
Editura Humanitas, colectia Raftul Denisei, 2006
Dupa atatea discutii despre Vonnegut, trebuia sa citesc si eu ceva scris de el. Nu am inceput cu Leaganul pisicii de care imi spusese si Puck si luciat si nici cu Abatorul 5 [mi-am invatat lectia :D], cum recomandasera White Noise si Vic. Cartea pe care o aveam acasa era Pianul mecanic, asa ca am citit-o pe asta.
Nu a fost tocmai alegerea potrivita. In primul rand, este o distopie. Dupa ce am citit Portocala mecanica pentru Bookaholics, Brave new world si am vorbit si despre 1984 si Ferma animalelor cu Mihai – toate in aceeasi luna!, inca o distopie mi se pare un pic prea mult. In al doilea rand, am inceput sa citesc cartea cand am fost in weekend la mare si nu s-a potrivit deloc cu peisajul, cu sentimentele pe care le-am avut acolo. Intr-un fel, nu mi-a placut datorita unor situatii externe, nu neaparat modului in care a fost scrisa sau a actiunii pe care o prezinta.
Viitorul distopic pe care Vonnegut il propune este acela al unei lumii in care I.Q.-ul este tot, al unei lumii condusa de ingineri si manageri, dar mai ales de masinile pe care acestia le-au construit. Omul simplu, muncitor nu mai exista. Meseriile au fost preluat de catre masini, iar singurele optiuni pentru cei cu un I.Q. scazut erau fie sa lucreze la Emanatii si Epave, fie in armata. Totul este automatizat, totul este facut de catre masini.
Doctorul Paul Proteus este directorul uzinei din Ilium, New York. Fiul al unui mare inginer, acesta poarta povara realizarilor tatalui sau, iar societatea in care traieste il obliga sa se ridice la nivelul parintelui sau. Societatea asta este cat se poate de scarboasa – este plina de ipocrizie, de lupte pentru putere. Totul este, de fapt, o lupta pentru putere! Chiar si in minunata tabara Meadow, in care sunt trimisi cei mai buni ingineri si manageri ca sa se recreeze, sunt orgaizate concursuri intre echipe si se decide soarta acestora – daca vor fi promovati sau nu.
Evident ca oamenii “prosti, dar multi” se rascoala impotriva acestei oranduiri. Cu totii sunt cuprinsi de sentimentul de inutilitate – din moment ce masinile fac totul pentru ei, ce motive mai pot avea ca sa se dea dimineata jos din pat? Din momentul in care micile meserii au fost preluate de catre masini, acestor oameni le-a fost luat nu doar locul in societate, ci si onoarea, deminitatea. In aceasta societate, un om valoreaza mai putin decat o masinarie!
Personajul Paul nu m-a convins deloc. Nu mi s-a parut destul de motivat ca sa faca parte, chiar daca la inceput involuntar, din grupul celor care au condus revolutia. Da, nutrea anumite sentimente de ura fata de masini si o anumita nostalgie a muncii facute cu mana, dar ma asteptam la cea mai puternic, la ceva care sa-l fi zguduit, sa-l fi marcat asa de tare incat sa spuna “la naiba cu masinile!”. Iar sotia lui, Anita, este o persoana cat se poate de antipatica. Este parvenita perfecta – a ajuns in frunte prin meritele sotului ei, ea fiind o persoana cu un I.Q.mediu – dar care, odata ajunsa sus, nu mai vrea sub nici o forma sa isi recunoasca originea sau sa isi paraseasca pozitia. Cred ca ar fi facut o pereche minunata cu Chanu din Brick Lane. Sunt amandoi cat se poate de enervanti si de obsedati de statut social.
Iar revolutia care se straneste, in cele din urma, e mai mult o parodie. Revolutionarii sunt beti si, loc sa asculte pe capii acestei miscari, se apuca sa distruga toate masinariile, sa dea foc la insitutii, ca in final sa doreasca sa reconstruiasca ceea ce au stricat.
Pe mine nu m-a convins deloc aceasta carte. Nici actiunea, nici personajele nu prea au fost pe gustul meu [dar ii mai dai inca o sansa lui Vonnegut 😀 ]. Iar in ceea ce priveste “pasajele de un comic irezistibil”, eu nu am gasit decat unul:
– Domnule doctor Proteus, acesta este domul Haycox.
– Imi pare bine, spuse Paul.
– Da, raspunse domnul Haycox. Ce fel de doctor?
– Doctor in stiinta, spuse Paul. […]
– Asta nu inseamna doctor. Doctorii sunt de trei feluri: dentisti, veterinari si medici. Esti unul dintre astia?
– Nu, imi pare rau.
– Atunci nu esti doctor.
– Este doctor, rosti cu tarie doctorul Pond. Se pricepe sa vada de sanatatea masinilor. […]
– Esti mecanic, spuse domnul Haycox.
– Uite cum e, spus doctorul Pond, poti sa inveti la un colegiu pentru a deveni specialist in tot felul de lucruri, nu doar in ingrijirea oamenilor sau a animalelor. Cam asta ar fi. Lumea de azi s-ar opri in loc daca nu ar exista oameni cu o pregatire superioara, suficienta pentru a asigura functionarea lina a pieselor complicate ale civilizatiei.
– Hmmm, rosti apatic domnul Haycox. Dar tu ce functionare lina asiguri? […]
– Am studiat sapte ani la Facultatea de Administratori Funciari de la Cornell pentru a obtine titlul de doctor in administratie funciara si acest post.
– Si zici ca esti doctor? spus domnul Haycox.
– Cred ca pot afirma fara teama de a fi contrazis ca merit acest titlu, rosti rece doctorul Pond. Teza mea de doctorat a ocupat locul trei pe regiune, ca lungime, dintre toate tezele din toate specialitatile din acel an – opt sute nouazeci si sase de pagini, la doua randuri, cu maginile inguste.
– Adica esti agent imobiliar, spuse domnul Haycox. […] Eu sunt doctor in cacat de vaca, cacat de porc si cacat de gaina, spuse el. Cand voi, doctorii, o sa va hotarati ce vreti, o sa ma gasiti in graj, unde imi adun teza cu lopata.