sadea. Apoi am primit un mail de la Puck , in care imi spunea ca abia asteapta sa citesc cartea. Mailul se termina cu un rotfl. 😕 totul devenea din ce in ce mai interesant.

Cand am inceput sa citesc cartea nu mai stiam la ce sa am astept. Dupa primele 15-20 de pagini am elucidat misterul: urma sa ma amuz la fel de copios ca si atunci cand am citit Baiuteii. Povestea in sine este trista, dar modul in care Cezar Paul-Badescu o spune, o face sa isi piarda din dramatism. Mie mi s-a parut ca Luminita era, de fapt, un bolnav inchipuit; ca toate aceste spaime ale ei si aceasta frica vin de nicaieri. It’s all in her head. Dar poate ca unele nevroze apar din senin, fara nici o cauza precisa.

In schimb, comportamentul lui Cezar este de admirat. Nu vad prea multa lume care sa faca ce a facut el; sa aiba atata rabdare cu cineva; sa aiba atata grija de cineva. Modul in care Luminita se “elibereaza” de el este cat se poate de josnic. Dupa ce s-a vindecat de problema sa (?), Luminita a devenit o femeie emancipata, independenta, o femeie Cosmo. Iar in noua sa viata, Cezar nu mai are loc. Un singur apelativ imi vine in minte cand ma gandesc la Luminita: bitch! 😀

Nici nu mi-am dat seama cand am ajuns la finalul cartii, dar stiu ca as fi vrut sa nu se mai termine. Erau multe pasaje la care nu puteai de cat sa spui WTF? si sa razi. Cartea se citeste pe nerasuflate si cu zambetul pe buze. Nu se poate sa nu-ti placa o asemenea carte!

Chiar: nu ma angajeaza nimeni pe post de insotitor de buda? Sunt ultraspecializat in acest job, specializare dobandita dupa o lunga practica la locul de munca. As conduce angajatii firmei dumneavoastra, stresati de atatea ore petrecute in fata calculatorului, la locul acela de desfatare, i-as ajuta sa se descheie la slit – sau, dupa caz, le-as tine fustita ridicata -, i-as sprijini cand s-ar urca pe buda, i-as incuraja cand ar fi constipati si, in plus, domnilor le-as scutura putulica la sfarsit. Daca-mi dati cu cincizeci de euro in plus la salariu, pot sa-i sterg si la fund…



18 thoughts on “Luminita, mon amour

  1. maaama, ce-o sa-ti faca vic! 🙂
    in locu tau as taia ultimu pasaj, serios, pe bune, fara gluma

    si nevrozele nu inseamna nebunie – toata lumea risca o nevroza sau alta, inclusiv tu si cu mine (ba chiar e posibil sa si avem deja 🙂 )

    bolnavu inchipuit se cheama ipohondru – e o boala adevarata, de altfel, care merita consideratie si respect 🙂

  2. Ultimul pasaj fiind citatul? Come on, am ras de numa’!!!

    Hmm… poate ca ai dreptate in legatura cu nevrozele, dar asta nu schimba deloc parerea mea despre personajul Luminita 😀

  3. Of of, frica ce vine de nicaieri se cheama atac de panica si tocmai prin asta se caracterizeaza (adica nu poti pune degetul pe si sa zici “asta e!”). Si e cat se poate de serioasa.
    Eu am rezonat mai mult cu Luminita, chit ca naratorul cam incearca sa ne traga de partea lui (si vad ca la tine a si reusit 🙂 ), pentru ca am vazut atatia oameni cu probleme (ca ale ei sau mai grave) incat nu-mi mai vine deloc sa-i arat cu degetul si sa-i trag de urechi.
    Ma opresc aici, ca mi-am dat si eu cu parerea destul despre cartea asta.

  4. Eu nu am vazut pe nimeni care sa sufere de asa ceva 😦 Dar chiar sa refuzi sa te dai jos din pat si nici macar sa nu stii de ce? :-??

  5. la primele pagini mi-am zis ca ori eu sunt tampita, ori personajul masculin, ca sa zic asa. nu pot sa spun ca m-a amuzat. ba dimpotriva, numai ca o prietena mi-a adus aminte cam cum eram si noi la varsta aia :D. Mie nu mi-au placut personajele de nici o culoare, adica nu am putut intelege cum cineva bolnav nu merge la doctor si de ce se complaceau in niste situatii imposibile. clar masochisti ca de dragoste nu stiu cat a fost vorba. scrisoarea din final mi s-a parut ca nuca in perete, ca si cum autorul a incercat sa o dreaga cumva, sa nu iasa personajul feminin prea sifonat. 🙂 ma interesau reactiile tale la primele pagini in care vorbeste de pu..e si masturbare. :)) foarte inteligent scris pasajul in care pica amandoi in pasa mistica.

  6. Well, nu m-au oripilat, daca asta vrei sa stii 😛 Ma rog, poate cea cu boschetarul de la Drept :)) Si ce am citit aici e cat se poate de soft fata de Femei a lui Bukowski [daaaaa, am o maaaare problema cu cartea aia! E oribila!!!!!!]

    Mi-am adus aminte de intalnirea noastra din Diverta. Iti povesteam ca nu inteleg scenele alea scarboase si fara perdea si, in general, limbajul urat in carti, iar tu ai deschis la intamplare cartea “Petrecere cu mama” – pe ce ne cad ochii: o replica care continea cuvantul p… :))

  7. :@luciat: nu-i fac, ma, nimic, ca-i mica si n-are experienta de viata. :))
    da’ mi-ar placea s-o cunosc mai indeaproape, ca sa spun pe urma la toata lumea cum se scobeste in nas cind crede ca n-o vede nimeni. :))

  8. @ vic: cum ai putea tu sa vezi asa ceva din moment ce se presupune ca faci anumite lucruri doar cand esti cu desavarsire singur? [si nu te gandi la prostii! :))]

  9. vic, esti baiat mare, sigur stii la ce ma refeream 😛 Dar mai bine hai sa incheiem subiectul.

    Am inteles: sunt prea tanara. Mai astept sa cresc, desi nu stiu daca o sa ma si maturizez 😀

  10. pai, nici nu era vorba de maturizare. doar nu crezi ca se asteapta cineva la una ca asta de la tine? 😛

  11. puck – zici ca nu intelegi cum cineva bolnav nu merge la doctor…
    asa se manifesta multe nevroze, daca nu chiar majoritatea – adica ele sint tratabile si se trateaza, dar ataca vointa omului si, chit ca omu stie ca nu e in regula, nu poate, chiar nu poate sa ia decizii rationale si sa se tina sub control
    gindeste-te pur si simplu la oamenii timizi – aia stiu ca sint timizi si ca nu e bine si nici normal si totusi nu pot scapa de timiditate
    sau gindeste-te la fricosi – stii f bine, de ex, ca e absurd sa te temi de soareci, dar lesini de groaza cind ii vezi
    si personajele din carte se duc la doctor! la mai multi chiar! de disperare, ajung si la popi si alti sarlatani
    ceea ce poate sa-ti spuna multe despre halul in care se afla ramura respectiva de medicina in tara asta!
    eu nu cred ca e vorba de masochism – si, apropo, chiar masochismul in sine poate fi considerat o nevroza!
    eu iti doresc din suflet sa nu suferi niciodata de asa ceva, sincer! si nici nimeni apropiat de tine
    numai ca sa nu zicem niciodata niciodata, o simpla depresie se poate transforma in iadu pe pamint si te poate transforma pe tine intr-un zombi
    (ce-oi fi avind de comentez atita? :)))

  12. ei, clar 🙂
    auzi, pune si tu undeva adresa feed-ului pt comentarii, pliz
    macar aici, intreab-o pe jen, ca m-am plictisit sa intru din 5 in 5 minute pe blogu tau 🙂

  13. sigur ca inteleg iadul prin care trec persoanele care sufera de o astfel de boala, de la o depresie insignifianta pana la cineva care a pierdut controlul total (nu sunt chiar atat de naiva si nici nu traiesc intr-un bol de cristal). dar ea nu era singura. le-a luat ceva timp pana sa mearga la un psiholog, intai s-au dus la biserica, apoi la aia cu pietrele si abia la final si la o psiholoaga.

    ei, sa zicem ca e numai o carte 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s